Psychology. Start.

[psystart]

[psystart]

Să vedem ce ne mai amintim

Te întrebi de ce uiți mereu chestia aia? Sau ai zis mereu că ai o memorie proastă și nici nu are rost să te chinui să-ți amintești nu știu ce?

Păi... lucrurile nu stau chiar așa. Ce e de știut prima dată e că memoria se împarte în trei mari categorii.

Memoria senzorială - ține cam o treime de secundă și se referă la stimulii pe care îi percepem din mediu. Adică dacă ne-am arunca privirea peste ceva ce avem în palmă și apoi am închide ochii, am putea spune cu aproximație cam câte obiecte sunt acolo și doar cât de cât ce ar putea fi.

Memoria de scurtă durată. Lucrurile care ne atrag atenția din mediu, sau la care alegem să fim atenți, ne intră în memoria de scurtă durată, unde le putem menține câteva zeci de secunde, prin repetiție. Adică dacă vrei să reții un număr de telefon sau o adresă și nu ai nimic pe ce să notezi, îți repeți numărul până ce îl poți nota. Din păcate are un volum mic, putem ține în jur de 7 +_ 2 itemi. Dacă nu e un lucru pe care ai nevoie să îl ții minte doar temporar, atunci îl treci în  

Memoria de lungă durată, care ține de la câteva minute, până la o viață întreagă.

Ce e important atât la cea de scurtă durată, dar și la ceea de lungă durată e că se petrec niște procese care fac ca informația să fie reținută. Fiecare urmează trei pași:

encodare

stocare

reactualizare - sau recuperare din memorie

Encodarea e momentul în care ne “notăm în minte” informația. În memoria de scurtă durată encodăm de cele mai multe ori prin repetarea acelui cuvânt, număr etc., dar pentru a ne rămâne în memoria de lungă durată avem nevoie să codificăm mult mai elaborat.

Să codificăm informația cu sens. Adică dacă învățăm pentru un examen, trebuie să și înțelegem ce citim, să reformulăm cu cuvintele noastre.

Să codificăm prin sens și prin cuvinte - când de exemplu memorăm o poezie și trebuie să reținem fiecare cuvânt.

Codificăm sunete când asociem de exemplu vocea cuiva cu fața sa.

Mai codificăm impresii vizuale, gusturi, mirosuri și mai ales emoții.

Apropo, memoria e foarte strâns legată de emoții. Starea ta emoțională din momentul când ai encodat informația e un bun indiciu pentru reactualizare. Memoria e o reproducere dar și o reconstrucție a evenimentelor, așa că suntekm produsul poveștilor pe care ni le spunem nouă.

De ce uităm? În primul rând pentru că nu am reușit să encodăm bine. Nu i-am dat un sens, așa că informația nu s-a fixat. Apoi pentru că nu reușim să reactualizăm. Faptul că nu ne putem aminti ceva, deși “ne stă pe limbă”, e pentru că e ca și cum am căuta o carte într-o bibliotecă mare, și nu a fost indexată bine. Iar al treilea motiv ar fi pentru că informația se degradează natural în timp. Un lucru foarte curios e amnezia infantilă. De ce nu ne amintim nimic dinainte de vârsta de 3 ani. Motivul e unul destul de simplu: informația nu s-a encodat. Până în jurul vârstei de 3 ani copilul nu știe să facă asocieri, privește lumea așa cum e, nu o încadrează în categorii decât mai târziu. Cam pe la 3 ani începem să încadrăm lucrurile în genuri, specii, clase. Să știm că “lucrul ăsta e tipul ăsta de lucru” sau “persoana aia e genul ăla de persoană”. Procesul acesta mental e și cel care e responsabil pentru stereotipizare, dar, fără el, ar trebui să descoperim lumea de fiecare dată când am percepe ceva.  

[psystart]

Psihologia nu e Freud.

Dacă ți s-ar spune să numești câțiva psihologi, cine ți-ar veni în minte? Freud și Jung, așa-i? Doar că cei doi sunt doar o infimă parte din domeniul vast al psihologiei, mai exact psihanaliști, și printre primii recunoscuți ca psihologi. 

Așa că o să încep cu ei. 

Sigmund Freud e fondatorul psihanalizei, “the talking cure”, cum a fost apoi numită. El a creat un model de terapie în care pacientul era încurajat să vorbească liber  despre tot ce îi trecea prin minte, fără filtru, ca o metodă de accesare a gândurilor inconștiente, și pe interpretarea viselor și a actelor ratate, acele mici greșeli și coincidențe care ni se întâmplă zi de zi , dar care în viziunea lui, ar avea o mare însemnătate. 

Practic pentru Freud nimic nu era întâmplător. Filosofia lui spune că mintea umană e alcătuită ca un aisberg, cu doar o mică parte  la suprafață, mintea noastră conștientă, urmată imediat sub de preconștient, sau subconștient, partea puțin accesibilă și care conține toate automatismele noastre, dar și cenzura morală, modelarea insuflată de societate, însă partea cea mai mare o ocupă Idul, sau inconștientul, care conține toate instinctele, pulsiunile, frustrările și dorințele noastre. Partea cea mai brută, mai neșlefuită, care nu numai că n-o arătăm celorlalți, dar nu o vedem nici noi. 

Critica cea mai mare adusă viziunii lui este determinismul psihologic. Faptul că reduce acțiunile și gândurile noastre la niște procese inconștiente, pe care nu le putem influența. 

Teoria psihanalitică a fost șlefuită mai târziu de psihologi ca Jung, discipolul lui Freud, care introduce ideea de arhetip, și aceea de inconștient colectiv, un psihic comun tuturor ființelor umane, și de alți psihanaliști ca Jacques Lacan, Anna, fiica lui Freud, de Eric Berne, care a introdus conceptul de analiză tranzacțională, de Melanie Klein, care a dezvoltat metode terapeutice pentru copii, sau Sandor Ferenczi, Karen Horney și Hans Sachs. 

Deși sunt puse multe semne de întrebare asupra validității observațiilor psihanalizei, teoriile ei au scos la lumină foarte multe aspecte importante pe care Freud le-a introdus cum ar fi rolul major pe care îl au experiențele din prima copilărie în dezvoltarea umană, și mai ales în determinarea personalității și influența majoră a conflictelor nerezolvate asupra psihicului. 

[psystart]

Deci îți place psihologia...

Poate vrei să te înțelegi mai bine pe tine sau vrei să înțelegi lumea. Poate ai citit multă Dezvoltare Personală și ți-ai dat seama că motivaționalele doar te umflă cu aer cald până mâine, sau până le-ai terminat de citit. Poate simți că e chemarea ta să-i ajuți pe alții și vrei să faci psihoterapie. Și te gândești să te apuci de facultatea de Psihologie. Sau poate doar ești curios și vrei să știi una alta despre. 

Așa că vreau să te ajut să știi cu ce se mănâncă. Să afli ce e și ce nu e. De ce psihologia nu e din aceeași categorie cu vracii, șamanii, terapeuții reiki și aliniatorii de chakre. Psihologul nu e vrăjitor și aburitor pe banii tăi. Și nu e nici doctor, ăla e psihiatrul, deci nu-ți poate scrie rețete. Psihologul e în primul rând cercetător. Pentru că psihologia e știință, și nu pseudoștiință. Ca psiholog faci multă cercetare. Nu mergi pe “simțite”, pe orbecăite, de asta se ocupă cei care te alină. Ca psiholog înveți multe, de la matematică la biologie, statistică, neurofiziologie, genetică și abia apoi înveți adevărata psihologie, începi să te ocupi cu adevărat de studierea proceselor cognitive și a comportamentului. Tocmai ți-am dat prima definiție din psihologie: Psihologia este știința care studiază procesele cognitive și comportamentul uman. 

Dar o să le luăm pe rând. Stay tuned.