Nu știu pe unde merg. Nu știu unde mă duc. Îmi sunt necunoscute toate. Oamenii nu mă ajută. Am nevoie să-mi caut calea singură. Știu că m-am pierdut, am ascultat tot ce-au spus alții, am făcut tot ce-au vrut alții, știu că e timpul să-mi găsesc soluția, să mă ascult pe mine. Și e greu, dar o s-o fac. Nu mă lua de mână, nu mă împinge, doar fii acolo. Sau pleacă. Am nevoie de timp. Nu vreau să țin pe nimeni în loc. Vreau aer, să respir cu adevărat, să-mi fie înțeleasă tăcerea. Nu mai vreau vorbe. Îmi privesc reflexia și văd doar milă și ură și un chip obosit. În mine se luptă o minte tulbure cu o inimă sfrijită. Am nevoie de timp. Dar parcă nimic nu-i de ajuns. Mă caut în prezent și mă găsesc în trecut. Îmi caut speranța și o găsesc într-un apus dintr-o zi ca oricare alta. Tânjesc după completări și minciuni, dar am fost întreagă dintotdeauna.