Prima întâlnire!? Dacă aș lua-o în ordine cronologică prima întâlnire nu a fost la propriu, ci la figurat, între el și fotografia mea :))) Dar aceea nu se pune. Cum să uiți prima iubire, primii fiori, prima senzație că pământul de sub picioare îți fuge. Nu, asta nu ai cum să uiți.
Cu toate că prima întâlnire dintre noi nu a fost programată, cel puțin nu de mine. Norocul a făcut să și meargă relația, cine și-ar fi imaginat că doar o simplă fotografie poate lega două suflete. Vă mai amintiți cum erați îmbrăcate la prima întâlnire? Că eu da.
La prima întâlnire, ceea ce îmi aduc aminte este că purtam o rochie albă din mătase cu flori mari și colorate, sandale fără toc și că în acel moment nu mai știam de mine. Genunchii îmi erau din gelatină, mai că mă prelingeam în jos, contactul cu solul mi-ar fi limpezit mintea. Inima bătea în așa hal încât era o rachetă pregătită de lansare pe lună. Sângele în vene nu-și mai găsea locul era la un maraton contra cronometru, respirație rară – de un tub de oxigen aveam nevoie – brațele inerte, mii de fluturi în corp, și gândul că am dat de necaz.
Postura lui de parcă era pregătit să fugă, dar în același timp să nu o facă, privirea aceea ce te duce în adâncul mării, promițându-ți stele, ochi albaștrii intens, care te făceau să te scalzi între cer și mare, zâmbetul în colțul gurii, o sprânceană ridicată, de parcă nu i-ar veni să creadă, incertitudine, fascinație și dorință, toate astea se citeau pe el. Trupul și eleganța lui m-au adus cu picioarele pe pământ, realizând fiecare imperfecțiune ce mă definește, gesturile mele, modul în care eram îmbrăcată, toate astea m-au făcut să fiu conștientă de tot ce mă înconjoară. Incertitudinea că vestimentația mea era una atât de copilărească mi-a dat starea de fâstâceală, mutându-mi greutatea de pe un picior pe altul. Promițându-mi că atunci când voi avea ocazia unei noi întâlniri să fiu mai atentă la vestimentație, parfum și să fiu mai sigură pe mine. Și așa m-am ales și cu a doua întâlnire.
La trei zile după prima întâlnire urma să ne revedem la o petrecere. În acea dimineață eram într-o stare frenetică, luând toată garderoba la probat. Acum încercam blugi, bluze și secunda următoare fuste, ba rochia neagră, ba pe ce albă, formând în jurul meu un maldăr de haine. Decizie, decizie… aceste cuvinte formau un ecou în mintea mea. Hotărârea finală fiind tot o rochie albă și o pereche de pantofi cu toc, cu gândul să mă mai înalț puțin, mi se părea că sunt atât de mică pe lângă el încât uneori devenea intimidant. Ceea ce m-a făcut să aleg tot culoarea albă a fost ziua în care ne-am văzut pentru prima dată. Rămânând cu senzația că nu i-a displăcut vestimentația mea. Poate doar puțin contrariat, dar atras.
Să vezi cum acel bărbat serios, dur și sigur pe el are în brațe un ursuleț și o floare, iar privirea lui era total contrar posturi și seriozității, m-a făcut mai sigură pe mine și că alegere de a îmbrăca o rochie simplă a fost exact ceea ce își dorea. Nefiind nevoită să ies din confortul meu. Totul concretizându-se 3 ani mai târziu cu răspunsul, Da!
Articol pentru SuperBlog 2018
Prima întâlnire și garderoba Prima întâlnire!? Dacă aș lua-o în ordine cronologică prima întâlnire nu a fost la propriu, ci la figurat, între el și fotografia mea :))) Dar aceea nu se pune.