interviu cu egumenul Nicodim Bărbuță
– Părinte, când au început lucrările la acest așezământ, aici, în punctul Gruiu, din satul Mastacăn, Borlești?
Totul a pornit de la un părinte, care a fost cumva pustnic în această zonă. Se numea Visarion Baghiu, a trecut la Domnul în anul 2014. El, după vârsta tinereții, s-a retras în zona asta. Era din Mastacăn și s-a retras în acest spațiu, unde și-a făcut tot felul de chilioare, prin mai multe locuri. De la el a pornit ideea de a se ridica o mănăstire. A lucrat împreună cu o maică, pe care a luat-o de acasă, într-o comună de pe lângă Târgu Frumos. Ideea a fost a lui, dar lucrarea de zidire a schitului ”Sfântul Mare Mucenic Mina” s-a realizat prin această maică, Melania Cojoc. Acum maica e bolnavă. Ei bine, Melania Cojoc a a fost stareță aici, fiindcă, întru început, schitul a fost de maici și aparținea de Mănăstirea Văratec. Dar maicile nu au rezistat în această zonă. S-au perindat mai multe măicuțe, însă maica stareță fiind mai dură, au plecat. Schitul de maici a rezistat până în 2001, atunci când Mănăstirea Văratec nu a mai dorit să dea maici aici. În această situație, Mitropolia Moldovei a luat hotărârea ca așezământul să fie transformat în schit de călugări și a fost dat în subordinea Mănăstirii Nechit, care era cea mai apropiată.
– Deci, aici, a fost tot timpul schit, nu mănăstire…
Da. Așa scrie și pe îndicatoarele rutiere. Încă suntem schit. Poate o să ne ajute Domnul să fim și noi mai mari. Din 2001, a fost adus un egumen, care a fost starețul Mănăstirii de pe Ceahlău, părintele Antim Bozoancă. Între timp, a ieșit din mănăstire, iar acum este în lume. Nu se știe din ce motive.
Nu. Revenind la acest loc, viața monahală aici a început din 2001, ca mănăstire de călugări, însă, în 2005, avea să ardă prima biserică, din lemn. De atunci, funcționează ca schit aparținător de Mănăstirea Nechit.
Paraclisul – sau biserica din lemn – îl folosim ca biserică, pentru că acum ea este biserica noastră. Asta din zid este ca și Catedrala Mântuirii Neamului, care pe mine nu mă încântă foarte tare. Eu am 20 de ani de slujire în mănăstire, la 14 ani am venit… Acum sunt în al treilea an de când sunt aici.
– De loc, de unde sunteți?
Din Huși de Vaslui. Iar după 2005, schitul a început să se dezvolte.
* Biserica din lemn n-a costat niciun ban
– Cum a apărut superba biserică din lemn?
Între anii 2012-2013, a fost adusă biserica cea nouă, din lemn, care este ctitorie a unui domn din Borlești, Vasile – Lică – Purcaru, care lucrează la acest stil case. A lucrat la biserică mai mulți ani. El a adus-o și este ctitor. Nu s-a dat un băn pe această biserică. Dacă s-ar auzi, din orice direcție, că pentru această biserică s-a plătit, nu este adevărat! Este donația lui, proprie, pentru care nu se bate în piept și nu vrea nimic.
– Biserica albă cine a ridicat-o?
Este construită de un singur domn, din Bacău, șef la Permise. Probabil avea mai mulți bani și, din câte am înțeles, au fost anumite chestii. A dat banii, dar nu reușește să se mai termine. Banii nu au fost prea curăței. Biserica este construită, dar lucrările merg greu. Nu găsim bani pentru pictură, pentru mobilier, pentru catapeteasmă… Facem numai ce este pe afară, dar, când să facem înăuntru, nu! Repet, când să facem ceva în jurul bisericii, găsim bani. E drept, nu mulți, dar găsim! Din 2014, când părintele Antim a plecat, până în 12 mai 2015, când am fost instalat aici, au fost curtate mai multe mănăstiri să ia schitul. Mă tem că nu se vrea schitul ăsta aici… În perioada de un an, aici au tot slujit preoți, de la Pângărați, Horaița, Secu, dar n-a rămas niciun egumen.
– În ce relații sunteți cu Primăria Borlești?
Deocamdată, foarte bună. Domnul primar cel nou ne-a ajutat cu balast, dar mai este de lucrat la șanțuri. Când vin ploile, ne ia balastul…
– Înainte de Gruiu, unde ați fost?
Am fost 10 ani diacon și, mergând cu Mitropolitul Teofan un timp, l-am cunoscut bine. Mitropolitul Teofan a intrat într-o zonă a contradicțiilor, mai ales după Sinodul din Creta, însă eu l-am văzut și în afara conducerii administrative a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Este un om căruia îi place liniștea și tradiționalul. Modernismul tradițional se împacă foarte bine, pentru că înseamnă să păstrezi credința cea adevărată, fără să o rupi și să aduci adăugiri din altă credință și să faci un sincretism religios. Mitropolitul vrea ca mănăstirile să revină pe făgașul lor normal de viețuire, fără prea multe chestiuni de lux și de materialism.
* ”Fraților, tot timpul rugăciune, rugăciune!”
– Nu rugăciunea trebuie să primeze?
Exact! Mitropolitul Teofan a vrut o revenire a mănăstirilor la tradiționalul lor și a reușit, într-o anumită măsură, în cei 10 ani de păstorire în Moldova. El insistă tot timpul prin rugăciuni: ”Fraților, tot timpul rugăciune, rugăciune!”. Am fost cu mitropolitul și am instalat un stareț, la limita dintre trei județe, Neamț, Iași și Vaslui. Știm, Dagâța a fost ctitorie voievodală. Din păcate, acolo, romii s-au dus și au scos tot din zidurile mănăstirii, au luat din biserică și au vrut să scoată Sfânta Masă. Au adus boi, dar n-au reușit să o smulgă. Sfânta Masă a vechii mănăstiri este îngrădită acolo. Dă mărturie că acolo a fost o viață monahală de demult. Acolo am mers și am instalat un stareț, pe o vreme cețoasă, de noiembrie. Am slujit într-o biserică din PAL, din carton, cu ploșnițe și cu o casă pusă pe pământ, fără temelie, fără nimic. Fără curent electric, în secolul XXI! N-ar fi fost o problemă ieșită din comun curentul electric, pentru că Sfântul Munte nici acum nu are… Când am plecat, starețul a ieșit în poartă și a început să plângă că a rămas singur.
– Îl avea pe Dumnezeu deasupra…
Da, dar, oricât de pustnic ai fi, când te vezi într-un loc pustiu și singur, departe de așezări, cam la 10 km de drum de țară și noroi, e greu… Cu mașină 4×4 se poate merge acolo. Mitropolitul i-a spus: ”Părinte, nu vreau să faci mare lavră, dar vreau ca, în acest loc, unde a fost o viață monahală, să ții candela aprinsă”. Pe mine m-a întrebat mitropolitul: ”Nu ai vrea să te faci pustnic?” Nu, că mă duc pe jos la șosea… Mi-a plăcut ce a ieșit din sufletul mitropolitului, ”să ții candela aprinsă…”.
– Cu ce patrimoniu ați plecat la drum?
#gallery-0-4 { margin: auto; } #gallery-0-4 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-0-4 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-0-4 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */
Am găsit cele două bisericuțe, biserica nouă și cea din lemn. Am găsit casa monahală, pe care noi am închinat-o Sfintului Paisie Aghioritul, iar de curând i-am făcut primul hram. Nu avem nimic de la el, dar sperăm ca, în viitor, să aducem un obiect de-al lui. Casa era într-o stare dezastruoasă! Are 42 m lungime și 10 lățime, ploua în toate camerele, tavanul bucătăriei era căzut… Mai erau și altele… Dar, când ești tânăr, te apuci să faci ceva, pentru că nu poți să stai așa.
– Pe părintele Antim l-ați cunoscut?
L-am cunoscut când eram în Seminar, la Neamț, el termina, iar eu eram în anul I. Eu eram mic, iar el era deja stareț pe Ceahlău. Fiind un om deschis, oamenii l-au îndrăgit. Unii, însă, atât de mult s-au luptat cu el, încât a plecat…
Schitul Gruiu – locul unde se ține candela aprinsă interviu cu egumenul Nicodim Bărbuță - Părinte, când au început lucrările la acest așezământ, aici, în punctul Gruiu, din satul Mastacăn, Borlești?