#cella serghi

[1five1two]

As for me, when the sun goes down I think: Another day has passed. Another day I did nothing. And when the sun rises, I don't know where to go, which way to go, where I want to go. I was sure that happiness existed somewhere beyond the walls of our house. That one day I will get my hands on it, just like you get your hands on a cup or the bark of a tree. That love is the supreme miracle…

Cella Serghi

[elizabethanism]

Jotting down thoughts on illness in translation, death as biography, bodies that survive, minds that are (not) remembered—and Blanchot, always Blanchot. “To be dead and still be waiting for something that turns you into the memory of death.”

Thoughts on outside perspectives and how meaningless they are when smuggling light as memory out of houses with slanted roofs, how easily we have adapted to a life without the other, phantom rain sounds, the wind tonight—and my own voice, echoing somewhere in the Galloway forest.

Cella Serghi, somewhere in the past, writing: “I wish I had not gone through life in vain. The rain that now falls on the eaves, on the window and on the asphalt, the rain that smells and sounds like summer, I want it to remain here, on this page, like a fabric made to last.”

That was the dream: to surround ourselves with things made to last—come rain, come thunder; rooted in meaning, with arms outstretched to the eternal, always following some kind of poetic idea(l). And then, Blanchot again. “Our intimacy is this very night.“

[otipacuu]

♤

(© Cella Serghi)

@the--chaos

[officialromaniantranslatiuni]

Constanţa - oraşul vechi, Strada Vântului, una dintre cele mai romantice străzi ale oraşului şi în mod sigur cea mai îngustă. Porneste din capatul de sus al orasului vechi, coborand 100 m spre mare si este strajuita de bijuterii arhitectonice ale secolului trecut, multe aflate insa in degradare extrema. Cella Serghi, născută câteva case mai jos, pe strada Mării, vecină cu prinţul Suţu, ţine minte că străzile din jurul ei, pe care hoinărea toată ziua, erau pietruite şi nu pavate cu piatră cubică: despre legendara arteră a Vântului, care lega de-a curmezişul cartierul de deasupra mării de drumul central care curgea în piaţa Ovidiu, ea ştie că era podită grijuliu cu piatră de cea mai bună calitate, nu cu bolovăniş adus din carierele dobrogene din apropiere.

[unsarutsiamplecat]

“Totul în viața e sa ai răbdare...”

[otipacuu]

♤

(© Cella Serghi)

@the--chaos

[unsarutsiamplecat]

"Trăim într-o junglă, voi știți? Voi știți ce-nseamna o junglă? Fiarele voi le vedeți la cinematograf , dar acolo sînt în țarc. Aici trăiesc în libertate..."

[unsarutsiamplecat]

" Nu știam ca dorul poate lua forme atât de ascuțite , de stredelitoare, de tiranice. "