#iiamandi

[cvintica]

Institutia locuintei de serviciu trece prin alte 70 de ministere, agentii, oficii, consilii si autoritati #raapps

La prima vedere, listele #raapps publicate azi de guvern par facute in graba. Prima e incompleta (se vad doar 19 nume din 285 anuntate), alta are doar doua mentiuni (un consilier prezidential si seful curtii constitutionale) iar a patra insiruie cinci nume de persoane aflate in litigiu cu administatia de stat. Din tot ce a facut public guvernul, doar cea de-a treia lista intitulata "Situatia persoanelor fizice care detin locuinte de serviciu" este consistenta.

Dar singura lista functionala este suficienta pentru a evidentia cariera facuta de "locuinta de serviciu" prin administratia si politica romaneasca. Pe lista sunt 192 de persoane - si e greu de spus daca e completa, si cu atat mai putin daca e integral corecta. Interesanta este precizarea guvernului de la sfarsitul listei privind regimul locuintelor de serviciu: institutia la care lucreaza chiriasul plateste chiria la raapps, cu conditia ca chiria si intretinerea sa nu depaseasca 1550 de lei pe luna. Dupa cum sunt facute insa chiriile raapps, nu prea sunt cazuri in care suma mentionata sa nu fie suficienta.

Iese in evidenta si numarul institutiilor - peste 70 - care platesc locuinte de serviciu luate de la raapps la pret probabil preferential. Simpla listare a institutiilor este cel putin la fel de impozanta ca si lista beneficiarilor. Iat-o:

1. Cancelaria primului ministru;

2. Agentia pentru resurse minerale;

3. Oficiul pentru combaterea spalarii banilor;

4. Agentia anti-doping;

5. Agentia de reglementare a achizitiilor publice;

6. Autoritatea pentru restituirea proprietatilor;

7. Administratia prezidentiala;

8. Agentia nationala de integritate;

9. Autoritatea de reglementare in domeniul energiei;

10. Avocatul poporului;

11. Camera Deputatilor;

12. Comisia nationala a valorilor mobiliare;

13. Comisia de supraveghere a asigurarilor;

14. Consiliul concurentei;

15. Consiliul economic si social;

16. Consiliul National al Audiovizualului;

17. Consiliul pentru combaterea discriminarii;

18. CNSAS;

19. Curtea Constitutionala;

20. Curtea de Conturi;

21. Curtea Suprema;

22. ICR;

23. Politia de frontiera;

24. Administratia rezervelor de stat;

25. Agentia nationala a functionarilor publici;

26. Agentia de reglementare pentru utilitati;

27. Ministerul de externe;

28. Ministerul fondurilor europene;

29. Ministerul agriculturii;

30. Agentia de dezvoltare rurala;

31. Oficiul national al viei;

32. Agentia domeniilor statului;

33. Agentia de imbunatatiri funciare;

34. Laboratorul pentru calitatea semintelor;

35. Autoritatea sanitar veterinara;

36. Ministerul pentru societatea informationala;

37. Ministerul dezvoltarii regionale;

38. Inspectoratul de stat in constructii;

39. Ministerul economiei;

40. Oficiul de compensare pentru achizitii de tehnica speciala;

41. Autoritatea pentru valorificarea activelor statului;

42. Autoritatea pentru protectia consumatorilor;

43. Ministerul pentru IMM;

44. Agentia de implementare de programe pentru IMM;

45. Oficiul de stat pentru inventii;

46. Ministerul educatiei;

47. Ministerul cercetarii;

48. Ministerul de finante;

49. Ministerul justitiei;

50. ANAF;

51. Autoritatea pentru cetatenie;

52. Ministerul mediului;

53. Agentia pentru protectia mediului;

54. Garda de mediu;

55. Ministerul sanatatii;

56. Ministerul tineretului;

57. Ministerul transporturilor;

58. Casa de sanatate a ministerului transporturilor;

59. Autoritatea rutiera romana;

60. Ministrul pentru dialog;

61. Ministerul culturii;

62. Ministerul muncii;

63. Agentia de ocupare a fortei de munca;

64. Casa de pensii;

65. Agentia de plati si inspectie sociala;

66. Oficiul roman pentru drepturile de autor;

67. Prefectura Bucuresti;

68. Secretariatul de stat pentru revolutionari;

69. Departamentul pentru relatii interetnice;

70. Institutul de statistica;

71. Aparatul de lucru al guvernului;

72. Senat;

73. SRR;

74. Fost procuror la Parchetul General.

Recordul de locuinte de serviciu este detinut de ministerul transporturilor - 12. Pe lista sunt de-a valma ministri, fosti ministri, presedinti, vicepresedinti, directori, consilieri, fosti consilieri, consilieri ai consilierilor, asa incat este imposibil sa iti faci vreo idee privind regula dupa care sunt acordate locuintele de serviciu in Romania. Poti doar sa banuiesti ca daca obtii o functie publica oarecare si ai o cunostinta unde trebuie, ai si sansa sa obtii un asemenea beneficiu.

Insa e adevarat ca lista guvernului nu poate da decat o imagine partiala a beneficiilor totale. Locuinta de serviciu vine si cu dependinte care nu apar pe lista: masina, sofer, secretara, transport decontat, telefon cu abonament inepuizabil.

[cvintica]

Wall. Paywall

Una apare în România, cealaltă la New York. Una e zilnică, cealaltă e săptămânală. Într-una apar şi ştiri, în cealaltă poţi savura preponderent opiniile. Şi totuşi, între New York Times şi Dilema Veche există o asemănare la fel de pregnantă ca şi diferenţele enumerate. Ambele publicaţii au deschis drumul, în Statele Unite şi respectiv în România, pentru un mod nou de finanţare, adaptat vremurilor de azi: abonamentul digital. Nu am date - şi nici nu am încercat să obţin - despre felul în care îi merge Dilemei Vechi după ce a introdus plata pentru accesarea online a articolelor sale. În schimb, pentru New York Times statisticile pe anul 2012 au început să apară. Şi i-au entuziasmat pe publisherii până de curând disperaţi de scăderea constantă a veniturilor din publicitate. NYT şi “sora ei europeană”, cum e considerată International Herald Tribune, vor face în 2012 aproape 100 de milioane de dolari din exploatarea “paywall-ului” - termenul generic pentru facturarea accesării online a unei publicaţii. Suma e estimată de către un analist american citat de Bloomberg şi în sine nu spune mare lucru, dar în comparaţie cu sumele din publicitate şi mai ales în contextul evoluţiei lor comparate, începe să aibă sens. Mai precis, ea a ajuns la acest nivel într-un ritm mult mai susţinut decât au scăzut veniturile din publicitate. Iar la asemenea tendinţe, în anul 2013, pentru prima oară în istoria NYT veniturile din abonamente le vor depăşi pe cele din vânzarea spaţiilor de reclame. Prognozele sunt cu atât mai importante cu cât contrastează cu ceea ce ştiam până acum: în modelul clasic de publishing, raportul de aur al veniturilor din publicitate vs venituri din vânzarea publicaţiei este 80 la 20. Pare în sfârşit o primă veste optimistă apărută în lumea depresivă a presei, lovită deopotrivă de lipsa modelelor de business adaptate epocii online şi de criza economică. Semnificaţia ei a fost surprinsă de autorul de la Bloomberg: cititorii, şi nu clienţii de publicitate, sunt cei implicaţi acum în mod decisiv în soarta cunoscutei publicaţii americane. Dar introducerea unui paywall aduce şi riscuri. NYT are în acest moment aproape 600.000 de “subscribers”, adică cititori care plătesc accesarea online a articolelor. Un număr mult mai mic de cititori decât cel al celor ce ar fi accesat “la liber” siteul NYT. Riscul ar fi putut veni din partea publicitarilor sensibili la trafic, care ar putea migra în teritoriul mult mai larg al celor ce navighează liber pe net. Până acum, strategia NYT a funcţionat însă, în parte pe argumentul că reclamele pot fi mai bine vândute unui public plătitor, care teoretic e mai bine conturat pentru publicitari decât cel care accesează siteurile gratuite. Şi e adevărat şi că NYT a lăsat la liber 10 articole lunar pentru orice cititor online şi în plus, dacă ai cont pe Twitter sau Facebook, poţi accesa gratuit articolele promovate de NYT pe aceste reţele de socializare. Câştigarea pariului pus de NYT pe paywall nu poate însemna însă că industria ca atare a ajuns la liman. Sau măcar în apropierea lui. NYT are un specific care lipseşte multor publicaţii. Cu alte cuvinte, nu oricine îşi permite un paywall, pentru că niciunui cititor nu îi va conveni să se caţere pe el pentru ca în vârf să ajungă să contemple un peisaj anost, sau unul deja cunoscut. NYT şi-a permis să introducă paywall-ul în martie 2011 pentru că are în miezul afacerii o redacţie “producatoare de conţinut” - adică de articole scrise de jurnalişti bine plătiţi, experimentaţi, furnizori de context, subiecte şi conexiuni pe care nu le găseşti în depeşele agenţiilor de ştiri. Articol aparut in “Dilema Veche”, in sectiunea "la liber" :-)

[cvintica]

A year-end look at some journalist stats on Twitter

Top 10 most followed journalists (with links to their MuckRack profiles):

Anderson Cooper: 3,455,256

Piers Morgan: 3,004,433

Rachel Maddow: 2,434,423

Larry King: 2,319,449

Bill Simmons: 1,931,155

George Stephanopoulos: 1,814,086

Chris Hardwick: 1,757,790

David Gregory: 1,584,068

Dr. Sanjay Gupta: 1,567,922

David Pogue: 1,454,191

Top 10 publications with the most journalists on Twitter:

Associated Press: 471

New York Times: 463

Wall Street Journal: 327

Bloomberg News: 310

Guardian: 293

Reuters: 238

USA Today: 186

CNN: 175

LA Times: 174

Sky News: 141

Top 10 news organizations with the most people following their journalists (sum of the followers their journalists have):

CNN: 12,936,330 total followers

New York Times: 10,361,924 total followers

ABC News: 8,080,255 total followers

NBC News: 4,886,734 total followers

Guardian: 4,653,253 total followers

ESPN: 4,468,903 total followers

MSNBC: 3,927,080 total followers

Fox News: 3,248,385 total followers

CNBC: 2,699,308 total followers

BBC: 2,136,011 total followers

December 21, 2012 10:59 PM PST

Via cnet.com

[cvintica]

Examenul de calfa

Povesteste I.D. Sirbu in "Jurnalul" lui cum decurgea examenul de calfa la Resita inainte de primul razboi mondial. Candidatului i se puneau la dispozitie materialele necesare repararii unui instrument intr-un timp limitat. Printre materiale, si o garnitura uzata. Daca ucenicul nu repara instrumentul in timpul alocat pentru ca pleca dupa o garnitura buna, era declarat admis. Daca o repara cu garnitura stricata, era respins. "Constiinta profesionala era considerata mai presus decat priceperea propriu-zisa", scrie I.D. Sirbu.

[cvintica]

Intelectualii si cele doua categorii de lideri supremi ai Romaniei

De ce tocmai Traian Basescu a fost presedintele care, la destul timp distanta de Nicolae Ceausescu, a stimulat probabil involuntar revigorarea "traditiei intelectualilor lingai", ca sa folosesc o expresie explicata mai jos?

O explicatie posibila ar fi ca Ion Iliescu a fost perceput ca un adversar politic al intelectualilor, care imediat dupa 1989 au avut atitudini si ambitii politice declarate. La randul lui, Emil Constatinescu nu si-a negat presupusa origine intelectuala; or adularea unui intelectual de catre alti intelectuali e impotriva firii. In fine, Traian Basescu a avut un mandat lung, nu e in postura de a avea preferinte culturale si a avut probabil intuitia redeventelor politice ale unei atitudini binevoitoare fata de intelectuali.

In mare, liderii politici din Romania de dupa cel de-al doilea razboi mondial s-ar putea imparti din acest punct de vedere in doua categorii: cei ce au avut parte de subtila sustinere a intelectualilor - Carol al II-lea, Nicolae Ceausescu, Traian Basescu, si cei ce nu au beneficiat de un astfel de soclu al ideilor - Ion Iliescu, Emil Constatinescu si posibil Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Expresia "traditia intelectualilor lingai" e mai aspra decat aprecierile pe care Lucian Boia le-a folosit intr-un sens convergent intr-o recenta carte a sa, insa are o vechime mult mai mare, de aproape 30 de ani. Mai precis, e inclusa in "Jurnalul" Monicai Lovinescu in dreptul unei insemnari din 3 iulie 1983. Monica Lovinescu scria atunci marcata fiind de asemanarile izbitoare pe care spunea ca le-a gasit intre manifestarile intelectualilor fata de Ceausescu si cele fata de Carol al II-lea.

[cvintica]

Trei posibile deznodaminte ale situatiei actuale

A. Politicienii supravietuiesc crizei de credibilitate fara precedent si societatea ajunge definitiv prizoniera clanurilor politice. Institutiile, legile, executia bugetara sunt supuse fluctuatiilor politice. Politicianul cu cea mai mare personalitate decide. Orice profesor sau functionar nu mai gaseste deplasat sa isi faca bagajele si sa paraseasca locul daca partidul lui pierde controlul statului. Statul este un instrument politic disputat, tranzactionat, subtilizat sau lasat mostenire, dupa caz.

B. Clanurile politice se anuleaza reciproc si in paralel politicienii sunt expulzati din institutii. Aversiunea publica fata de politicieni este atat de mare incat nici macar faptul ca devine o meserie nu ii mai ridica politicii statutul social. Sunt desfiintate consiliile de administratie alcatuite politic, partidele nu mai impart sinecuri. Institutiile sunt puternice si dominante. Un paradoxal "partid al apoliticilor" castiga regulat alegerile.

C. Politicienii nu dispun de curajul de a-si asuma conditia si de a impune varianta A. Fac un pact al clanurilor politice de capusare a institutiilor mentinute la limita subzistentei. Iau forma locului, se camufleaza, imita practicile institutionale. De partea cealalta, publicul atomizat nu are curajul purificarii politice de tip B, fascinat fiind de impresionanta casta superioara a politicienilor. Care le permite intermitent, selectiv, senzatia succesului profesional sau in micile afaceri.

[cvintica]

Ponta suntem noi

Cata sfanta indignare puritana: Ponta a plagiat! Dar cine ridica si arunca pietrele: politicieni care fura cu sistem de ani de zile. Jurnalisti care fara copy-paste sunt pierduti. Internauti no-face, de turma. Profesori care au creat mecanismele fraudei intelectuale din universitati, cu radacini in vremurile comuniste si cu puieti din randurile noii generatii de scolarizati. Intelectuali de sinecura prea putini dibaci pentru a ajunge sa plagieze, bucurosi ca in sfarsit lipsa operei e o virtute.

Problema e ca nu avem criteriu de evaluare a infractiunii premierului. La noi axa binelui si axa raului nu se intersecteaza in punctul 0; reperul e fundamental miscat pentru ca mica ciupeala este tolerata. Si atunci, cum poti distinge intre furtul permis si cel interzis? Sau, in limbajul situatiei, cate pagini ai voie sa plagiezi?

Bineinteles, e comod sa faci o axa ad-hoc, model german, si sa masori pe ea. Dar e un sofism, un efect de retorica politicianista care evita cauza situatiei. Ar fi ceva de facut? Putem pune piciorul in prag si sa decretam onestitatea punctul 0 al vietii sociale si politice? Nu cred, pentru ca plagiatul lui Ponta nu este bresa dramatica prin constiintele romanilor care sa provoace o asemenea schimbare. Nu suntem cutremurati de rusine. Politicienii hoti nu ies sa isi marturiseasca furturile. Internautii nu arunca torrentii. Doctorii nu sufoca instantele de etica profesionala cu autodenunturi. O jena oarecare resimtim, pentru ca ne recunoastem in Ponta. Dar ne si bucuram apoi: noi nu am fost prinsi.

Dupa ce trece si fariseismul plagiatului, poate revenim la un oarecare realism politic. Am putea sanctiona de pilda incercarile de zadarnicire a eforturilor de reducere a furtului la examene. Am putea incerca sa mentinem ceea ce tot fostul ministru Funeriu a inceput, si anume clasarea facultatilor fantoma, aceste focare de plagieri specializate mai nou si in producerea de politicieni. Iata un caz de veghe civica, in conditiile in care la ministerul educatiei revine ministrul Andronescu. Poate cu un prim-ministru vulnerabilizat mica reforma de la firul ierbii, din scoala, va avea mai multa sansa.

[cvintica]

Pierdut pachet 3 in 1. Se declara nul

Dragos Frumosu este sef de sindicat in industria alimentara si pana in 2011 ne explica pretul la pui si oua. Din 2011, pana la alegerile locale, a devenit analist de serviciu la Antena 3, unde si-a largit spectaculos aria de competenta, comentand toate subiectele zilei: accidente, contre politice, afaceri europene.

Misterul polivalentei subite a domnului Frumosu s-a lamurit odata cu anuntul ca va candida la o primarie de sector din partea USL. A fost insa singurul USL-ist care nu a putut profita de valul de simpatie populara si a pierdut alegerile. De atunci, Antena 3 nu mai beneficiaza de competenta extraordinara a domnului Frumosu.

Concluzia e ca Antena 3 e suspecta de a fi incercat sa manipuleze alegatorii, bagandu-le pe gat un “analisto-sindicalist” care de fapt fura startul ca si candidat la locale. Apoi, sindicatele s-au compromis inca odata, gestand - de aceasta data mai precis avortand - inca un politician. Si Antena 3 si sindicatele au mai pierdut din credibilitate - daca mai aveau de unde pierde.