Lamaia are o aroma caracteristica, racoritoare. Gustul este puternic, proaspat si foarte acru.
Coaja de lamaie este usor amaruie, usor acrisoara si foarte aromata. Ea se poate utiliza decojita de pe fruct si taiata fisii subtiri, sau rasa cand fructul este proaspat.
Comercializarea lamailor depinde foarte mult de momentul cand sunt culese. Lamaile italiene, de exemplu, sunt culese cat de devreme posibil si se coc in tranzit. Practica aceasta a culegerii timpurii a fost adoptata de mai toate tarile mediteraneene si de SUA. Practic, culegerea are loc atunci cand fructul ajunge la 25% continut de suc. Culegerea mecanica este imposibila, fructul fiind foarte sensibil la manipulare.
Cand este rasa coaja de lamaie, trebuie avut grija la continutul de parte alba (mesocarp), caci aroma este localizata exclusiv in stratul exterior, de culoare galbena. Mesocarpul este doar amar. Este practic imposibil sa se evite in totalitate gustul amar, de aceea coaja rasa de lamaie are si un usor gust amarui, ceea ce, de fapt, ii creste valoarea de condiment. Totusi, amareala face ca lamaia sa fie nepotrivita pentru mancaruri delicate si dulciuri, zeama sau coaja candel fiind superioare.
Lamaile au fost aduse in Europa de cruciati. Totusi, cu mult inainte, romanii foloseau lamaii ca plante ornamentale si medicinale, mai putin pentru gatit. Ei preferau otetul si fructele de otetar mirositor (sumac) pentru a da mancarurilor gust acrisor.
Bucataria contemporana utilizeaza coaja groasa de lamaie, care este mai intai tinuta in apa sarata si apoi confiata. Produsul obtinut, numit impropriu ”coaja de lamaie candel”, este folosit la aromarea prajiturilor.
Zeama de lamaie este de asemenea foarte importanta datorita aromei si gustului puternice, proaspete, acide, acre si fructate. Zeama de lamaie este populara in special in zonele mediteraneene. Celebrul sos grecesc “avgolemono” este preparat din supa de carne, galbenus de ou, suc de lamaie si piper negru (uneori si unt sau amidon pentru ingrosare). Avgolemono este un sos cremos, usor si proaspat si este servit alaturi de carne sau legume.
In bucataria occidentala pestele fiert, sau fript, se serveste intotdeauna cu putina zeama de lamaie (uneori cu felii subtiri de lamaie); salatele, de asemenea, sunt asezonate cu putin suc de lamaie si zahar.
Utilizarile culinare ale coajei de lamaie sunt mai putin importante. Coaja de lamaie merge bine cu felurile care se asorteaza bine cu sucul de lamaie (de exemplu, pestele). “Ritschert”, o tocana traditionala din sudul Austriei este preparata din fasole, carne afumata, orz si coaja de lamaie.
In Maroc, lamaile proaspete sunt despicate pe lungime in cateva locuri, sarate si apoi pastrate in saramura; ele sunt utilizate astfel pentru asezonare, taiate bucatele. Unele dintre celebrele tajine marocane (dar si tunisiene) datoreaza mult acestui condiment.
Sucul de lamaie, alaturi de coaja rasa, este un ingredient valoros la prepararea marinadelor pentru carne si peste. Acidul din sucul de lamaie rupe fibrele de carne fragezind-o. Pe aceasta proprietate se bazeaza preparatele mediteraneene numite “escabeche”, “scabeche” in nordul Africii, sau “escovitch” in Caraibe si America Centrala si de Sud, toate denumind un preparat in care carnea (in apecial pestele), marinata peste noapte in suc de lamaie, otet si condimente, este servita a doua zi, fara a mai fi gatita. Acidul din marinada rupe fibrele carnii si dezvolta caldura, aceasta gatindu-se practic in mod chimic, fara tratament termic.