#nemira

[crimsonv0id]

i'm obsessed with this commission of my redemption dark urge, nemira, and zevlor (her love interest bc that sad old man should have been romancable)

art by: plasticlamb on instagram

[equalistaden]

"You already missed your chance." Mwahahaha

No. Dodge. No. No. No. Punch. Duck. He had to keep fighting. Punch. Duck. Kick. Roll. One wrong move and she would make him pay for it. Jab. Jab. Dodge. Kick. He couldn’t hold back. Duck. Jab. She was taunting him. The smirk on her face was proof of that. Punch. Roll. Stumble. Fuck. That was it. The next thing he knew he was facedown on the training mat with a knee in his back. She was right. He had missed his chance. 

Akira let out a huff as he knocked her off. “Another round. I’ll get it this time. “

[friendlyforestbeast]

Prompt #3: smoke

[kason-nvidiade-art]

Nemira Is Among Us by KasonSama

CAN YOU LOVE A GAME WITHOUT EVER PLAYING IT??? IF YOU WATCH EHOUGH CONTENT FOR IT THE ANSWER IS YES! So I REALLY love the Fandom Lore for the, actually pretty old now, game 'Among Us'. Never played it and probably never will (for many reasons) but I'd like to think that I've watched enough Lets Plays and Live Streams of it to make a Sona....for my Oc Nemira....Mostly because I have no idea how I'd rank on any of these stats....because I've never played the game >//v//> Is this a cop out? Yeah....but it's fun so who cares? I'd also like to point out that Nemira makes a FAR better Impostor then crew mate, she's just....really good at being bad, and really bad at being good, but if you know anything about her that's not at all surprising. I made my own template based off the others going around, but I can post if if anyone's interested in using it =] Also used bases (By base-o-holic ) because I hate anatomy and don't wanna deal with even trying any more.  

[kason-nvidiade-art]

Nemira Solas + Fancy Dancing by KasonSama

Please don't ask me about the background because even I don't know. I guess they decided to just dance out there in the wilds???

[crimsonv0id]

my baby redemption durge, nemira

[gingeronheels]

O noua incursiune in Panem

După mai bine de o decadă, am revenit în Panem – nu doar cu entuziasm, ci cu un soi de nostalgie. Povestea din Răsăritul în ziua extragerii mi-a depășit așteptările, chiar mi-a schimbat părerea despre Haymitch. Ani de zile nu l-am înțeles și regret. Acum, însă, l-am descoperit altfel – poate pentru că și eu, între timp, m-am schimbat. Și mi s-a părut incredibil cum un personaj ca el a ajuns să-mi stârnească empatie, chiar afecțiune. A fost o lecție în sine – despre timp, despre perspective și despre cât de mult ne pot atinge unele povești.

Răsăritul în ziua extragerii (Seria JOCURILE FOAMEI) - de Suzanne Collins

An apariție: 2025

Autor: Suzanne Collins

Editura: Nemira, colecția Armada

Titlu original: Sunrise on the Reaping

Traducător: Ana-Veronica Mircea

Rating: ⭐⭐⭐⭐⭐

Sumar: Când ești condamnat să pierzi tot ce iubești, care este lucrul pentru care încă mai merită să lupți?

„Răsăritul în ziua extragerii”, cea de-a cincea carte a seriei JOCURILE FOAMEI, se întoarce în Panem cu 24 de ani înainte de evenimentele din primul volum.

În zorii celei de-a cincizecea ediții a Jocurilor Foamei, frica se strecoară în fiecare district din Panem. Anul acesta, în onoarea Jubileului Pacificării, de două ori mai mulți tineri vor fi smulși din casele lor pentru a deveni tributuri.

În Districtul 12, Haymich Abernathy încearcă să nu se gândească prea mult la șansele lui. Tot ce își dorește este să supraviețuiască zilei și să fie alături de fata pe care o iubește.

Dar când numele lui este strigat, simte că lumea i se prăbușește. Este smuls de lângă familie și de lângă iubita lui, aruncat în mașinăria nemiloasă a Capitoliului alături de celelalte trei tributuri din Districtul 12: o prietenă apropiată, aproape ca o soră pentru el, un parior compulsiv și cea mai snoabă fată din oraș.

Odată ce Jocurile încep, Haymich înțelege că îi este menit să piardă. Totuși, undeva adânc în el, o flacără se aprinde. Una care îl împinge să lupte. Și lupta lui ar putea răsuna dincolo de arena sângeroasă, dincolo de orice ar fi crezut posibil.

„Nu este vorba doar despre lupta pentru viață, ci și despre impactul devastator al pierderii și despre curajul de a rezista împotriva sorții potrivnice. Încă o filă în istoria Jocurilor foamei, una care se citește pe nerăsuflate.” - Marian Coman, redactor-șef Armada

Părerea mea: Volumul de față adaugă profunzime, context și o claritate tulburătoare întregii povești. Chiar dacă știm deja cum s-a încheiat povestea lui Snow și a regimului său tiranic, această continuare ne ajută să înțelegem mai multe despre Panem, oferindu-ne o viziune completă și mai detaliată asupra evenimentelor care au dus la acel final. Reîntâlnim personaje familiare care, până acum, stăteau mai mult în umbră, descoperim figuri noi și primim, în sfârșit, răspunsuri la întrebări mai vechi.

Este genul de lectură care te provoacă la reflecție, care te face să te întrebi nu doar despre soarta personajelor, ci și despre ceea ce se întâmplă în lumea reală, despre regimurile opresive, despre manipularea maselor și despre ce înseamnă cu adevărat libertatea. Subiectele abordate – libertatea, propaganda, manipularea, regimurile totalitare, natura umană și complexitatea ei – sunt cu adevărat puternice, iar modul în care autoarea le înfățișează te pune pe gânduri. Cartea reînvie teme care sunt extrem de actuale și care ne aduc aminte că e important să nu uităm lecțiile trecutului.

Haymitch nu e doar un alcoolic cinic, deși așa pare la prima vedere. Dincolo de sarcasm și băutură e un om care a fost forțat să supraviețuiască într-o lume crudă și să rămână în viață cu orice preț. Nu pentru că a vrut să fie un erou, ci pentru că n-a avut încotro. Mintea lui e incredibilă — calculată, mereu cu un pas înaintea tuturor, chiar și a Capitoliului. Dar fiecare victorie vine cu un preț, și Haymitch îl plătește din plin. Citind povestea lui, nu mai vezi doar ironia și durerea mascată cu inteligență în glume. Simți cum se rupe, bucățică cu bucățică. Și dintr-odată, nu-l mai judeci. Îl înțelegi. Poate chiar îl admiri.

De această dată, descoperim un Haymitch mai tânăr, ager, încă neatins de manipulările Capitolului. Jubileul Pacificării începe cu o răsturnare de situație care te lovește din plin și anunță, din start, că aceste Jocuri vor fi mai întunecate ca niciodată. În ziua în care împlinește 16 ani, Haymitch se trezește pus în fața crudului adevăr. Legătura lui cu fratele mai mic, Sid, și dragostea pe care i-o poartă lui Lenore Dove ne arată un băiat încă ancorat în inocență, deși simte cum sfârșitul copilăriei se apropie cu pași grei. Gândurile lui sunt un amestec de resemnare și furie mocnită față de legile impuse de Capitol. Știe prea bine că în lumea lor, orice clipă de liniște vine cu un preț. Și prețul e pe cale să fie cerut. Astfel începe povestea lui și lupta pentru supraviețuire în Arenă. 

"Nu se vor folosi de lacrimile mele ca să se distreze!"

Să câștigi Jocurile nu înseamnă că ești liber. Nu pentru Capitol. Pentru ei, victoria este doar începutul unei alte forme de prizonierat. Haymitch a supraviețuit, dar a lăsat acolo o parte din el pe care nu o va mai vedea vreodată. Capitolul nu s-a mulțumit să-l vadă rănit. A vrut să-l zdrobească până la capăt. Supraviețuirea vine cu o notă de plată nemiloasă. Și a plătit. Cu tot ce avea mai drag. Dar chiar și așa, nu s-a lăsat doborât. În spatele sarcasmului, al paharului mereu plin, există o formă de luptă. Una tăcută, dar încăpățânată. Refuzul de a fi modelat complet de sistemul care i-a distrus viața. Haymitch joacă jocul lor, dar nu le aparține. Niciodată cu adevărat.

„Dorința de libertate nu se limitează la distracție.”

Această carte, fără îndoială, este una dintre cele mai bine scrise din întreaga serie. Talentul autoarei de a încorpora problemele reale în universul Jocurilor Foamei m-a impresionat dintotdeauna, dar de data aceasta a reușit să mă surprindă într-un mod cu totul special. Povestea lui Haymitch mi-a adus în față imagini teribile, dar poetice, iar răsturnările de situație m-au ținut cu sufletul la gură. Ceea ce mi s-a părut cu adevărat impresionat a fost felul în care este ilustrată manipularea prin propagandă, cum poate otrăvi mințile oamenilor – și chiar ale unei națiuni întregi. Aceasta este o poveste care te face să reflectezi profund asupra puterii cuvântului și a influenței. Este un punct de cotitură în povestea Jocurilor Foamei, un moment în care înțelegem cu adevărat ce se află în spatele cortinei.

Emoțiile transmise de Răsăritul în ziua extragerii sunt atât de intense și dureroase încât nu le poți ignora. Fiecare cuvânt este așezat cu o delicatețe rar întâlnită, fiecare propoziție este o poezie în sine, iar complexitatea frazării te face să-ți dorești să o citești de mai multe ori pentru a înțelege pe deplin profunzimea acesteia.

Când te cufunzi în lectură, e ca și cum ai trăi o furtună de emoții. Ajungi să ții la personaje așa cum o face și Haymitch și simți aceeași furie și amărăciune. E uimitor cum autoarea reușește să creeze o conexiune atât de puternică între cititor și personaje, încât nu te poți desprinde de poveste. Scriitura te prinde atât de tare, încât, când ajungi la ultima pagină, simți un gol — o combinație între dorința de a rămâne în lumea aceea puțin mai mult și tristețea că trebuie să o lași în urmă.

Le mulțumesc prietenilor de la editura Nemira pentru exemplarul oferit! 

[cristinaboncea]

(ș.mihalache) volumul care îți dă baby-fever

cât de ironic că am împrumutat această carte de la cineva cu copil sisteme de fixare și prindere (2016) este sora Ultimei familii tradiționale; perspectiva feminină asupra rolului de părinte, mai întâi în expectativă, apoi imersiune în viața în patru, totul culminând cu întoarcerea la propria origine – o cartografiere superbă. Primul și A doua, primele capitole ale volumului, descriu procesul…

(ș.mihalache) volumul care îți dă baby-fever