Vreau să știi
Când ți-am dat drumul prima oară am crezut că nimic nu o să se schimbe. Mă gândeam că o să te iubesc mereu, doar că nu o să te pot avea. Și când nu te-am avut, am scris despre tine, mi-am plâns sufletul în tot ceea ce am scris, te-am plâns pe tine, pentru că devenisei într-un timp atât de scurt, atât de vital mie iar când am renunțat la tine, am renunțat la partea aia din mine pe care abia o descoperisem. Au trecut zile, zilele s-au transformat în luni și așa am învățat să fac totul mecanic pentru că din suflet nu am mai făcut nimic. Totul mă nemulțumea, mă irita, adormeam târziu, mă trezeam la ore la care obișnuiam să vorbim. Crezi că mint? Nu aș avea de ce, iubire. Doar că partea asta o știu doar eu, pentru că ție nu aș avea curajul să ți-o spun, poate doar în glumă, iar tu m-ai crede și am trece peste. Mi-e frică, nici asta nu pot să-ți spun. Mi-e frică că va veni iar un moment în care va trebui să-ți dau drumul sau tu vei renunța la mine, poate nu mă mai vei iubi, poate te vei plictisi, cine știe? Vreau doar să știi, iubire, că dacă o să-ți găsești fericirea în altă parte eu te las să pleci, mi-e de ajuns să te știu pe tine bine, eu o să mă descurc. Și dacă atât de fucked up va fi viitorul, încât mă vor lua de lângă tine iar, ține minte că din inimă nu te pot lua și că ai locul tău acolo, pe veci.
