#picaturi

[drogat-cu-sentimente]

Plângea-l meu demon cu lacrimi de suflet. Nu se poate bucura. Nu se poate delecta, privind cum sufletul mi se scurge pân' la ultima picătură. Din ce să se mai hrănească? Îl voi lua cu mine în moarte și nimeni nu-mi va anunța obștescul sfârșit. Doar norii vor plânge pentru mine, fiindcă oameni numai nu-s.

eu

[jurnal123]

Picaturi de iarna

[dansurducan]

Picăturile formează ploaia, și ce viață aduce… Zâmbetul e gestul care consumă cele mai puține resurse, dar poate schimba ziua cuiva.

[lyrical-nudity]

Tranziție

Picături de ploaie se agață de geam, Iar soarele se ascunde de ele. De-i erau străine-l înțelegeam Dar erau picăturile mele.

Picături din mine se agață de geam, Iar soarele se ascunde de ele. De-i erau străine-l înțelegeam Dar erau sentimentele mele.

O picătură de sânge se agață de geam, Iar soarele se ascunde de ea. De-i era străină îl înțelegeam Dar era inima mea.

[detalii]

[hsmd]

Viata printre picaturi.

Cand am inceput sa scriu ma intrebam, atat cat un copil de clasa a IX-a se poate intreba, cat dureaza viata unei lacrimi. Nu ma interesa de unde provine sau daca e provocata de o suferinta, nici macar daca sentimentele ei sunt transpuse in sare. Pur si simplu vroiam sa ii aflu linia de final, durata ei in timp.

Acum, am inteles ca lacrima nu doar are o viata mult prea scurta, dar si ca salinitatea ei exprima un sentiment mult prea puternic, mult mai adanc fata de ceea ce suntem noi capabili sa intelegem.

Ma intreb cum e sa fii roua de pe o frunza in mijlocul verii. Cum simti razele soarelui reflectate prin tine, sau cum auzi, percepi si traiesti sunetul unei furnici ce trece pe langa tine, al greierului sau al venirii diminetii. Ma intreb oare cum dispari, oare daca tot tu esti roua a doua zi.

Ma intreb cum ar fi sa fii o picatura. Nu de roua, ci o picatura de ploaie.

As vrea sa cred ca viata nu s-ar mai contoriza in secunde, in minute, in ore, ci ca in caderea me as simti, as trai, as gusta din plin.

Nu m-as naste din prea multe sentimente, din semne contrare sau din contopirea fizica a unor nori, m-as naste din dorinta. Din sentimentul profund de explorare, de traire a fiecarei clipe la o intensitate maxima.

As cadea? Nu stiu. Asta numiti voi cadere? Pentru mine e doar scoala vietii. As vedea cat de mici sunteti voi de fapt si cat de mari va crederi, as vedea o contopire de culori, o contopire a unui tablou lipsit de timp, as simti mirosul ploii. Vad multe ca mine in jur. Pentru voi suntem la fel, dar fiecare invata, simte, traieste altceva. Fiecare clipa si fiecare sentiment de gol trait este perceput diferit.

Nu stiu unde ajung in final si nu stiu daca ma intereseaza. Cunosc un tot unitar pentru ca mai apoi sa il cataloghez in munti, mari, iar in final oameni. Cei ce aparent se tem de dimensiunile mele, cei ce se adapostesc pentru ca nu cumva forta mea sa ii atinga. Ei nu stiu sa simta, ei nu mai stiu sa vada.

Pentru ei sunt doar o picatura, un strop lipsit de culoare si de timp. Dar in mine coexista atat de multe sentimente, de culori, de peisaje. Nu stiu cand ajung jos, nu stiu cand ma lipesc si devin doar ploaie, dar secunda voastra, timpul de care sunteti voi atat de preocupati, pentru mine dureaza o eternitate.

P.S. Din pacate doar mi-as dori sa fiu. Mi-ar dori sa percep dimineata prin "porii" unui fir de iarba imbibat in roua, mi-ar dori sa simt ploaia prin "mainile" unei picaturi, precum mi-as dori sa gust sarea printr-o lacrima. Nu pot, raman un om lipit de axa unui timp ce trece in fiecare minut cu 60 de secunde, a unui timp constant si implacabil. Raman un om ce isi pierde din simturi in graba sa catre cunostinta.

Raman un om ce doar trece printre picaturi.