#romaniam

[valealunii]

07.09

[jonino]

Dorintele voastre se transforma in realitate . Pentru un botez desavirsit cu tematica populara Lumanare,sticulta de mir si cana perfect asortate. .......... Fiecare solicitare a voastra o provocare din care ies lucruri uimitoare. Toate lucrurile au un inceput. La inceput mai greu.Dar cand exista pasiune si respect pentru client totul devine atat de frumos cand eforturile sun rasplatite cu cuvinte atat de frumoase: " ❤️❤️❤️ va mulțumesc din suflet si la toată echipa cu care muncește cu atâta îndemânare si drag❤️❤️ sunt super satisfăcută de tot💋" Denisa #baptism #populst #theme #romaniam #stitches #hainute #copii #cu #tema #populara https://www.instagram.com/p/CLSEtczBl5U/?igshid=1iqmrg6byvg06

[2-make-you-feel-my-love]

[goahead-beyourself]

Cuvinte nespuse din umbra unui om. Relativ

Adesea ne place sa ne numim oameni si sa caracterizam atat de nonsalant fiinta umana ca fiind una superioara, complet rationala, mai presus decat orice fiinta de pe aceasta planeta. Cat de mult ne putem minti singuri, cat de mult crestem in aceasta minciuna si cat de putini realizam cat de oribilia este defapt natura umana. Nu exprim faptul ca orice tine de om este atat de ingrozitor, insa avem anumite trasaturi ce nu pot fi comparate cu ale altor fiinte vii, ce pur si simplu ne coboara standerdele ratiunii, constiintei si a gandirii cu care ne mandrim necontenit. Insa oare nu este doar omul cel care dintre orice grupare de fiinte se poate cobori atat de mult incat sa-l injoseasca pe cel de langa el, pe cel din aceeasi uniune cu a sa? Oare ce animal ataca pe cel de-o seama cu el? Pana si animalele se apara unele pe altele stiind ca se au doar unele pe celelalte, se protejeaza impotriva unui inamic comun. Insa cand trecem la cazul nostru, noi suntem inamicii impotriva carora luptam. Si mai mult decat atat, luptam prin cele mai josnice metode pe care avem, ne folosim de armele care ne fac superiori, insa folosite asa devin doar un defect al nostru. Noi tindem sa ne uitam cati sunt sub noi, cati sunt mai prejos de noi, sa radem si sa-i batjocorim. Noi ne bucuram sa vedem ca altcineva nu a avut aceelasi noroc in viata si nici aceeasi capacitate sa ajunga la nivelul nostru insa uitam cati stau chiar deasupra noastra, cati defapt si-au indreptat viata spre cote mult mai intalte. Mai degraba, noi vrem sa-i tragem si pe cei ce ne calca peste cap la nivelul nostru. Daca ne afundam in mizerie, de ce sa fim singuri? Nu este asta cel mai trist lucru? Ca in loc sa ne traim propria viata, in loc sa vedem ce am facut noi cu adevarat, ne ocupam timpul uitandu-ne la ce au facut ceilalti. Si timpul trece si nu se mai intoarce sa iti umple si tie sacul pentru ca tu l-ai pierdut vorbind de altii. Nu sunt aici sa fiu un exemplu curat sau demn de urmat. Sunt aici sa ma caracteriez si pe mine ca fiind fiinta asta pe care o expun, in ororarea ei...insa mai presus de orice, adevarul e ca, mai mult sau mai putin, toti suntem asa. Si daca negi acest lucru, siguranta esti invatat sa iti minti propria persoana

Ne place atat de mult sa vorbim. Ne place sa ii judecam pe ceilalti, sa incercam sa privim in vietile lor, sa le analizam gandurile, poate mai mult decat pe ale noastre. De ce oare atunci cand totusi vorbim unii cu ceilalti, totul se rezuma mai mult la restul lumii decat la lumea noastra? Nu e trist ca asa suntem noi oamenii? Avem cea mai minunata capacitate, cea de a comunica, de a transmite idei si ganduri in mintile celorlalti folosind niste simple sunete si totusi...pana la sfarsitul unei zile nu transmitem nimic esential. Pierdem esenta propriei existente uneori. Nu spunem nimic dintr-o teama eterna a fiintei umane...din teama ca, dupa ce sa iti fii exprimat cele mai sincere ganduri, persoana la care au ajuns ele pur si simplu sa le arunce in cel mai indepartat colt al mintii lor, sa le foloseasca etern ca o batjocora fata de ceea ce suntem noi cu adevarat. Trecem unii pe langa altii, ne ascundem in spatele unor masti, inchidem cea mai pura verisune a noastra doar de vorbele lumii? De ce nu ne exprimam iubirea, respectul, admiratia atunci cand trebuie? De ce lasam ca timpul sa treaca iar...nimic din ce am fi vrut sa spunem sa ramana nespus? De ce nu facem toate astea pur si simplu? Pentru ca vrem sa fim acceptati, pentru ca, poate, orice suntem noi, nu e suficient pentru ceilalti...Iar unui om ii e frica de multe, insa gandul singuratatii il bantuie si il macina..singuratatea suna ca cea mai grea pedeapsa la care poate fi supus. Asa ajungem sa eliminam partea frumoasa, sincera, interioara a unei conversatii...si sa ajungem la cea murdara de prea multe prejudecati, la cea care ne place sa ii improscam cu noroi pe cei care credem noi ca merita. Traiesc cu regretul a tuturor cuvintelor pe care nu le-am spus atunci cand trebuia si stiu ca voi trai mereu cu el. Mereu vor fi cuvinte pe care nu le voi spune atunci cand imi doresc. Din teama. Ma intreb daca noi putem sa depasim aceasta limitare pana la urma. Insa, in anumite cirucumstante, stim ca urmarile ne-ar dezamagi si ne-ar distruge iluzile. Uneori sunt bune si iluziile..ne imbata si ne fac sa lasam realitatea deoparte. SI asa, realitatea nu va fi niciodata chiar cum o vom vrea noi, nu? Poate chiar spre binele nostru, poate ca insasi realitatea stie mai bine ce este bun si rau pentru noi, nu? Poate ca ii place sa isi bata joc de noi, sa rada si sa vada cum disperam. Posibil sa ne fie cel mai adevarat aliat. Cine stie? Noi cu siguranta nu vom stii.

Traim cu aceasta dorinta organica de a ne gasi superiori, de a ne clasifica cumva, cand noi suntem perfect egali. Poate ca toate astea sunt spuse de o persoana mult prea tanara, care nici nu a iesit bine in lume, care nu a vazut cate nedreptati si cat chin poate sa insemne totul. Poate ca provin din generatia crescuta in ideea de egalitate ca si fiinta, nu ca si capacitati insa in aceelasi timp sper ca nu va veni ziua in care sa pierd tot ce am crezut pentru ca lumea e pur si simplu mult mai rea decat mi-am imaginat-o eu. Posibil sa fie chiar un paradis fata de ceea ce vad eu acum in lume, nu stiu. Mai am atat de putin de trait in lumea mea mica insa..as vrea sa raman aici, chiar si cu intreg costul ca nu voi afla niciodata  cum este dincolo de granita adolescentei. Nu vreau sa imi tai pielea mea inca tanara in probleme care au evoluat de mii de ani, in societatea in care am ajuns azi. Este asa frumos visul pe care il traiesc acum insa in constiinta mea stiu ca el se va termina candva. Voi incepe altul..sper sa fie tot un vis si nu un cosmar. Intr-o zi nici nu voi mai stii cand am trecut dintr-o parte in alta, se vor amesteca toate intr-un trecut putin incetosat. Poate ca inca sunt doar neinsemnat om al acestei lumi, dar sper ca voi afla ce inseamna universul intr-o zi. Sper si speranta nimeni nu mi-o poate lua.

Cuvintele mele pot insemna atat de putin ca ale oricui. Nu inseamna ca, daca eu voi spune ceva, este in orice masura adevarat. Perspectiva este totul. Cuvintele unui scriitor sau ale unor filozofi inseamna ceva pentru ca au fost recunoscuti. Si teoriile unor cercetatori inseamna ceva pentru ca au adus progres insa adevarul absolut nu exista intr-un mod general pentru fiinta umana. Orice este adevarat atata timp cat noi il consideram adevarat. Orice am spus, orice cuvant l-am transmis poate avea o valoarea insignifianta pentru ceilalti...insa pentru mine pot avea o semnificatie imensa, exuberanta. Poate ca ideile mele par false din perspectiva unui cititor, insa pentru mine sunt pline de valoare oricat ar fi de limitate in fata universului si a misterului sau. Totul este relativ si nimic de necontestat. Asa sunt si eu si orice. Totul.

[mudwerks]

(via Meanwhile in Romania : reddit pics)