#scrisoare

[blueloveonly]

[n0idoi]

23 mai

Dragă trecut,

Astăzi, aproape de vară, mă regăsesc iar în ziua asta — un 23 ce-mi aduce înapoi un alt 23, din februarie.

Urăsc că încă îmi bântui gândurile. Urăsc cum încă îmi încarci inima cu amintiri ce nu mai au ce căuta aici. Nu te mai vreau în viața mea. Mi-aș fi dorit să te pot uita cu totul, să nu mai știu cine ai fost, să nu mai simt ce-am simțit. Să nu mai iubesc ceea ce-a fost.

Mă revoltă că încă ai un colț în inima mea. Nu pentru tine — nu te-ar mai primi — ci un spațiu gol, rezervat unui trecut ce ar trebui să dispară.

Scriu acum, poate ca să pun punct, poate pentru că 23 mai doare diferit. Nu mai plâng gândindu-mă la tine, dar nici nu-mi face bine. Aș vrea să te șterg ca pe o poză, fără urmă și fără durere.

Vreau să te uit. Pe deplin.

Vreau ca „noi” să devină o pagină închisă.

Vreau să mă iubesc pe mine mai mult decât te-am iubit pe tine.

Nu-ți mai aparțin. Nici o fărâmă din mine nu-ți mai e destinată. Iubirea pe care ai risipit-o o dau acum cuiva care știe să o prețuiască — cu tot ce sunt, cu tot ce ai pierdut. Nu pentru că ai fost puțin, ci pentru că eu merit mai mult.

Și, în sfârșit, sunt unde trebuie să fiu.

Cu drag, si nu cu dor,

Eu.

[youluckybastard1]

Aroma timpului pierdut

Și-acum eu ce să fac? Sunt un biscuite uscat ce trebuia înmuiat, cândva, în cafeaua dimineților tale, dar mi-ai lăsat în ceașcă doar zațul.

[un-suflet-anonim]

Draga mea,

    Îți scriu aceste rânduri din egoista mea iubire ce încă eu ți-o port, și la fel ca și ieri, îmi înec amarul și dezamăgirea prin cântecul nostru preferat, și în fiecare zi închin în cinstea ta un pahar plin de amintiri, sperând că undeva acolo cel care te are acum în brațele lui, te va face mai fericită decât am făcut-o eu, cel care ți-a ucis acea strălucire și căldură, cel care ți-a distrus visele, speranțele și sufletul odată cu ele.

Îți scriu căci dorul și durerea m-au năpădit de îndată ce am realizat că am pierdut totul: iubirea ta, căldura și grija ta, brațele tale în care mă țineai, privirea cu care mă mângâiai, și nu în ultimul rând, te-am pierdut pe tine. Tu erai căldura din frigul ce mă înconjura.

Nu-ți scriu aceste rânduri pentru a te opri din drumul tău doar ca să-ți arunci privirea în trecut acolo unde sunt eu prins așteptându-te, ci îți scriu pentru a-ți mulțumi pentru tot acest trecut frumos și plin de amintiri strălucitoare și călduroase pe care mi le-ai oferit, lăsându-le apoi în urma ta ca pe un bagaj prea dureros și greu de târât pentru tine. Dar nu te judec pentru asta și nici scuze nu-mi caut, ci am să car eu acum acel bagaj dureros, greu și sufocant.

Nu-ți voi blestema iubirea ce încă ți-o port adânc în mine, și nici alegerea ta din acea zi când, fără milă, m-ai abandonat în mijlocul camerei în timp ce eu priveam la spatele tău ce continua să se depărteze tot mai mult de mine, și la ușa care rămăsese încă deschisă mult timp după ce ai plecat. Știi, nici acum nu am reușit să o închid, și încă te aștept în pragul ei în fiecare zi, privind în zare până când lacrimile încep să-mi umple ochii încețoșându-mi privirea. Și nici n-am să-ți doresc tot răul din lume, și nici să suferi la nesfârșit din cauza egoismului meu, nu voi arunca în tine cu vorbe jignitoare, și nici nu te voi lovi cu ele peste suflet satisfăcându-mi orgoliul bărbătesc.

Nu-ți voi spune cât de mult îmi plâng durerea în timp ce scriu aceste rânduri, și nici cât de mult aș vrea să pot șterge tot ce-am trăit cu tine, toată suferința pe care ți-am provocat-o, toată durerea cu care ți-am amărât sufletul, doar ca să nu mă fi întâlnit niciodată pe mine, cel care n-a știut să te prețuiască, să te protejeze și să te iubească așa cum meritai.  Nici nu știu dacă mai am dreptul să plâng, dacă mai am dreptul să te aștept, așa că doar îmi voi lăsa regretele să-mi atârne de inimă, să mă sufoce și să mă chinuie pentru că am fost prea orb, prea nătâng în fața iubirii tale și te-am târât prin grădina cu spini ai nemerniciei mele.

Te-am avut și te-am pierdut, și nici măcar un singur cuvânt sau gând nu poate descrie ceea ce simt acum, căci dacă aș putea, te-aș picta pe fiecare nor de pe cer, pe fiecare zid, pe fiecare frunză ce se desprinde din copaci, și te-aș expune neîncetat în galeria sufletului meu, scriind eseuri întregi despre tine pe foile gândurilor mele. Te-aș îmbrăca în flori nemuritoare și ți-aș uda petalele cu picăturile de rouă ale iubirii mele, te-aș îmbrăca în zâmbete și-n parfum de fericire, te-aș zugrăvii pe pereții acestei case și te-aș admira pururea și neîncetat, și te-aș strivii sub ochii mei plini de afecțiune și iubire, iar dorul meu te-ar strânge în brațe până te-ar imprima pe pielea mea fierbinte ca un tatuaj.

Dacă aș putea te-aș cânta ca pe o odă, te-aș înălța la cer să strălucești mai puternic decât orice altă stea, și te-aș venera ca pe-o zeiță oferindu-ți în fiecare zi drept ofrandă inima și trupul meu, așezându-te pe altarul existenței mele.

Nu am să te urăsc pe tine cea care m-a abandonat, căci ar însemna să îmi urăsc alegerea pe care am făcut-o atunci când ți-am întins prima dată mâna și-am sărutat-o, și nici nu aș încerca măcar să te blestem. Nu aș putea ucide ce-a mai rămas din noi, și nici nu-mi voi dori sfârșitul tău, căci tu mi-ai fost și încă-mi ești ființa cea mai dragă, alinare și pansament. Și aș minți dacă aș spune că am uitat tot ce am trăit cu tine, că am uitat de noi. Am îndesat în acel bagaj dureros, greu și sufocant toate scrisorile pe care ți le-am scris de când ne-am despărțit. Vor exista acolo pe vecie, vor fi doar niște file de jurnal, niște măzgâlituri ale unui suflet stângaci, egoist și rece, vor fi ca niște amintiri fără destinatar, ca niște lacrimi pline de regrete și fierbinți ce-mi ard pielea lăsând dâre sângerii pe care tu nu ai să le vezi niciodată căzând pentru tine, căci draga mea, tu acum ai ajuns într-un loc unde nu te mai pot ajunge decât cu privirea și cu gândul. Acum ești mult prea strălucitoare și prea caldă pentru lumea mea rece și întunecată.

Draga mea, nu fii tristă și nu plânge, pentru că eu acum sunt fericit rătăcind prin grădina aceea plină cu spini ai nemerniciei mele, simțind ce ai simțit și tu atunci, în timp ce orgoliul meu încă îmi mai bate-n piept.

Cu stimă și iubire,

De la un bărbat ce nu a știut să iubească!

@un-suflet-anonim

[steluta-fermecata]

Pot sa incep cu a fost odata ca niciodata pentru ca este un feeric basm in care tu si cu mine avem personajele principale. Si nu stiu exact daca vreau sa fie o poveste, o multumire sau o scrisoare de dragoste, poate toate in acelasi timp pentru ca asta simt atunci cand ma gandesc la tine, cand sunt cu tine. Un amalgam de sentimente. Uneori e coplesitor, recunosc; mai ales inceputul… O, Doamne, inceputul! A fost si da si nu, o lupta a mea cu mine in care tu, iubitul meu, m-ai suportat si ajutat sa inteleg ca langa persoana potrivita nu e chiar asa de rau sa ai temeri, sa fii vulnerabil. Mi-ai aratat ca sentimentele nu sunt lucruri rele si ca oamenii cu adevarat puternici le au si nu fug de ele. Eram slaba! Atat de slaba! Am fugit, dar ai fost acolo sa ma prinzi de mana si sa alergi cu mine. Stiu ca ti-a fost greu, dar ti-ai asumat totul. Oricat de urat am incercat sa ma conturez in fata ta, nu te-ai speriat si te-ai apropiat. Un om are nevoie de alti oameni si tu, dragule, ai fost omul potrivit, la momentul potrivit! Sper ca intr-o zi sa pot sa ma revansez pentru tot chinul prin care ai trecut cu o persoana ca mine! Esti cel mai frumos cadou, un dar nepretuit, o comoara!

[regina-la-adidasi]

scrisoare deschisa 3

și după ce ai murit tu și m-ai lăsat aici, deși ai făcut tot ce ai putut pentru mine, așa, cum ai știut tu, femeie minunată, ai murit și Tu. iar moartea ta m-a distrus.

a trecut mai bine de un an de când ai murit și tot simt că mă sufoc, că am rămas cu cuvintele în gât, că am rămas cu toată durerea și că o să rămân cu ea. ai plecat fără să aștepți, fără să mă vezi liniștită, fără să te asiguri că voi putea să mai respir după tine.

și vreau să știi că nu sunt bine, că nu am liniște și că nu pot să respir. pentru că te visez, te aud, te simt și te caut, dar tu nu mai ești. au mai rămas două cravate și două culegeri de matematică, asta a mai rămas.

nu e nici măcar un loc unde să merg să plâng, să mă cert cu tine, pentru că așa ai vrut și am acceptat asta. până la final, până în ultima clipă, a fost așa cum ți-ai dorit tu.

și deși te-am văzut, deși ți-am zis cât am putut, au rămas prea multe nespuse, prea multă durere și mai multă liniște decât pot duce eu.

[eusiclaudia]

Astazi mi-am amintit din nou de tine...

Astazi am citit conversatiile noastre vechi. Stiu ca nu ar fi trebuit, de fapt, nici macar nu-mi explic de ce am facut asta.Poate am vrut doar sa fiu trist, iar tu esti motivul perfect pentru asta. E incredibil cat de mult se schimba lucrurile. Eram atat de bine. Nu stiu cand s-a rupt totul pentru tine, insa eu m-am trezit dintr-o data fara tine, fara bratele tale care aveau tot timpul capacitatea de a ma linisti, fara puterea pe care mi-o dadeai pentru a infrunta lumea. Nu inteleg ce s-a intamplat, daca a fost trecerea timpului, rutina sau doar faptul ca pur si simplu toate lucrurile se termina si poate la tine sa terminat inainte de a incepe sau poate nu a inceput niciodata si am fost doar o razbunare de-a ta... 

Pana azi nu a trecut nicio zi in care sa nu te blestem, te blestem la prima ora a dimineții cand primul meu gand zboara la tine, te blestem pe fiecare noapte cand pun capul pe perina pentru ca inevitabil ma gandesc la tine, te blestem la fix pentru ca ma duce cu gandul la tine, te blestem zilnic.

Imi doresc sa iti spun ceea ce iti doresc in blestemele mele pentru ca atunci cand se vor prinde atunci sa sti ca vin din partea mea, persoana care TU ai distruso usor usor, zi de zi.

In primul rand iti doresc ca cel mai apropriat lucru de sufletul tau sa fie singuratatea, imi mai doresc sa simti si tu ceea ce am simtit eu cand am realizat ca dupa atata timp tu doar ti-ai batut joc de mine si de ceea ce am simtit eu pentru tine. Iti doresc ca sa simti singuratea zi de zi si sa ai inima plina de amagire si de regrete.

Acum ca am spus ce iti doresc tie spun si ce imi doresc eu pentru tine, imi doresc ca cel langa care ai ales sa ramai sa nu se schimbe niciodata pentru tine, sa nu te iubeasca vreodata asa cum am facuto eu, sa te lase mereu singura chiar si atunci cand iti e mai greu, sa o faca mereu de sarbatori cum a facuto anul trecut, sa te insele mereu (asa cum nu sti tu ca a facuto), sa isi traiasca viata fara tine in ea sau tu sa contezi in viața lui, sa bea in continuare asa cum iti place tie, sa ramana un interlop de Dabuleni asa cum spun altii si TU sa ai curtajul intro zi sa vezi realitatea.

Ultimul lucru pe care il blestem este blestemul de care iti spuneam eu ca am fost blestemat la randul meu, de o fata, fata care cred ca acum ca m-a iubit cel mai mult dintre toate cele, insa eu i-am facut ei exact ceea ce mi-ai facut tu mie si de aceea cred ca sa si prins acest blestem. Blestemul ei si la randul meu al meu pentru tine este ca iti doresc sa iubesti pe cineva (atul decat cel de langa tine) asa cum nu ai iubit vreodată, sa simti ca ai face orice pentru el, ca ai da totul pentru el, ca nu poti sa traiesti fara el si acel el sa stie toate aceastea si sa te amageasca cu vorbe insa intr-un final nu te vrea pe tine.

După toate astea oare te întrebi dacă regret că totul?

Sa te regret? NU! Ai fost tot ceea ce aveam eu nevoie...

[lumea-ei]

Uite, poate că nu voi fii niciodată fata aceea perfectă pe care ți-o dorești sau pe care o vezi. Vor fii zile în care voi țipa la tine, în care o să te gonesc, în care îți voi reproșa că nu ai fost lângă mine când defapt erai, vor fii zile când voi plânge din cauza ta, când te voi chema înapoi, când aș vrea să dispari din viața mea, vor fii zile în care voi tăcea, în care te voi ignora, zile în care îți voi da dreptate ca să nu ne certăm, zile în care o să te fac să te simți poate cum nu ar trebuii să te simți. Vor fii și zile în care voi zâmbii, în care voi fii fericită, în care îți voi declara toată dragostea de pe pământ, în care te voi face să te simți de parcă ai trăii în basmele citite de tine când erai mai mic. Vor fii zile în care voi plânge din nimicuri, în care nu mă voi considera destul de bună pentru tine, în care voi sparge tot ce îmi va sta în cale și voi cădea pe podeaua casei în genunchi plângând fără oprire..vor fii zile în care mă voi simții cea mai frumoasă femeie din lume, în care mă voi simții cea mai bună pentru tine, cea mai sexy cât și cea mai puternică femeie. Vor fii zile când îți voi gătii de drag toate bunătățiile, dar și zile în care voi suna pentru pizza pentru că nu voi avea cheful sau starea necesară. Vor fii zile în care voi cere să mă răsfeți, în care îți voi cere o floare, o ciocolată, o ieșire în oraș la un restaurant, dar vor fii și zile în care voi avea chef să stăm la un film în timp ce afară va ploua, zile în care voi pornii o bătaie cu perne, zile în care îți voi cânta, zile în care îți voi purta toate hainele dându-mă drept tine, în oglida camerei noastre, zile în care te voi face să râzi, să te simți cel mai fericit bărbat, cel mai puternic și motivat. Vor fii și zile când nu se va întâmpla asta, dar pentru acele zile vreau să îți spun că le voi regreta undeva în adâncul meu, mă voi străduii să le repar, voi plânge, mă voi învinovății, îmi va fii frică să nu îți fii consumat răbdarea, dar cel mai important vreau ca tu să mă înțelegi în acele clipe rele, vreau să îmi rămâi alături, să lași de la tine când voi țipa pe tine, când îți voi reproșa cuvinte grele de digerat, vreau ca tu să mă ridici din locul unde zac plângând în hohote, vreau ca tu să îmi scoți toate gândurile acelea de a nu fii destulă pentru tine, vreau ca în acele momente să lupți cât pentru 2. Vreau să nu renunți la mine când eu voi renunța. Vreau, ca tu să mă ții de mână în acele momente grele, și să nu îmi dai drumul. Când vei trece de toate aceste stări, când vei ajunge să mă cunoști în întregime, îți voi fii dedicată cu întrul totul. Dar până atunci..te rog să mă ierți și să lupți...

Te rog.