#umanitar

[gabrielursan]

3 posibilități de a face o faptă bună azi și de a salva o viață. Poți salva viața cuiva!

3 posibilități de a face o faptă bună azi și de a salva o viață. Poți salva viața cuiva!

Dragi prieteni, știți că de obicei nu postez pe blog cazuri umanitare. O fac foarte rar și nu pentru nu vreau, ci pentru că sunt atât de mulți oameni care au nevoie de ajutor încât sentimentul e copleșitor. Totuși, acum este unul dintre momentele în care doresc să apelez la bunătatea și umanitatea voastră pentru a alege unul sau mai multe cazuri pe care să le sprijiniți. Este vorba de tineri a…

View On WordPress

[emotiidemamica]

Dă-le și tu șansa la copilărie!

Dă-le și tu șansa la copilărie!

Îmi este foarte greu, ca părinte, să văd copii cu probleme. Nu îmi pot închipui ce simt ei și nici măcar nu mă pot pune în locul părinților lor. E foarte greu să îi vezi că suferă. Mi-ar plăcea să știu că fiecare copil primește șansa la copilărie, însă câteodată asta se întâmplă doar cu ajutor.

În secția de pediatrie a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt 80 de…

View On WordPress

[emotiidemamica]

Unii copii merg cu sorcova ca să aibă ce mânca

Astăzi, pe la ora 9, am auzit soneria. M-am uitat pe geam și am văzut patru copii că au intrat în curte. Erau însoțiți de mamă. Apoi i-am auzit cum cântă și cum se lovește grâul de ușă. Până m-am cotrobăit eu de bani, au terminat de sorcovit.

Am deschis ușa. Mama lor stătea în lateral, ei erau în fața ușii. Se uitau la mine ca niște pui din aceia de găină care știu că urmează să primească…

View On WordPress

[dusteristi-ro-blog]

Despre Campania Umanitara de Craciun organizata de CERT Transilvania in zona Clujului - 9, 10 DEC 2017

https://www.dusteristi.ro/Thread-Umanitara-de-Craciun-Cluj-CERT-Transilvania-9-10-Dec-2017 

#duster #umanitara #craciun

[nocheztli]

     The wood almost looks too luxurious to touch--aware of the corroding and marring oil on his fingers that, undoubtedly, would smear the pristine, swirled surface of the door between him and--well, whatever was behind it--he felt his lip catch between his teeth in a debilitating few seconds of hesitance.  Tapping his foot, shrugging his shoulders and taking a deep breath that filled his lungs like a stretched balloon, he cleared his throat, swallowed the cement coagulating on his tongue and gently, hesitantly, raps knuckles against wood.

     It's not the waiting that's killer, it's the anticipation--embarrassing, maybe a little prying, that you've crawled from the arms of a pediatric and struggled through a teenage decade filled with orthodontics and dentists only to wind up in the "care" of another doctor.  He feels his breath catch in his throat when the door swings open, like the room inside is a vacuum, and he hardly trips over his manners, extending his hand in the same fluid motion.

     "Hello," he quips, before he flashes a grin.  "I'm a tad early, aren't I?"