Fragmet -- Rezervatia Unicornilor
Sunt două feluri în care poți simți lumea. Poți să o simți ca pe un ambalaj frumos colorat, protector, gros, călduros, în care toți oamenii sunt făcuți în așa fel încât să penduleze în jurul tău și să-ți răspundă la diferitele tale nevoi; lumea ca un fundal pe care să te desfășori, să te exprimi, iar ceilalți, decorul, să se uite la tine cu gura căscată, cu un firav firicel de salivă scurgându-se din colțul ei, cu o mână pregătită să fie dusă la inimă și să exclame “uaaau!…”. Asta e lumea care răspunde, lumea docilă, pe care o poți modela ca pe un boț de plastilină. Lumea care de cele mai multe ori te plictisește și nu-ți oferă nimic interesant, nicio provocare, dar asta fiindcă nici nu cauți așa ceva în ea. Ai în tine cam tot ce ai nevoie. Dar e o lume bună, pentru că te poți urca pe cel mai înalt vârf al ei și poți privi dincolo, să vezi dacă mai există ceva. Sau poți să o simți ca pe un monstru care stă la pândă. Care încearcă să-ți ghicească mișcările și plănuiește atent momentul în care tu-l vei ignora, vei fi fericit și prins în existența ta patetică și insignifiantă, iar el va face saltul final și te va înghiți. Are ghearele lungi, și bale de poftă îi curg încontinuu pe obrajii verzi, plini de bube cu puroi. Orice ai face, nu poți scăpa de el: vede tot, aude tot. Felul ăsta al doilea de a simți lumea te paralizează, pentru că îți distruge tot entuziasmul, toată îndrăzneala de a te afla printre oameni. Cu monstrul la doi pași în spatele tău, ți se pare o naivitate să mai trăiești. Când știi că oricum vei fi înghițit, nu prea mai îți vine să faci nimic. Doar să bei și să aștepți. de la sursă: Rezervatia Unicornilor de Cristina Nemerovschi (avanpremiera) | SemneBune http://semnebune.ro/2014/avanpremiera-romanului-rezervatia-unicornilor/#ixzz2zkJatAso