Voiam să mănânc dar aveam emoții parcă era prima oară în viața mea când făceam asta. Încă îmi stătea pe papile gustul insomniei de aseară și cu fiecare gură zdravănă de apă se întindea pe esofag și ajungea în stomac unde se izbea puternic de un gol imens lăsat acolo de cele trei nopți de nesomn și nefoame. Îmi plăcea tristețea, mă bucuram tare când mă lovea câte o castană a destinului în plină vară. Toamnă dacă era înțelegeam perfect să-mi iau castane în creștet si nici n-aș fi băgat de seamă. Îmi plăcea când rămâneam cu ochii în soare la venirea nopții, pâna într-o zi când am spus: Doamne ce egoist sunt, de ce să sufăr numai eu, tre' să sufere toată lumea și am început să scriu.
-Releveu
