. @a-real--man - Tumblr Blog

⚜️

12062026 ‐ 2243 • Gânduri la ore târzii...

Cândva... obișnuiai să faci câte ceva, iar cum tu te bazai pe mine să rad tot... mi s-a imprimat în memoria senzorială gustul pe care îl dădeai preparatelor pe care le făceai... Și, din păcate... odată cu tine, a murit un pic și din mine, unele părți au renăscut sub o formă nouă, frumoasă și ce a luat un contur indestructibil. Dar... una din multe lucruri ce nu s-a deblocat și a evoluat este memoria senzoriala a gustului... Pur și simplu...simt că ceva blochează să mă pot bucura de intensitatea aromelor... Dar acum... sunt pregătit să simt, și nu doar plăcere... și durerea pe care o țin ascunsă în mine și mă face să devin tot mai slab pornind din interior... Durere... pe care o adun sub preș... pentru că mi-a fost mai ușor să ascund ceea ce simt, ceea ce am văzut... să nu simt cum totul mă înconjoară și mă arde din toate unghiurile. Să nu simt vulnerabilitate, să nu fiu sensibil, să nu-mi arăt lacrimile lumii... A fost mult mai ușor, dar a venit cu un cost enorm... pe care încă îl plătesc..., și eu, dar și cei din jurul meu... Pentru că nu sunt stabil în prezent... și mă retrag ca un rac... Am ales noaptea de atâtea ori...și tot de atâtea ori m-a pus la pământ, dar m-am și ridicat...

Încă este gri și rece... pentru mine... încă nu a ajuns primăvara la mine că să renască și alte culori...

@a-real--man

#♣︎ a real man ♣︎#a real man txt

12062026 ‐ 0021 • Gânduri la ore târzii...

Sunt recunoscător... pentru că în ciuda a momentelor de depresie, anxietate, doliu, atacuri de panică, hipervigilenţă, gânduri negre, ptsd...

Am renăscut puțin cu puțin, pași mici care m-au dus și încă mă duc departe. Chiar dacă nu realizez asta pe cât de mult îmi doresc și să-mi ofer iubire, încredere de sine...etc.

Am ajuns atât de departe... încât cât mă uit în spate la urmele pașilor mei, petele de sânge de pe pereți..., apa sărată de pe piele... nu-mi vine să cred... Am trăit tot ce se trăiește după un doliu și puțin mai mult... Sunt recunoscător că... nu m-am pierdut cu firea și am acționat "ca la carte" și am fost acolo pentru tine... cât că m-am învinuit o perioadă bună de timp pentru asta... voiam... mai mult... Dar... cu greu am acceptat că nu se putea... Și... acum sunt împăcat cu acest gând. Greu să recunosc, dar am făcut tot ce mi-a fost în putere... restu' nu a mai ținut de mine... Nu pot avea control în tot, doar în jumătate... și sunt ok cu asta. Am ținut destul timp povara pe suflet și acum sunt pregătit să-i dau drumul să plece...

Sunt recunoscător pentru... că nu m-am abătut de la drum, nu am dezvoltat vicii toxice... doar am stat retras... eu cu mine, eu cu gândurile mele, gândurile negre... eu și micii demoni, depresia care m-a doborât de atâtea ori cât m-am ridicat... și o voi mai face... Este momentul să am încredere în mine, să-mi ofer empatie, compasiune și iubire de sine... Să investesc timp pentru mine... că am realizat... pe propria piele că nu mai există oameni pentru care să faci asta... Sunt un ocean de bun-simț, empatie, iubire...etc. și nu mai am de gând să o risipesc pe orice iaz gol...

Sunt recunoscător pentru că... am fost eu lângă tine în acel moment critic...Cât că m-a spart în mii de piese și nu voiam decât să mor... ca să scap de durerile sufletești... Dar am fost puternic. Am avut o forță interioară puternică care m-a protejat de un colaps fatal...

Îmi pare rău pentru zilele în care uneori te supăram, nu a fost cu intenție... doar că nu știam cum altfel să comunic pentru nevoile mele...

Îți mulțumesc că mi-ai fost mamă, alta nu mi-aș fi dorit...

Port cu mine una din brățările tale... Visul pe care l-am avut cu ea... În care cineva mi-o mută de la mâna stângă, la mâna dreaptă... și am știut că este un semn de la tine...