Grupul de la Viscri
noua vecinătate
Zidurile caselor din Transilvania nu au fost făcute doar cu cărămidă și mortar de var ci și cu disponibilitate, cooperare și încredere. Pentru că probabil cea mai mare invenție adusă de sași n-a fost vreo tehnică de construcții ci un model de organizare socială acum dispărută: vecinătatea. Hai să revitalizăm acest concept adăugând ceea ce vechii locuitori nu aveau atunci - tehnologii de comunicații.
Vechea vecinătate
Cuvântul Nachbarschaft, pe care probabil îl vei uita în câteva minute, era termenul original pentru vecinătate în satele săsești. Membrii unei vecinătăți se ajutau reciproc cu forța brațelor la lucrările fiecăruia și, în același timp, vecinătatea avea rol de garant moral - stabilea ce este acceptabil și ce nu. Cercetătorul Vintilă Mihăilescu observă că acest model a reprezentat un salt important în organizarea socială a vremii.
În viziunea evoluționistă a vremii, trecerea de la rudenie la teritoriu, ca principii de organizare socială, constituia una dintre cele mai importante linii de demarcație în istoria omenirii. Or, din acest punct de vedere, Vecinătatea se fundamentează în mod clar în criteriul teritorial. Vintilă Mihăilescu — Vecini și vecinătăți în Transilvania, 2021
De ani de zile, oameni buni descoperă Viscri, pleacă, se întorc. Se îndrăgostesc de același spațiu de retro-viitor, trăiesc în el în paralel — și totuși nu se întâlnesc. Satul îi cunoaște pe fiecare. Ei nu se cunosc între ei.
Ce poți face în Viscri
Nu e un sat în care trebuie să „faci" lucruri. Dar există câteva locuri, rute și momente pe care le recomandăm oricui ajunge pentru prima oară — și câteva pe care le descoperim și noi, cu fiecare vizită.
Do absolutely nothing (or at least less)
Pronounce "butterfly" in the dying Saxon dialect — Spaijelhuiltzken (mirror on stick)
Restrain yourself from asking where the house of King Charles is. Everybody asks
Walk barefoot in the morning
Greet everybody you meet on the street, it's a small village and we like people
Learn to ride a horse or book a horse tour if you're experienced
Horse carriage is a fun alternative and it will be good for locals
Visit the fortified church and climb all the way to the top
Compose an out-of-office auto reply that will prevent people bothering you
Try a self-imposed digital detox. You know there's excellent 4G signal — they don't
Think of how to finally save the world or yourself
Rent a bike and do the single-track connecting Viscri, Meșendorf, Criț and Bunești
Pamper yourself by sipping a "Pușcălupi" gin tonic with cucumber
Leave your car in the village parking or else our witch will inflict the bad-sex curse upon you
Reformulate your global strategy from this small global village
When in doubt, choose to eat ciorbă de perișoare
Smell the "petrichor", the earthy scent of rain falling on dry soil
Restrain yourself from using perfume. You'll get a better sense of petrichor & village scents
Buy some wool slippers from local women. They're really comfy and long-lasting
Meet the geese that posed for Dior and were featured in Killing Eve (Hi, Sandra!)
Experience solitude in forest. Germans are the only ones with a word for it: Waldeinsamkeit
Admire the local wild orchid — Anacamptis morio
Put the fruit in the bowl when returning from the forest. You'll find wild cherry in June
See the local blacksmith in action and tip him for the small souvenir
Visit the nearby Racoș volcano during the week
Stay for 3 days and you'll understand, stay for longer and you'll never want to leave
Ask for the magic word that keeps the shepherd dogs away (zhee-bah!)
Take our summer breakfast. It's Pretentiousness and Simplicity meeting on the same plate
Day trip to Cheile Vârghișului, an impressive gorge with a lot of caves
Try a foraging lifestyle — a day in which you eat only what you pick from the forest
Alternatively, try intermittent fasting, it will be good for your metabolism
Discover the music of Valeria Stoica and play "Wild in Secret"
Get a glimpse of the sumptuous botanical book Transylvania Florilegium
Draw or sketch en plein air
Fall in love again
There's something in your viewfinder everywhere — find an Upupa epops or Merops apiaster
Cold water exposure for 2–3 minutes improves attention, mood and cognitive focus
Wonder how come the cold-brew tonic from nearby Saschiz can be sooo good
In Transylvania there are villages and there are villages having a Viscri Choir
The idea of time-travelling was first imagined by a journalist travelling in Transylvania in 1866
An Italian moved to Viscri to make pizza good again
The answer to the ultimate question of Life, the Universe, and Everything is 42
Acknowledge that the best places to stay in Transylvania have their postal address as brand
Yes, there are some chances to meet a bear in the forest. No, no one was attacked yet
See the cows getting in and out of the village by themselves. Every morning & every evening
Science says aerobic activity AND strength training are good for your lifespan
Realize a whisper is most of the times more powerful than shouting
Quietly understand silence is more than the absence of noise. It is an aesthetic to be revered
If you are a digital nomad, work from the hammock, barn or from under the pine-trees
The secret in life is low expectations. Reality is A-minus
Take a course of hand-mowing. It's like meditation in motion
Experience forest bathing. In Japan, shinrin-yoku is part of a national health program
Train your AI from under our wisteria pergola
Come as a traveller not as a tourist --
Nea Victor, un tâmplar șugubăț cum Viscri nu mai are de câțiva ani deja, spunea ”ăștia dacă ar putea ne-ar lua și curentul electric, că nu e tradițional”. Când pronunța ”ăștia” își îndrepta mâinile către cer cu fatalism pentru că acest ”ăștia” poate însemna în funcție de perioadă fie partidul, fie guvernul fie chiar acea Autoritate la care Nea Victor a plecat între timp. Dar în cazul ăsta bănuiesc că se referea punctual la comisia Unesco.
Cei care vin la Viscri prima oară nu înțeleg imediat de ce simt că au mai mult focus și claritate - aici am o ipoteză, revin la ea mai târziu - , și nici cu cât efort al localnicilor locul este păstrat așa. Orice renovare îl costă pe un viscrean, în timp și bani, mai mult decât pe cineva din satul vecin. UNESCO e cel mai bun lucru care s-a întâmplat satului. Dar vine cu un cost.
Urmează un post cam lung, un început de discuție despre cum s-ar putea împăca nevoia de dezvoltare a satului românesc cu nevoia de a-i păstra calitățile cognitiv reparatorii (sau friendly, cel puțin). Despre cum chiar tu ești parte din problemă pentru că îl poți vedea doar în termeni de ”ca pe vremea bunicii” și lapte/ouă/brânză. Și despre cum am sărit cu Viscri9 în bandwagon-ul NFT.
+++++++++
Nu mi-e frică de viitor dar sunt îngrijorat de prezent.
Am deja aproape 10 ani de Viscri, timp în care aș fi putut răspunde în 9 cazuri din 10 întrebării ardelenești din bancul ăla cu ”ba, numa’ cuget”. Și am cugetat în nenumărate rânduri și cu alți vecini pe subiectul pericolului de a deveni o altă Valea Prahovei sau un nou Bran, locuri care nu au reușit să găsească cel mai bun echilibru către o dezvoltare non-distructivă. Ca tot ardeleanul închipuit, am făcut un risk assessment pe o matrice grupată simplificat cam așa:
pericolul soluțiilor din trecut: e ceea ce reproșa nea Victor și ceea ce s-ar putea numi ”building a better past”. Aplică doar asta și te vei trezi cu un sat de butaforie, un decor de film din ruralul transilvan trecut.
pericolul soluțiilor din prezent: astea sunt cele mai periculoase pentru că aparenta logică și simplitatea aplicării le face cele mai probabile. E vorba de uniformizarea întregului teritoriu cu aceleași soluții. E un alt sat care apare lăudat periodic la știri despre cum, atrăgând fonduri europene, a fost modernizat și are acum drumuri asfaltate, trotuare de beton și multe alte lucruri din confortul de oraș. Nu vreau să fiu lipsit de respect pentru munca primarului de acolo dar mie îmi pare că au mutilat satul ăla. A devenit un apendice de oraș. Urban development și rural development ar trebui să se suprapună doar parțial. Nu toate potecile visează să devină autostrăzi.
pericolul soluțiilor din viitor: e greu să faci predicții, mai ales despre viitor, spunea Niels Bohr. Da, e greu de evaluat riscul asociat unor sisteme sau tehnologii noi. Dar cred că cel mai mare risc aici este mai degrabă lipsa adopției lor prin rezistența la schimbare a oamenilor. Și, până la urmă, mai bine un sat plin de oameni cu căști de mixed-reality decât unul cu balustrade de inox.
Dacă parcurgi sate românești, vei vedea că multe dintre ele au fost lăsate în paragină sau stricate de punctele unu și doi dar spuneți-mi vă rog unul care a încercat și a treia variantă. Desigur, aici e un joc al proporțiilor potrivite și nu ar trebui să punem cruce soluțiilor din trecut și prezent alergând bezmetic spre viitor. Dar cred că peste natura generoasă, casele frumoase, mâncarea bună și mici manufacturi ar merita încurajat și un strat de inițiative din zona creativ-digitală ca să nu condamnăm viitorul satului. De ce nu am putea să ne imaginăm satele din Transilvania măcar ca niște clustere/bresle. Viscri ar putea fi satul DeFi, Saschiz ar putea fi satul designerilor digitali, Meșendorf satul AI sau al sound-designerilor, Archita n-ar avea altă șansă decât să fie satul dezvoltatorilor în ARKit iar Richiș - satul jurnaliștilor.
Activități, pe termen lung, generatoare de impozite locale care să lase loc dezvoltării. Până acolo ar fi nevoie, fără multe bâlbâieli, de PPP, $$$ și mai ales tttimp.
+++++++++
Viscri e ideal pentru a pune la punct planuri și a cunoaște oameni dincolo de poleiala pe care o vezi la o cafea iar București rămâne locul unde să execuți planurile. Cu Mihai Dragan de la Oveit mă știu de vreo 15 ani dar am avut prilejul recent să ne întâlnim și la Viscri și la București. Și am început să lucrăm la folosirea platformei lor bazată pe blockchain pentru a experimenta vânzarea de pachete turistice NFT. Față de vânzarea obișnuită, vine cu avantajul că odată cumpărat sejurul la Viscri, poate fi revândut mai ușor iar, dacă acest lucru se întâmplă, la fiecare revânzare Viscri9 primește un procent din tranzacție. Pentru mine a fost și un bun prilej să mai fac un pas spre înțelegerea practică a blockchainului. Pentru cei care vor rezerva prin Oveit - zile în Viscri și mese la bucătăresele care gătesc pentru Nicolae de România, regele Charles și Peter Thiel atunci când vin pe la noi (link in comments)
Parcă îl și aud pe nea Victor în urechi spunând - ăștia ne tokenizează satul! Nea Toma, aș face ceva rău mie înainte de a face unul satului.
+++++++++
Acum vreo două săptămâni am aflat de la Andreea Roșca, la o plimbare pe dealurile din jurul Viscriului, că peste jumătate din activitatea creierului uman e dedicată văzului. Creierul e deci un procesor - unul foarte bun și rapid -, ocupat peste jumătate din capacitate cu decodarea imaginilor din jur. Pe seama simplificării sarcinii procesorului pune Andreea explicația lucrului pe care-l simți empiric în Viscri, că ai mai multă claritate în gândire. Atunci când privirea poate să fie aruncată departe, spre orizont, creierul e eliberat pentru alte sarcini. Eu mai aveam o ipoteză, că arhitectura unitară a caselor, doar puțin diferite între ele, are același efect. >>>> aici am aflat raspunsul de ce Viscri are ceva aparte, oarecum:
Dar și de prea mult bine te saturi și e ceva care mă zgândără de la o vreme încoace. Pe la 7 seara, în fiecare seară, trece pe deasupra satului cursa Qatar Airways Oslo-Doha. Și nu pot să nu mă gândesc că noi cu Transilvania avem o mare șansă pe care o lăsăm să treacă pe deasupra noastră. Cred că sustenabilitatea e revoluția industrială a secolului nostru. --------
Da, cred că există o corelație foarte puternică între senzația aia de „claritate mentală” și arhitectura unitară descrisă în textul german — iar partea interesantă este că textul oferă aproape mecanismul concret prin care apare efectul.
Ce descrii tu și ce intuiește Andreea Roșca se leagă foarte bine de câteva lucruri din neuroștiință, psihologia percepției și urbanismul cognitiv.
În fragmentul ăsta apare explicit ideea că satul era construit după reguli colective foarte stricte:
lățimi aproape egale ale loturilor,
alternanță ritmică între casă și poartă,
aliniamente constante,
aceeași orientare a caselor,
același tip de front stradal,
aceleași proporții și volume,
străzi foarte largi,
puține excepții vizuale,
materiale și cromatică repetitive,
continuitate între fațade și șuri.
Practic, satul era proiectat să fie coerent vizual.
Iar creierul iubește enorm coerența predictibilă.
Nu doar din motive estetice, ci energetice. Creierul funcționează în mare măsură ca un motor de compresie a informației. Cu cât mediul este mai haotic și mai greu de „pars-at”, cu atât consumă mai multe resurse cognitive.
În orașele moderne:
reclame,
cabluri,
semnalistică,
fațade diferite,
materiale diferite,
geometrii agresive,
trafic,
stimuli în mișcare,
zgomot vizual,
toate obligă sistemul vizual să facă microdecizii continue.
Viscri, în schimb, are:
redundanță vizuală,
ritm,
predictibilitate,
perspectivă lungă,
densitate mică de informație.
Asta reduce dramatic „cognitive load”.
Exact pasajul acesta e esențial:
„Das ergab ein Dorfbild mit rhythmischem Wechsel von Giebelhaus und Torbogen, also einen sehr harmonischen Zeileneindruck.”
Adică: „Asta crea o imagine stradală ritmică și armonioasă.”
Nu e doar poetic. E aproape descriere de UX design aplicat unui sat.
Și mai e ceva foarte important în text: străzile erau neobișnuit de largi.
Asta contează enorm pentru creier:
vezi orizontul,
vezi cerul,
vezi adâncime,
vezi departe fără obstacole.
Sistemul vizual intră într-un mod diferit când poate „proiecta” spațiul pe distanțe lungi. Există inclusiv teorii că vederea pe distanță reduce hiperactivitatea atențională și stresul de tip urban pentru că nu mai ești forțat să faci focus continuu pe obiecte apropiate și dense.
De asta multe sate tradiționale transilvănene au senzația aia greu de explicat de „respirație mentală”.
Și cred că ai intuit corect ceva foarte important: nu doar natura produce efectul, ci ordinea construită.
Mulți reduc farmecul satului la:
vaci,
liniște,
ouă bio,
nostalgia bunicii.
Dar de fapt există o sofisticare urbanistică extraordinară în satele săsești:
proporții,
ritm,
reguli,
ierarhie vizuală,
management al perspectivei,
control al densității informaționale.
Adică exact opusul dezvoltării românești recente:
garduri diferite,
termopane diferite,
culori diferite,
acoperișuri diferite,
retrageri diferite,
inox,
polistiren,
fragmentare vizuală.
Nu e doar „urât”. E cognitiv obositor.
Și aici cred că argumentul tău devine foarte puternic: UNESCO nu conservă doar estetica trecutului, ci conservă accidental și niște proprietăți cognitive ale spațiului construit pe care modernitatea le-a pierdut.
Asta mi se pare una dintre cele mai interesante idei din tot textul: că satul tradițional ar putea fi apărat nu doar sentimental sau istoric, ci neurocognitiv.
Iar partea cu „nu toate potecile visează să devină autostrăzi” se leagă perfect de asta. Pentru că multe „modernizări” distrug exact structura perceptuală care făcea locul funcțional psihic.
Și poate aici e și reconcilierea dintre conservare și viitor: nu să îngheți satul într-un muzeu, ci să păstrezi regulile cognitive bune ale satului și să le combini cu infrastructură și economie contemporană.
Adică: nu „building a better past”, ci „building a cognitively sustainable future”. ---->>
1. Egalitatea vizuală ca tehnologie socială
Pasajul ăsta e extraordinar:
„die geordnete Anlage der Höfe mit (annähernd) gleicher Breite, die die Gleichheit der Bewohner deutlich spiegeln sollte”
Adică: „organizarea gospodăriilor cu lățimi aproximativ egale, care trebuia să reflecte egalitatea locuitorilor”.
Asta e enorm.
Satul nu era doar frumos. Era intenționat anti-ostentativ.
Forma construită codifica o filozofie socială:
nimeni nu trebuie să domine vizual comunitatea,
averea există, dar nu trebuie să rupă ritmul colectiv,
individul are loc în interiorul ordinii comune.
Asta explică de ce multe sate moderne românești par „agresive” psihologic: fiecare casă încearcă să țipe mai tare decât vecina.
În Viscri:
competiția vizuală era inhibată structural,
armonia era mai importantă decât expresia individuală maximală.
Foarte interesant e că asta reduce și anxietatea socială latentă. Creierul face permanent comparații de statut din mediul construit.
Un front stradal coerent:
reduce semnalizarea statutului,
reduce comparația,
reduce stresul mimetic.
Cu alte cuvinte: uniformitatea nu produce doar frumusețe, ci și pace socială perceptivă.
2. Satul ca interfață cognitivă
Textul insistă obsesiv pe:
ritm,
aliniamente,
alternanța poartă-casă,
secvențialitate,
lățimi constante,
orientare constantă.
Asta seamănă izbitor cu principiile moderne de UI/UX.
Un UI bun:
este predictibil,
repetitiv,
ușor de parcurs,
reduce deciziile inutile.
Viscri funcționează exact așa.
Practic, satul are:
compresie informațională foarte bună,
entropie vizuală mică,
navigabilitate intuitivă.
Nu te „lovești” de sat. Îl citești fluent.
În multe orașe românești contemporane: fiecare obiect e o excepție.
Creierul intră într-un mod permanent de scanare defensivă.
În Viscri: creierul poate anticipa mediul. Iar predicția ieftinește enorm procesarea neuronală.
Asta e foarte aproape de teoriile din predictive processing: creierul consumă mai puțină energie când lumea este predictibilă.
3. Frumusețea nu vine din obiecte, ci din reguli
Aici cred că textul german e extraordinar de subtil.
Nu spune: „uite ce casă frumoasă”.
Ci descrie:
reguli de amplasare,
reguli de proporție,
reguli de orientare,
reguli de raport între gol și plin,
reguli pentru colțuri,
reguli pentru pomi,
reguli pentru trotuare,
reguli pentru șuri.
Adică frumusețea nu era produsă individual. Era emergentă.
Asta e foarte important și pentru prezent: problema satului românesc nu e că oamenii au gust prost. Ci că au dispărut regulile colective de coerență.
În trecut: satul era o operă colaborativă pe termen lung.
Astăzi: fiecare parcelă devine proiect autonom.
Iar asta produce zgomot.
4. Lățimea străzilor e mai importantă decât pare
Textul revine de mai multe ori la „außergewöhnlich breiten Straßen” — străzi neobișnuit de largi.
Asta nu era doar practic. Era și psihologic.
Strada largă:
lasă lumina să circule,
creează perspectivă,
păstrează cerul prezent,
evită senzația de compresie.
În multe sate modernizate:
garduri înalte,
construcții apropiate,
trotuare de beton,
stâlpi,
mașini parcate,
toate fragmentează câmpul vizual.
Viscri încă păstrează ceva rar: continuitatea opticii pe distanță lungă.
Asta e aproape imposibil de recreat după ce o pierzi.
5. Satul era și un protocol de întreținere a atenției
Aici cred că e miza cea mai mare.
Satul tradițional săsesc nu era doar estetic. Era anti-fragmentare.
Foarte puține elemente concurau pentru atenție:
aceeași gamă de culori,
puține obiecte,
puține inscripții,
puține variații geometrice,
puține întreruperi.
În termeni moderni: era un mediu low-bandwidth.
Iar noi subestimăm cât de mult ne afectează mediile high-bandwidth:
scrolling,
reclame,
trafic,
semnale,
notificări,
retail vizual.
Poate de asta oamenii simt „claritate” în Viscri înainte să poată formula de ce.
Creierul iese din modul: „ce trebuie să ignor acum?”
------ proiectele cu ieșiri în teren n-ar trebui să rămână doar între studenți și profesori. Dacă se poate, să fie invitați și copii din comunitate: să vadă cum se face un releveu, să învețe să măsoare, să gândească tridimensional, să deseneze planuri și să privească satul/orașul cu ochi critici, inclusiv la „nou” și nepotrivit. Iar rețelele sociale, folosite inteligent, pot ajuta: devin vectori în viața reală, nu doar pe ecran. --- dar totusi asta nu inseamna ca, creierul nu ar mai gandi daca nu mai proceseaza atat? sasii isi asumau libertatea, si asta a fost aceea de a se auto-guverna, auto-descurca, de a-si croi destinul si a trai dupa propriile lor reguli si asta era adevaratul exercitiu al libertatii si nu taote satele aveau aceleasi reguli si isi adaptau regulile in functie de nevoile lor, mai mult, aveau si un fel de camera a deputatilor si senat, in termenii lor prezbiteriu si comitetul satului / vecinatatii, ei luau decizii in deplinatatea cunoasterii realitatii din satul lor si astfel isi exercitau libertatea si asa cresteau si copiii, responsabilitatea la ei era libertatea de avea initiativa, de a fi harnic, sa-ti duci treaba la capat si este important pentru toate comunitatile mai ales azi si sa stim ca din libertatea pe care si-o construiau si in interiorul careia ei construiau a iesit o atitudine fata de viata si lume care astazi a disparut odata cu structura lor comunitara >
Ce apare în textul german, dacă îl citești atent, este o infrastructură instituțională foarte sofisticată pentru o comunitate rurală:
consiliu local ales periodic (Ortsamt),
comitet comunitar (Kommunität),
structură bisericească paralelă (Presbyteriu),
mecanisme de control reciproc,
protocoale scrise,
responsabilități clar împărțite.
Asta seamănă mai mult cu un mic stat funcțional decât cu un „sat tradițional”.
Și aici e cheia:
Nu arhitectura a produs comunitatea.
Comunitatea a produs arhitectura. --
Ce se pierde de fapt în modernitate
Dacă reducem totul la o idee:
nu dispare libertatea, ci dispare forma în care libertatea produce caracter.
În satul de tip Viscri:
libertatea era exercițiu repetat în interiorul unei comunități stabile
În lumea modernă:
libertatea devine alegere între opțiuni, dar cu efecte mai puțin personale și mai puțin cumulative
8. Legătura cu ce spuneai despre „creier și claritate”
Acum se leagă mai profund ideile:
mediul coerent reduce zgomotul cognitiv
structura comunitară reduce zgomotul social
responsabilitatea locală reduce zgomotul moral (ambiguitatea deciziei)
continuitatea generațională reduce zgomotul temporal
Toate acestea nu „simplifică viața” în sens superficial. Ci o fac mai integrabilă într-un fir narativ coerent al vieții.