Vorba “de ce ți-e frica, nu scapi” nu e o vorba în vânt… La mai puțin de o lună de când Matei a început să meargă la creșă și doar cu o zi înainte de a pleca în concediu, M a avut pentru prima data în 11 luni febra 40. Colegi de-ai lui de la creșă au fost trimiși acasă cu câteva zile înainte cu diverse simptome (febra, muci, otită, bubițe). Mă întrebam oare ce primește și M? Cum puteam oare să plec cu el la drum cu febră și muci și stare generală proastă?
Am avut totuși noroc și M și-a revenit foarte repede. Luni l-am luat de la creșă destul de vesel. Spre seară i-a dispărut zâmbetul și a început să urce temperatura. Era o sobiţă în miniatură. După un supozitor însă, M nu a mai făcut deloc febră până la destinație. A rezistat cu brio la un zbor de 4 ore și încă un drum cu mașina de 1 oră. A fost și este o plăcere să călătorim cu el. Nici când era mai micuț nu a fost prea dificil, dar acum este chiar lejer.
Ajunși la destinație, ne-am pus bagajele în mașină și am pornit spre Puerto de la Cruz, unde am stat primele 8 zile.
Vulcanul Teide veghează toată insula (în orice colț al insulei ai fi, vârful semeț de 3718m nu se poate ascunde). Străzile și traficul îți lasă senzația că ești încă pe continent, într-un oraș destul de mare. Doar muntele rege și oceanul îți amintesc ca ești pe o insulă înconjurat de apele Atlanticului.
Ne-am cazat în centrul orașului Puerto de la Cruz, într-un hotel de apartamente, destul de decent. Ca și multe alte locuri din jur (clădiri, case, magazine), ne-a lăsat senzația că timpul de glorie a fost acum 20-30 de ani. Tenerife este a treia insulă pe care o vizitam împreună (după Malta și Rhodos; M a avut ocazia să ajungă și în Caraibe pe St Lucia). Comparativ cu cele menționate, aceasta ne-a plăcut în mod deosebit.
Este pentru prima dată când văd plaje cu nisip negru. Nu trebuie să cauți în niciun ghid sau atlas să afli că insula este vulcanică. Pietrele, stâncile și chiar și plajele sunt dovada evidentă a istoriei formării acestei insule. Poate tocmai asta este special la ea. După multe locuri vizitate pot sa zic în sfârșit că aici e altfel.
Cred că am ales foarte bine să stăm 7 zile în nord și 10 zile în sud. Primele zile au fost pline de locuri noi și de peisaje unice. Drumurile sunt foarte bune, se conduce calm și liniștit. Cel mai spectaculos drum a fost cel care leagă Icod de los Vinos de La Masca. Am pornit spontan spre La Masca, fără să avem habar ce ne așteaptă. Am vizitat dimineața Icod de los Vinos (vestit pentru copacul milenar El Drago). Cum orașul este micuț ne-am gândit că putem ajunge și la Masca (de care auzisem din întâmplare de la două nemțoaice care ne-au spus să nu ratăm acest loc). Au avut dreptate, drumul este foarte îngust, deși se circulă în ambele sensuri, curbe tip “ac de păr” și o vedere superbă spre munți și ocean. De vis!
La întoarcere am mers spre vestul insulei și am poposit pentru o bere și un suc în Buenavista, un sat mic și liniștit situat aproape de ocean. Aproape în fiecare oraș există câte o piață, în mijlocul căreia se află un foișor. De obicei, este cel mai vivace loc, unde lumea se adună la povești și la contemplat.
La Orotava a fost drăguț, dar nu spectaculos. Am petrecut o zi întreagă plimbându-ne prin clădirile deschise turiștilor și am admirat cartierele de case. Toate casele din zona aceasta au un aspect deosebit datorită balcoanelor de lemn și a culorilor pastelate.
O alta zi plină a fost ziua în care am vizitat vulcanul Teide. Am pornit destul de reticenți la drum, nefiind siguri dacă merita să mergem cu M așa mic acolo. De altfel există o restricție pentru gravide, bebeluși și persoane care suferă de boli de inimă. Aceștia nu au voie să urce cu telecabina. Plus că ne-am trezit târziu, ne gândeam că va fi foarte cald pe drum și obositor pentru M.
Ca să ne facem curaj am început cu o ”Cafe con leche” și după, am pornit la drum. Fără baterie la telefoane, cu bateria pe ducă la gopro, iar de GPS nu am avut nevoie, pentru că am urmărit harta. Drumurile sunt foarte bine marcate, oricine se poate descurca fără probleme.
Urcarea se face destul de rapid. Sunt 37 km din Puerto de la Cruz până la baza telecabinei care urcă la Teide (situată la 2200m). Gradele de afară scădeau treptat cu fiecare sută de metri altitudine parcursă. M a dormit tot drumul, temperatura a fost plăcută, nefiind nevoie să folosim aer condiționat.
Drumul spre Lună (pentru ca acesta este aspectul de sus de pe munte) este interesant: vegetația se schimbă rapid în numai câțiva km. Sunt foarte multe trasee de bicicletă și drumeție care se întind ca o pânză de păianjen în stânga și dreapta drumului principal. Din când în când pe cer, dintre nori mai apar câteva parapante care plutesc lin spre plajă.
Dacă M nu ar fi dormit atâta, am fi vrut să oprim la fiecare punct de belvedere de pe traseu (fiecare oferă ceva spectaculos).
Ajunși la telecabină, ne dăm seama că ceea ce ni se povestea legat de turismul intens care se face aici este adevărat. Însă oarecum justificat. Telecabina are capacitate de 44 de persoane care sunt îndesate “ca sardelele” și în 8 minute se ajunge la 3555m. Trei trasee pornesc de aici spre conul vulcanului. Majoritatea însă (printre care și noi) se întorc imediat înapoi cu cabina. Nu înainte de a face rapid câteva selfie-uri din toate unghiurile. Noi am fi mers spre vârf, însă aerul rarefiat și-a făcut efectul asupra mea și cum eram și cu M, nu am vrut să riscam. În condiții normale (fără copii mici) se poate urca chiar și fără telecabină. Soarele este puternic, dar cu protecție de soare, se poate urca lejer.
La întoarcere, am preferat să mergem pe alt traseu, ca să mai vedem și altceva. Din nou o decizie bună. Am ales drumul care leagă El Portillo de La Laguna. A fost cel mai interesant drum. Ceața oferă un spectacol de lumină și nuanțe. Aici vreau să mai revenim cu o altă ocazie ca să mergem și pe trasee de drumeție.
După 8 zile petrecute în nord a venit timpul sa ne mutăm în sud, în El Medano, loc preferat pentru kitesurfing și windsurfing. Aveam trei opțiuni de a călători din Puerto de la Cruz spre El Medano:
cel mai rapid pe autostradă, care mergea spre est spre Santa cruz;
traversând muntele de la nord la sud;
pe coasta de vest pe un drum destul de șerpuit.
Fiecare variantă avea în jur de 95km. Am ales sa traversam muntele, știind că între 1500m și 2000m vom vedea vegetație și ceață, asemănător cu drumul spre La Laguna, pe care l-am făcut cu câteva zile în urmă și care ne-a impresionat. GPS-ul a estimat aproximativ o oră. În final am făcut vreo 3 ore, cu o oprire în Vilaflor, unde am mâncat. Mi-a plăcut atmosfera de cabană de munte, cu oameni interesanți cu fizionomii numai bune de analizat pentru Matei.
Coborârea spre mare ne înfățișa multe sate, cu terenuri terasate, unde se cultivă în special cartofi.
Stânca roșie (the Red Rock) ne anunța apropierea de El Medano. Am rămas ușor dezamăgită la prima vedere de cum am intrat în oraș. Obișnuită cu aspectul boem al orașelor din nord, cu balcoane de lemn și culori pastelate, imaginea clădirilor din El Medano îmi aducea aminte mai mult de stațiunile de pe litoralul românesc. Oricum nimic special. Nu aveam însă dreptate în totalitate. De îndată ce am ieșit la plimbare spre plajă, mi-am dat seama ca încă suntem pe o insulă frumoasă, care are ceva surprinzător la fiecare pas.
M s-a bucurat zilnic de nisip, de apă, de copiii liberi și bronzați, de mult somn (câteodată în casă, câteodată afară, pe plajă), de oameni zâmbitori care îl plăceau imediat.
Aerul de aici l-a ajutat se pare să mai învețe ceva nou: a făcut primii săi pași. Și a învățat să arate cu degetul spre lucruri care îi atrag atenția sau spre ce își dorește să obțină. Probabil și noi am avut un rol în asta, tot arătându-i atâtea lucruri minunate: uite avionul, uite pasărea, uite oceanul, uite copilul, uite copacul, uite muntele. Uite avionul o auzea cel mai des, aeroportul era la 5 minute de noi. Primele avioane decolau pe la 6 și până la 12 noaptea M ne tot arata spre cer, semn că le-a observat.
Este primul concediu de peste 10 zile petrecut în afara României și îmi place. Este o perioadă care îți permite să vizitezi relaxat tot ceea ce vrei sa vezi și totodată ajungi să îți dorești timid să revii acasă.
Tenerife, povestea pe larg Vorba "de ce ți-e frica, nu scapi" nu e o vorba în vânt... La mai puțin de o lună de când Matei a început să meargă la creșă și doar cu o zi înainte de a pleca în concediu, M a avut pentru prima data în 11 luni febra 40.
