apocalipsă în putrefacție.
parcă mi-e dor uneori să fiu întrebat, bună, ce faci? și atunci caut în mine superputeri să trec peste acest sentiment. alteori, visez chipuri neîntâlnite pe care vreau să le strâng în brațe, iar în zile impare îmi beau cafeaua singur și mă uit în ea ca un naufragiat ce și-a găsit o insulă a lui. nu știu dacă să te caut, sau să aștept să mă găsești într-o mulțime finită de oameni fără niciun rost în viață. nu știu să...astfel de gânduri nu au rost, îmi spun
las deoparte totul, mă întorc la tot și-mi reîncarnez idei desfigurate de timp. mă mai vindec scriind poezii, însă rănile-s deja prea multe. cum ar fi să mi le pansezi, într-un joc de roluri de-a asistenta și pacientul? cum ar fi să îți recit gândurile mele în rime albe? sau să ne pierdem nopți la rând printre misterele pădurii?
iar cad pe gânduri ce duhnesc a apocalipsă sufletească. îmi dau părul din cap pe spate și închid ochii căutând linia melodică pe care gândurile nu pot să meargă.
(ascultă și melodia Conor Maynard - Crowded Room )