De ce am ales sa ma despart de oameni
Cine suntem noi si ce vrem de la viata? Suntem niste mici calatori care vor sa aiba parte de trairi speciale, dar ele sa fie gratis. Am vrea sa le primim de-a gata, nu sa luptam pentru ele. Zilele astea mi-am pus vreo 560 de intrebari. Am gasit raspunsul doar la doua dintre ele.
De ce trebuie sa ranim persoanele din jur daca ele nu ne ranesc? De ce trebuie sa avem parte de rau sau de tradari puternice? De ce trebuie sa trecem prin ce e mai greu, cand putem sa ne traim viata fericiti si linistiti? De ce trebuie sa-i judecam pe altii pentru greselile noastre? De ce trebuie sa avem sentimente de regret, de ura si dezamagire? De ce trebuie sa fim atat de nemultumiti? Va spun eu de ce...
Creierul nostru e prost. Inima noastra este proasta. Nu suntem capabili sa ne descurcam singuri. Suntem vesnic dependenti de ceilalti si nu avem ce face. Nu avem taria de a fi singuri, nu putem sa fim singuri. Asa am fost crescuti, in spiritul turmei. Suntem dependenti de cineva, de acel cineva care ne alina suferinta si ne arunca un zambet inocent si insorit atunci cand avem nevoie. Asta ne spune creierul nostru. Sau inima, dupa caz. Si totusi, de ce atunci cand simtim ca traim iadul pe pamant, nu e nimeni langa noi sa ne ajute? De ce aproape nimeni nu ne sterge lacrimile? Va spun eu de ce! Pentru ca suntem singuri! Nu exista nimeni, dar NIMENI care sa ne ajute. Nu avem pe nimeni in afara de noi. Suntem singuri pe pamant si trebuie sa ne obisnuim cu asta. Ne-am nascut singuri, o sa murim singuri. Nu avem nevoie de nimeni care sa traiasca prin noi sau chiar sa ne traiasca propria fericire. Nu avem nevoie de cineva pentru a putea zambi. De ce trebuie sa fim dependenti de ceilalti? Trebuie sa ne aducem aminte ca atunci cand am cazut de durere... ne-am ridicat singuri. Ca noi singuri ne vindecam inima dupa ce strigam in adancul sufletului de disperare. Si ca tot noi suntem cei care ne-am ajutat sa depasim agonia inimii. Doar noi. Probabil ca multi dintre noi gandesc asta, dar nu multi avem capacitatea de a pune in practica. Adevarul este ca suntem slabi si delasatori si avem aceleasi temeri. Mai exista si cealalta parte care renunta la absolut orice lupta sufleteasca si decid ca nu are rost sa faci ceva pentru cineva - sa lupti, sa simti, sa iubesti, deci renunta sa traiasca. Ei sunt cei care se indeparteaza si sfarsesc prin a se retrage singuri intr-o carapace, care, mai devreme sau mai tarziu, se va inchide cu tot cu ei inauntru.
E greu... e greu sa traiesti o viata frumoasa in ziua de azi. Sunt prea putine cuvinte, prea putine sentimente. Prea multe tentatii, prea multe cluburi, prea multe socializari. Prea multe tradari si prea putine iubiri. Prea mult conteaza banul, iar oamenii renunta la iubire pentru bani. Sunt prea multi oameni care se mint si se insala, si prea putini oameni care se iubesc cu adevarat... Si aici revin la acelasi numitor comun. IN FAPT, nu avem nicio treaba cu nimeni. Doar avem nevoie de o companie care sa ne ajute zi de zi. Noi NU avem prieteni, nu avem iubiti, singurul lucru pe care il avem al nostru e familia, asta daca suntem norocosi. Insa fiecare are propria viata si primeste un fir de ata pe care trebuie sa-l traiasca. Nimanui nu-i pasa cu adevarat de tine, nimeni nu o sa renunte la bunul plac pentru tine, nimeni nu o sa-ti creeze un confort daca nu-l multumeste si pe el. Noi nu ne iubim, suntem doar niste egoisti care vor sa primeasca fara sa ofere. TOTI suntem asa pentru ca asta am trait. Asta am primit si asa ne-am educat si noi. Ne folosim unul de altul pentru a crea amintiri. Sau, si mai trist, pentru a face bani.
Am avut prieteni pentru care... probabil ca mi-as fi dat viata. Am avut prieteni pentru care as fi bagat mana in foc ca nu m-ar trada si nu m-ar face niciodata sa plang. Si totusi s-a intamplat. Acum suntem niste straini care se ocolesc daca se vad in zare sau, daca nu exista scapare, se aude un “buna” soptit si atat. Am avut oamenii mei, in care am avut o incredere oarba, pana la Dumnezeu si inapoi, de care n-as fi crezut vreodata ca am sa ma despart. Dar si ei au devenit dintr-o data niste straini. Inca sper sa existe persoane care sa fie ca mine. Lumea asta rea ma face sa-mi pierd si speranta asta, dar chiar imi doresc sa nu o pierd definitiv.
Am avut trairile mele pentru care am luptat enorm. Sunt genul de persoana care se increde in aproape oricine si e dispusa sa-si arunce sufletul pe tava. Am plans pe umerii unor straini. Am povestit despre sufletul meu cu niste straini. De acum incolo mi-am invatat lectia, nu am sa mai fac asta si n-am sa mai lupt. Tot ce-mi apare in cale o sa fie karma. Totul va fi din partea celorlalti. Eu am ales sa ma despart de oameni si de prieteni. Poate ca gandurile astea sunt din cauza celui mai bun prieten, a celei mai bune prietene. Poate ca sunt din cauza iubitului, sau a fostului iubit, sau poate ca prietena din gradinita m-a facut sa scriu asta; poate ca primul meu iubit sau batranul pe care l-am cunoscut la pet-shop. Poate familia e de vina. Sau poate ca nici eu nu stiu. Poate ca... chiar tu m-ai facut sa scriu asta. Da, chiar tu! Nu o sa-ti vina sa crezi, dar n-am sa mai lupt nici macar pentru tine...
discoholicmusic
stormborns
tangentwithtanner
kaledo-art
annaxmalina
jbbartram-illu
yousharknotpass