Nu ți-a păsat.
Dacă te-ar fi mișcat vreodată gândul că ai putea să-mi spinteci inima, m-ai fi lăsat la pământ încetul cu încetul, din zi în zi, până mă așterneam ușor, de la sine, ca fulgii de nea pe asfalt. Iar pentru timpul meu investit în dorințele tale, investit în iubirea oferită doar ție, ai fi putut da la schimb, acel răgaz pentru a mă lăsa în voia sorții cu cele mai mici daune.
Dar tu mi-ai strâns mâna cu putere în palma ta și am pășit împreună în liftul ce avea să urce 29 de etaje, având la fiecare palier alte promisiuni, alte planuri și speranțe deșarte. Iar când am ajuns pe acoperiș, mi-am fixat privirea pe chipul tău fără defect și m-am simțit regele lumii având lângă mine singurul aur care mi-a îmbogățit sufletul vreodată.
Mi-ai jurat iubire și te-am crezut, mi-ai jurat siguranță și te-am crezut, mi-ai jurat continuitatea a ceea ce simțeai și te-am crezut.
După toate aceste crezuri pe care le-am repetat cu naivitate în gând până la marginea acoperișului, am avut încredere, aceea cu greu câștigată. Am închis ochii și am simțit cum mi-ai lăsat mâna liberă.
Acum te vedeam în fața ochilor mei iubindu-mă, apoi doar cerul și pe tine tot mai departe.
Am coborât, iubita mea, am coborât dur, cu repeziciune, toate cele 29 de fantezii până când m-am izbit de pământ cu putere, violent și inevitabil.
Nu m-ai așezat pe jos cu grijă, ai dat cu mine de pământ fără milă, cu sânge rece, sadic și premeditat. M-ai urcat în vârful lumii cu mii de sacrificii și eforturi ca să ma lași să simt impactul cu adevărul și realitatea, parcă doar pentru a te asigura c-o să mă doară până în oase. "Eu încă sângerând."
Nu ți-a păsat, iubire.
@david7zorro
