Și ne dorim lucruri perfecte. Ne dorim un sărut sub lună, sau în ploaie. Ne dorim relația perfectă, fata sau baiatul care să ne înțeleaga. Ne dorim familia perfectă, fără ceartă, fără urlete, fără tată alcoolic, sau mamă care cedează zilnic, câte puțin. Ne dorim frați perfecți, care să ne sprijine câd toț ne-au părasit. Ne dorim caldură, soare, iubire, dar uitam de existența iernii. Ne dorim îngeri păzitori, să ne apere de rău. Ne dorim prieteni, cât mai mulți, cât mai buni, ne dorim să petrecem un timp cât mai frumos alături de ei, să fim fericiți, nu să aruncăm cu pretexte, nu să ne punem maști. Ne dorim să fim calmi, să avem control asupra noastră, să fim buni, să ajutam când cineva are nevoie. Ne dorim să nu fim răniți, iar apoi lasați în spate de cei ce au făcut-o. Ne dorim ca cineva să ne scoată din haos, să ne „repare”, să ne pună o nouă inimă în pieptul rece ca metalul și învinețit din cauza morții ultimei inimi. În fiecare zi ne dorim, cel puțin un gând e despre asta.
Vrem să atingem perfecțiunea, să ne bucurăm de tot ce înseamnă viața, dar nu putem. Da, nu putem.
Devenim fericiți, dar pentru cât timp? Pentru 1 minut sau două, cât ține un clip amuzant, pentru perioada în care un amic a facut o glumă, sau cel mult pentru câteva zile, dupa ce ni s-a întamplat ceva bun. Ne dorim ceea ce nu avem, sau ceea ce vrem sa perfecționăm. Suntem toți, o generație tristă, cu probleme în familie, cu nesiguranță în noi, care aproape că dă pe dinafară, cu încrederea de sine spulberată de cuvintele răutăcioase ale celor din jur. Nu e nevoie sa enumăr, toți am trecut prin asta. Și sunt adolescenți ce nu au un tată perfect, sau o mamă perfectă, ce au probleme pe toate liniile, dar nu spun nimănui, le este frică. La colț de stradă ne pândește „monstrul” ce așteaptă să judece, să critice, să bârfească. Și vrem sa nu fim afectați, si ne apăram, spunem ca nu contează ce se zice despre noi, dar contează, iar fiecare cuvânt e o sageată ce ne străpunge pieptul. Vrem soare, dar ar trebui să învățăm sa ne bucuram mai întai de ploaie, sa o simțim. Ii vrem să rămână, dar parcă tot noi îi alungăm, vrem să fim singuri. Ne place singuratătea, tristețea, nostalgia, suntem toți manevrați de întuneric.
Și ne dorim să fim mai buni, dar....nu putem.
