New Post has been published on Aluzii
New Post has been published on http://www.aluzii.ro/036-ghidul-vrajitorului-amator-descantece-si-ritualuri-comunitati/
036. Ghidul vrăjitorului amator – Descântece şi ritualuri – Comunităţi
O comunitate de vrăjitori are de obicei între 2 şi 13 membri. Numărul 13 este desemnat în mod tradiţional cel de al treisprezecelea ciclu anual al Lunii, fiind şi numărul zeiţei (de aceea a şi devenit număr cu ghinion sub influenţa creştinătăţii). Comunităţile gardneriene (denumite astfel după numele iniţiatorului lor, Gerald Gardner) au de obicei în componenţă 13 membri. Unele comunităţi sunt afiliate formal sau informal unor tradiţii specifice, dar încearcă din ce în ce mai mult să se întărească organizaţional, legal, şi politic, în special în Australia şi unele zone din SUA. În prezent au apărut şi comunităţile online de vrăjitori, acestea fiind o excelentă modalitate pentru practiţioniştii solitari de a obţine suport şi informaţii. Comunităţile online sunt la fel de sigure ca şi cele clasice, dar trebuie să fii prudent şi în cazul acestora atunci când le contactezi pe Internet.
Iniţierea în Wicca într-o comunitate formală începe de obicei cu o ceremonie. Iniţierea, după un an şi o zi sau altă perioadă magică similară recunoscută, va căpăta un caracter formal. Diferitele următoare nivele de cunoaştere şi responsabilizare pot fi de asemenea accesate, de exemplu trecerea la al doilea sau al treilea nivel, astfel încât eventualii iniţiaţi să poată să îşi creeze propriile lor comunităţi dacă doresc.
Cum îţi creezi propria comunitate
Îţi poţi crea propria comunitate fără a fi aderat la vreo formă specifică de Wicca sau vrăjitorie. Unele din cele mai spirituale comunităţi sunt cele care nu au o Mare Preoteasă sau un Mare Preot, membrii ocupându-se pe rând de organizarea întâlnirilor şi de ritualuri la fiecare eveniment.
Dacă doreşti totuşi să urmăreşti o anumită tradiţie specifică, trebuie să stabileşti o întâlnire preliminară în care vei planifica primele şase întâlniri, scopul acestora, diferitele locuri de întâlnire şi echipamentul de care vei avea nevoie. Folosind un bun almanah şi un jurnal al Lunii, poţi aranja întâlnirile în perioada de semilună pentru a aprinde lumânări şi a-ţi pune dorinţe, la fel ca şi în perioadele de lună plină sau în timpul sărbătorilor. Poţi de asemenea aranja un eveniment special pentru tămăduiri, mai ales dacă acesta este unul din domeniile în care intenţionezi să dirijezi comunitatea.
Poţi ţine întâlniri separate pentru planificare, dar dacă intenţionezi să iei decizii practice în cadrul unei întâlniri înainte de esbat, însoţeşte-o întotdeauna de un ritual pentru a creşte armonia după o astfel de discuţie întrucât problemele pământeşti pot interfera chiar şi cu cele mai spirituale adunări. Un alt moment adecvat este după ce ai mâncat şi ai băut astfel încât eşti relaxat şi plin de bunăvoinţă. Chiar şi atunci, apelaţi la un scurt ritual colectiv înainte de a vă despărţi.
La aceste întâlniri de planificare puteţi decide ce echipament veţi folosi, şi puteţi stabili o persoană pentru coordonare. Stabiliţi un fond comun pentru lumânări, cristale, tămâie, etc., şi numiţi o persoană care să verifice stocul şi să se ocupe cu aprovizionarea. Marile supermarketuri au o mare diversitate de lumânări, tămâie şi uleiuri, ca şi magazinele de cadouri şi cele cu plante medicinale, iar pe Internet există foarte multe magazine online cu produse New Age. Numiţi o persoană care să organizeze o sărbătoare specifică şi să acţioneze ca Mare Preot sau Mare Preoteasă cu această ocazie. Ierarhiile rareori funcţionează în grupurile formale mai mici de prieteni. Ţineţi minte, de asemenea, că uneori cel mai reticent membru se poate dovedi cel mai dinamic la incantaţii şi creşterea energiilor. Poţi descoperi că anumiţi membri au aptitudini speciale – pentru a conduce dansul, de exemplu, sau în crearea de ritualuri spontane -, dar este important ca cei mai avansaţi membri să nu se ocupe de toate aspectele organizatorice, lăsând pe alţii să lustruiască potirul şi să cureţe tămâia.
Când admiteţi noi membri, puteţi lăsa un anumit timp de gândire înainte ca aceştia să se decidă – uneori chiar şi cei mai amabili oameni pot să aibă o personalitate care nu se potriveşte cu a celorlalţi, distrugând armonia, chiar şi dacă se apelează la ritualuri şi există bunăvoinţă de toate părţile. Poţi de asemenea descoperi că o anumită personalitate îşi asumă automat rolul de lider şi, dacă aceasta nu este benefică, trebuie stopată cu umor şi sensibilitate, în cazul în care nu există o semi-zeitate printre voi.
Poţi alege un membru mai înţelept care să se ocupe de noii veniţi, explicându-le ritualurile de bază şi sugerându-le ce să citească şi meditaţiile şi vizualizările la care să apeleze acasă. Alţi membri se pot ocupa de studiul anumitor aspecte ale vrăjitoriei care îi interesează, sau pot colecta informaţii despre zeităţi pe care le pot prezenta în cadrul unor lecţii, eventual cu ocazia anumitor evenimente speciale. Poate fi nominalizată o anumită persoană care să se ocupe în permanenţă de Cartea Umbrelor.
Înscrierea într-o comunitate
Înainte de a te înscrie într-o comunitate, clarifică-ţi ce anume urmăreşti. Unele comunităţi pun accentul pe un set de ritualuri şi ceremonii şi o modalitate de studiu care poate dura nu luni, ci ani, pentru a progresa, acumulând gradual multă înţelepciune şi experienţă şi permiţâmd astfel puterii tale psihice să ţi se dezvăluie încet – asta e ceea ce vrei? Este important de asemenea să îţi stabileşti ce poţi oferi tu comunităţii. Poţi să îţi dedici serile programate pentru comunitate, sau ai un program încărcat şi multe obligaţii, care nu îţi permit să iei parte la întâlniri în mod regulat?
Poate doreşti să explorezi informaţiile privind magia în compania unor persoane cu gândire aemănătoare, unde accentul se pune pe spontaneitate. Este important să alegi o comunitate care funcţionează într-o manieră care te poate face să te simţi comfortabil.
Unele comunităţi moderne practică ritualurile dezbrăcaţi complet sau parţial; vă recomand să evitaţi aceste comunităţi, întrucât acestea pot face unele persoane să se simtă foarte preocupate de propria persoană şi să aibă din această cauză nevoie de foarte multă voinţă pentru a evita transformarea ceremoniei într-o modalitate de viaţă zilnică. Acest tip de comunitate te poate de asemenea distrage de la spiritualitatea ritualului. Dacă atracţia sexuală sau fanteziile sexuale spontane sunt permise între membrii unui grup, aceasta poate face contactul ritualic foarte dificil, în special acolo unde membrii sunt în relaţii cu persoane din afara comunităţii.
Căsătoria Sacră, care implică sexul ritualic dintre Zeu şi Zeiţă, este o componentă importantă a celebrărilor sezoniere. Comunităţile moderne celebrează adesea cuplarea ritualică dintre Pământ şi Cer cufundând un cuţit într-un potir cu apă, sau practicând sexul în privat, de către un suplu stabilit, ascuns vederii comunităţii. În acest mod se poate preveni întinarea ritualului cu oricare complicaţie umană.
Este de asemenea posibil să intri într-o comunitate cu bune intenţii dar fără experienţă, care încearcă să practice anumite activităţi pentru care este nevoie de ani buni pentru ca un medium, vrăjitoare albă sau tămăduitor să le poată înţelege şi practica. Din nefericire, este un lucru obişnuit pentru iubitorii filmelor oculte să se considere guru şi să reverse, prin acţiunile lor neintenţionale, prăpăd asupra bunăstării psihologice şi psihice a altora.
Trebuie să fii sigur, atunci când alegi o anumită comunitate, că toţi membrii sunt amabili şi nu încearcă să te subjuge psihic sau să îţi posedeze spiritul, chiar şi numai pentru transă, decât sub supravegherea unui lider expert cu foarte multă experienţă. Aceste avertizări pot părea cam fioroase, dar vrăjitoria implică experienţe foarte personale şi spirituale. De asemenea, prin însăşi natura ei, vrăjitoria este o practică secretă, ceea ce înseamnă că va fi greu să deosebeşti vrăjitorii autentici de şarlatani.
Fii atent cu străinii sau cu cunoscuţii care îţi oferă aşa-zise practici Wicca sau se oferă să descânte în locul tău, de obicei pe bani. Adevăraţii practicanţi Wicca sunt printre cei mai toleranţi oameni şi nu ar încerca niciodată să îşi impună credinţele lor, fiind de obicei extrem de reticenţi cu persoanele pe care nu le cunosc.
Cel mai înţelept este să urmezi o cale indirectă, eventual într-o organizaţie “verde” şi cu echipament dintr-un magazin New Age cu reputaţie, sau prin participarea la workshopuri şi celebrări aranjate de federaţiile păgâne şi organizaţiile de tămăduitori, cu care ocazie poţi discuta cu participanţii. Poţi participa de asemenea la festivalurile tămăduitorilor şi cumpăra din magazine păgâne cunoscute. Nu te grăbi până când nu simţi că totul este în regulă şi ai găsit răspuns la toate întrebările pe care ţi le-ai pus.
Nicio comunitate cu reputaţie nu te va grăbi să te înscrii – de obicei aceasta se întâmplă cu altfel de comunităţi. Nu trebuie să te înscriii în comunităţi unde ţi se cere să te semnezi cu sânge, să fii iniţiat făcând sex cu Marele Preot sau Marea Preoteasă, sau unde te pune să juri că vei fi ucis de sabie dacă părăseşti comunitatea sau îi trădezi secretele. Nici nu trebuie să plăteşti mari sume de bani în avans pentru lecţii. Pentru înscrierea într-o organizaţie păgână recunoscută se plăteşte, dar suma plătită este de obicei foarte mică. Chiar şi în cazul unui studiu cu un druid plin sau o zeiţă, de exemplu, costul nu se ridică la mai mult de câteva sute de euro timp de mai mulţi ani. Cele mai multe comunităţi şi grupuri de tămăduitori nu îţi cer să plăteşti decât propriile tale cheltuieli.
(Traducere şi adaptare din Cassandra Eason cu acceptul autorului ocultist)