Alergare pe loc
Conform unora, sunt vinovat de păcatul „originii nesănătoase”: sunt din altă parte a ţării, de lângă Severin. Am făcut Facultatea de Drept la Timişoara, unde am lucrat la Radio Vest. În 2002 am primit propunerea de la unul din directorii postului să vin la Oradea şi să dezvoltăm trustul Naţional FM/TV.
Pe lângă Media, am acumulat experienţă în administraţia publică, ca director al Casei de Cultură a Municipiului Oradea (CCO). Asta până când Consiliul Local a decis că un birou din Primărie (Direcţia Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente) poate suplini activitatea Casei de Cultură. După mai bine de trei ani de încercări nereuşite, aşa-zisa misiune a fostei CCO a fost preluată de asociaţia care se ocupă de promovarea turismului (APTOR). Acum nu mai îndeplinește nici minimul obligatoriu de activităţi culturale, întrucât obiectivul asociației este turismul şi nu cultura. Oficial, CCO s-a desfiinţat pentru a ”reduce costurile”, deşi avea doar cinci angajaţi, dintre care două femei de serviciu cu jumătate de normă, iar activitatea culturală era cofinanţată în proporţie de aproape 70℅ din mediul privat. În aceeaşi perioada s-a creat un document al Primăriei, valabil 2009 – 2013, numit "Strategie Culturală" (mai multe aici), dar care nu s-a aplicat niciodată. În document era menţionată şi CCO, principala instituţie care ar fi trebuit să aplice ”strategia”. Culmea, CCO era reprezentată de o poză a Casei de Cultură a Sindicatelor. Celor care au elaborat documentul nu le era clar care din ele este instituţia Primăriei…
Pentru Oradea sunt imperios necesare o strategie culturală de durată și marketing-ul cultural. Majoritatea managerilor din domeniu sunt oameni în vârstă, dovediţi ca intelect şi asumare, dar, din păcate, produsul cultural a devenit o „marfă” greu „vandabilă”; azi, când totul este culoare şi zgomot, „pachetul şi ambalajul” sunt importante, iar cultura nu e suficient doar să existe, trebuie să fie și disponibilă. Bugetul și timpul publicului se împart în mai multe direcţii decât acum 30 de ani, iar produsul cultural îşi găseşte greu un loc în această ecuaţie.
Orice strategie este sortită eşecului dacă nu există un punct de pornire solid. Prin ONG-ul în care activez am contactat un institut din Bucureşti care a făcut o sondare a pieţei culturale în Braşov, să facă una şi la Oradea. Răspunsul a fost pozitiv, dar cheltuielile sunt mari; trebuie multă muncă de teren, persoane care să adune informaţiile, să le centralizeze astfel încât rezultatele să aibă relevanţă. Dar o asemenea iniţiativă ar trebui să o aibă, înainte de toate, Primăria, nu societatea civilă. Eu însumi am experienţă cu greutăţile în absența unui astfel de studiu: în perioada în care lucram la Casa de Cultură, încercam permanent să intuiesc cerinţele orădenilor, iar în lipsa statisticii, activitatea era bazată cel mai mult pe experiment.
E nevoie ca oamenii care înţeleg cultura să conceapă împreună o strategie care să mulţumească şi publicul, dar să ţină cont şi de progresul cultural. Există iniţiative private, dar nu sunt suficiente şi nu ar trebui să fie doar treaba privaţilor să ofere cultură. Plecând de la datele din mediul privat, am observat că publicul este îmbătrânit; pe lângă faptul că tinerii valoroşi pleacă din oraş, cei care rămân nu mai consumă cultură. Dacă publicul nu a fost obişnuit sau a fost dezobişnuit cu varietatea culturii, acum este nevoie de metode ieșite din comun pentru a-l reconecta. Repet, ne trebuie oameni tineri, instruiţi, care să gândească strategii şi marketing pentru necesităţile publicului.
Cultura este sinonimă cu cea mai importantă reprezentare a ei. În Oradea, aceasta este teatrul, spectacolul. Acum o sută de ani, când pe şosele circulau căruţe, oamenii mergeau la o mulţime de spectacole; era un act de divertisment pe care, azi, ni-l oferă televiziunea sau internetul. În lumea reală teatrul nu deţine monopolul culturii şi totuşi, în ultimii 10 ani, în Oradea, cu mici excepţii, a existat doar teatrul. Cred că trebuie să treacă încă un deceniu pentru a recâştiga perioada 2006-2017, deceniul pierdut al vieţii locale. Nu este nevoie de evenimente mari, ci de evenimente de calitate, diverse şi accesibile. Dar trebuie ţinut cont şi că, pe moment, nu mai există public pentru mai multe evenimente majore, desfăşurate simultan. Dacă organizezi în centru un patinoar cu locuri cu mâncare, ateliere de creaţie şi carusel, trebuie să îţi pui problema cine se mai duce la târgul de artizanat din cetate. Dacă sunt două locuri care concurează e important să existe şi public pentru fiecare
Mai nou, Oradea apare lunar în tot felul de topuri inventate de te miri cine. Spre exemplu, este „cel mai sigur oraş din România”, conform site-ului de imobiliare Olx. Sau „cel mai frumos oraş”, rivalizând, vezi-Doamne, cu Barcelona şi Viena. Părerea mea este că există un scop precis pentru care astfel de „ştiri” apar în media cu așa frecvenţă: cineva încearcă să ne convingă că ne e foarte bine aşa, că nu trebuie să mai facem nimic. Există instituţii ale statului şi companii de renume care se ocupă de statistică în toate domeniile şi care sunt mai credibile decât cei care scriu topuri în afara domeniilor lor de activitate (precum site-urile de imobiliare care vorbesc despre securitate), dar nu acestora li se cere expertiză. Dacă veţi întreba orădenii care este cea mai mare grijă a lor, nu vor răspunde că nu dorm noaptea de spaimă că nu avem destule spaţii verzi. Grijile lor sunt că propriul copil nu va reuşi să plece la studii în Cluj, Timişoara sau, mai nou, Viena, Frankfurt sau Londra. De ce? Ca să scape de aici, din „oraşul sigur”, „capitală verde” etc, dar amorţit şi lipsit de perspective. Iar asta mi se pare foarte trist.
Mai mult, când topurile fictive nu sunt îndeajuns pentru a adormi vigilenţa publică, există şi mijloace pentru hărţuirea ”disidenţilor” care înţeleg altfel dinamica şi progresul. Este notorie experienţa mea cu săptămânalul Bihoreanul, care a încercat pe parcursul mai multor ani să îmi distrugă imaginea publică și s-a implicat şi în împiedicarea activităţii Casei de Cultură. De exemplu, domeniul de internet al principalului festival al oraşului, Toamna Orădeană, a fost cumpărat de patronii acestui ziar ca să nu mai poată fi folosit de CCO. O situaţie absurdă care, totuși, nu a suscitat nicio reacție. După aproape 5 ani de procese, au pierdut definitiv şi au fost nevoiţi să plătească daune morale, dar victoria e mai mult simbolică: dovedeşte cu ce trebuie să te confrunţi dacă îndrăzneşti să „ieşi din rând”. Sistemul acesta de a pune beţe în roate și a-i hărţui pe cei care nu sunt de acord nu cred că este definitoriu pentru spiritul oraşului, dar contribuie foarte mult la stagnare.
O iniţiativă personală este „Cultură în Mişcare”, ONG apărut pentru a scoate oraşul din încremeneala care ţine deja de aproape un deceniu. Tocmai de aceea se numeşte „Cultură în Mişcare”. Ne organizăm activitatea sub forma unor conferinţe interdisciplinare la care sunt invitaţi specialişti din Cluj, Timişoara, Bucureşti, dar şi din Ungaria, Franţa etc pentru a aduce experienţa, ideile şi suflul care sunt descurajate la Oradea. Scopul întâlnirilor nu este de a promova insistent o idee, ci de a oferi perspective pe care oamenii să le aprofundeze singuri. Pe lângă conferinţe, urmărim ca invitaţii şi publicul să poată socializa. Spectatorii nu sunt anunţaţi de presă oficială, ci prin invitaţii personale şi prin mediul online; în timp, ne-am format o bază de date cu peste 2000 de oameni care au participat și s-au înscris (mai multe despre Cultură în Mișcare aici). O iniţiativă importantă din perioada în care se discuta modernizarea zonei centrale a fost să ţinem o conferinţă pe subiectul reabilitării spaţiilor publice, la care am invitat specialişti din Timişoara, care trecuseră deja printr-un astfel de proces şi cunoşteau problemele care pot apărea pe parcurs. Am adus de asemenea experţi care lucrează pentru Banca Mondială să vorbească despre perspectivele de dezvoltare economică. Lansăm, de fiecare dată, invitaţii Primăriei, dar nu s-a prezentat niciodată nimeni. "Factorii de decizie" nu participă, dar e important că vin oamenii. Speranţa mea este că efortul va strânge masa critică care să sprijine schimbarea, iar dacă nu, măcar vom fi încercat, în loc să ne predăm.
Flavius Bunoiu (37 de ani) este un antreprenor și ong-ist orădean. A lucrat în administrație publică și conduce o organizație dedicată culturii și drepturilor omului. Mai multe despre Flavius Bunoiu aici.