As scrie. Și as umple pagini, caiete întregi, as rămâne fără cerneala, fără spațiu și fără timp. Dar cu toate astea, dorul de tine ar rămâne imprimat in sufletul meu, exact ca și parfumul tău în rochia mea. Iubirea fata de tine nu s-ar împrăștia, cum nici gândurile in contact cu aerul proaspăt nu s-ar risipi, nici melodia din playlist n-ar sparge liniștea în care singurătatea prinde rădăcini. Asa ca nu mai scriu. Nu mai compun. Nu mai astern pe foi sentimente, nu mai conturez trupuri de îndrăgostiți pe foi albe. Astăzi, las lacrimile sa umple foaia, gândurile sa îmi umple capul, dorul sa-mi umple inima, răcoarea să-mi umple camera, muzica să-mi umple liniștea. Poate mâine, toate acestea vor fi goale din nou, iar mâinile mele vor dori sa scrie, inima mea sa bata din nou, camera sa fie calda, liniștea sa dispară din cauza melodiilor pline de energie. Astăzi, sunt doar un suflet obosit, un trup obosit, un om care cândva a dat prea multe, iar acum nu mai are nimic. Astăzi, inspirația nu vine, cum nici tu. Astazi, soarele e trist la vederea lunii, iar luna vorbește cu stelele. Maine, soarele se va bucura la revederea lunii, luna își va arata sentimentele iar stelele vor păzi dragostea dintre cele doua astre. Maine, am sa scriu, despre o iubire atât de perfecta, încât nu își va da nimeni seama ca asa eram la început.
