Discover Top Posts Tagged with #iubim

În viata se întâmplă să găsești oameni care te ajuta, oameni care te distrug, oameni care sunt doar temporari și oameni care sunt pentru totdeauna. Om fiind, crezi ca toți pe care ii întâlnești vor rămâne mereu în viata ta, însă ea îți demonstrează ca te înșeli în repetate rânduri.

Se întâmplă foarte des sa găsim o persoana si sa spunem "ea e persoana mea, cea cu care voi rămâne pentru totdeauna" și apoi viata sa ne lovească din plin și sa ne arate ca de fapt persoana respectiva e cea care ne-a distrus cel mai tare.

Ca toți oamenii, am avut și eu o persoana în care mi-am pus vise, dorințe, speranțe, iubire, susținere și ganduri. Și evident ca s-a întâmplat inevitabilul și m-a distrus. Însă mi-am întâlnit persoana, persoana pe care o țin noaptea în brate și prin somn ma saruta pe frunte, persoana care oricat de cald ar fi ma tine în brate, persoana care imi șterge lacrimile la propriu și ma ia în brate oricat as respinge-o. Persoana care îmi spune ca abia așteaptă sa ne căsătorim, care deja a ales numele copiilor, persoana cu care sunt pe același plan în orice domeniu.

Marea ta iubire nu e cea care te-a distrus și va rămâne mereu în sufletul tău cusut de persoana cu care ramai, marea ta iubire e cea căreia ajungi sa ii spui "DA" la altar din tot sufletul, uitandu-te în ochii ei în fiecare zi și simțind ca poți muta muntii din loc doar simțind-o langa tine.

Nu știu dacă sa terminat sau încă ne așteptăm unul pe cealalt.

Iti scriu aceste randuri, chiar daca poate nu le vei citi niciodata.

Stiu ca esti acum linistita, mi-ai spuso de nenumarate ori in ultimele noastre discutii. Poate de asta ai vrut sa ma rănești, nu stiu... poate imi vei spune candva. Scriu din inima toate astea pentru ca ai ales sa imi faci rau. Tocmai tu? Pentru ce? Poti sa imi spui? Dar de ce a trebuit sa o termini asa, fara nici un avertisment….pur si simplu m-ai atacat miseleste… Intr-o clipa nu am mai stiut cine esti, parca aveam un strain laga mine care incerca sa ma injunghe, mai adanc si mai adanc… nu am vrut sa cred ca e adevarat ca tu imi poti face asta, dar ai facuto.

Ai reusit sa ma ranesti si nu stiu de ce. Eu nu stiu. Chiar nu stiu. Si nu cred ca voi sti vreodata. Degeaba am stat langa telefon asteptand poate ca suna. Poate un SMS. Un semn. O minune. Asteptam sa suni si sa spui ca ai gresit. Asteptam dupa un strain care mi-a fost atat de drag. Un strain in care am avut cea mai mare incredere, pentru care as fi dat tot si la care am tinut mai mult decat la oricine. Ce prost am fost, nu? Si dupa ce mi-ai facut rau, asteptam sa imi spui ca iti pare rau, ca totul va fi bine si ca putem fi macar ca inainte. Ca iti lipsesc dicutiile noastre. Ceream prea mult. Cerseam. Ce ridicol! Ce ridicol eram cel mai probabil in fata ta. Am asteptat atat de mult sa se intample o minune. Probabil ca… nu am avut noroc. Acum iti zic… „ramas bun” deocamdata, mai am multe de spus. Atat de multe.

Of! De unde am inceput si unde am ajuns. Cu cine am inceput si cu cine am ajuns la acest final. Am vrut prea mult, insa nu sa putut. M-am uitat de mii de ori inapoi, sa vad ce am facut gresit, insa nu am gasit un raspus, desi am incercat. M-am uitat si inainte, crezand ca poate mai puteam fi iar noi, macar asa, discutand ca inainte. M-am uitat si in stanga si in dreapta. Oare are rost? Niciodată nu m-am gandit ca persoana la cate țin enorm va ajunge dusmanul meu... singura care va reusi sa-mi faca rau asa de usor. Mai condus cu zambetul tau care ma facea sa uit de toate... vorbele tale însemnau pentru mine enorm si orice cuvant ma facea sa îmi doresc mereu să fiu lângă tine. Acum realizez, dupa atata timp, dupa atatea dezamagiri, ca așteptările mele au fost prea mari. Tu nu ai avut niciodata incredere in mine. Speranta si lupta mea nu erau suficiente pentru a depasi orice obstacol. Nu, nu dau vina pe tine. Imi asum greselile mele, nu m-a interest sa vad unde ai gresit tu pentru ca nu este treaba mea. Va trebui tu, intr-o buna zi, sa infrunti greselile si sa ti-le asumi singura.

Poate ca nu voi avea niciodata curajul sa-ti spun ce simt cu adevarat si poate ca nu vei avea cum sa afli vreodata, decat de la mine. Vreau sa mai stii ca tu esti singura persoana cu care am fost sincer si cu care am vorbit deschis pe subiecte atat de personale. Si tot tu ai fost prima persoana care mi-a demonstrat ca mai exista si oameni buni, pozitivi, de care merita sa te aproprii si pentru asta iti multumesc. Daca insa ai incerca sa fii mai sincera cu tine insuti si ai privi inapoi ti-ai da seama ca eu mereu am fost gata sa fac orice pentru tine desi acum vad ca poate trebuia sa fiu mai rezervat. Cu toate astea nu regret nimic doar lucurile pe care le-am spus deja, cele 3, cei drept știi doar doua însă acum o sa il afli si pe al treilea. Primul regret ca nu ti-am dat o floare atunci cand trebuia si iar am fost dezamagit, prea dezamagit, al doilea ca ti-am spus motivul pentru care am slabit, trebuia sa tin pentru mine asta si al 3-lea pe care nu am avut curaj sa ti-l spus pana acum. Al treilea este ca as fi vrut sa te tin in brate pentru 30 de secunde, da 30 de secunde dupa ceas, sa te simt aproape, langa mine, in liniste, fara a spune sau face ceva. Atat am vrut si eu. Si nici asta nu am fost in stare sa cer. Insa un regret nu poate exista fara o greseala, probabil trebuia sa iti spus, probabil trebuia sa fac, nu stiu, acum e traziu.

Nu am sa te uit niciodata. Te voi pastra in inima mea ca fiind cea mai… nu mai conteaza asta, nu pentru tine. Si sa stii ca voi fi mereu aici pentru tine. Mi-ar fi placut sa fi ramas prieteni… Sa ma suni, sa imi ceri un sfat si sa imi povestesti despre tine, sa ma intrebi "ce fac?", ca atunci, ca atunci cand eu am gresit! Dar va ramane doar o dorinta. Un vis. Si sper eu ca imi va trece si mie.Cândva. Acum realitatea e mult prea cruda pentru mine. Prea dura. Aveam atat de mare nevoie de tine, sa ma ajuti sa trec peste toate problemele mele, alea de la serviciu, alea de acasă, alea care nu erau. Ce tot spun? Trebuie sa fac fata singur. Trebuie sa merg mai departe. Fara tine. Sa invat sa traiesc fara discutiile cu tine. Oricum, nici cu tine nu as fi putut fi. Tu esti cu altcineva. Mereu ai fost. Dar ce vorbesc și eu sunt la fel, identics, mai grav adica.... Oare unde ne gandeam cand am uitat asta? Dar stii? Nu imi pare rau ca te-am cunoscut. Ca ti-am arata cum sunt eu. Ca am discutat atat de mult. Ca te-am privit in ochii. Ca ti-am dat tot ce a fost mai bun in mine. Mai sincer. Eu macar am reusit sa simt. In schimb tu, doar ai mimat. Nu? Doar nu ai fi facut rau unei persoane apropiate.

Iti multumesc pentru tot. Iti multumesc pentru ca macar mi-ai dat iluzia ca si tu ai simtit ceva. Iti multumesc pentru ca m-ai facut sa zambesc. Iti multumesc pentru ca m-ai facut din nou asa cum eram acum ani de zile. Iti multumesc pentru ca m-ai lasat sa fiu eu. Iti multumesc. In minutele cu tine eu chiar eram fericit! Am atins punctele maxime. Ca mai apoi sa le ating si pe cele mai de jos ale suferintei. Nici asta nu regret. Nu imi pare rau de nimic. Doar ca nu am putut sa fac mai mult. De ar fi fost mai simplu, mai usor. De-as fi putut sa te invit la o cafea si tu sa poti sa ma refuzi. Puteai sa ceri orice insa, nu am reusit sa te fac sa intelegi ca eu, chiar as fi dat orice. Probabil am vrut sa fiu langa tine doar acele cateva minute si m-am multumit cu atat. Poate trebuia sa fac mai mult. Nu stiu? Iti multumesc chiar si pentru clipele in care am avut atat de mare nevoie de tine si nu ai fost langa mine. M-au facut mai puternic. Iti multumesc chiar si pentru clipa aceasta in care incerc sa ma indepartez de tine. Voi reusi? Poate, intr-o buna zi… in viitor...

Sper ca voi invata sa traiesc fara discutiile cu tine, fara zambetul tau. Si sper sa reusesc. Da? Nu? M-am saturat sa traiesc ancorat in acea vineri. De ce ai facuto? Eu sunt acela care ar face orice pentru tine. De ce? Nu stiai ca imi faci rau? Eu cred ca da. Ai vrut sa imi faci rau! Te simti bine facando? Ma voi desprinde si de asta. Ma voi desprindere chiar si de zambetul tau, de ochi tai, de parul tau (atunci cand nu il strici). M-am saturat sa sper, caci asta am facut pana acum: am sperat. M-ai lovit exact când mi-a fost cel mai greu, aveam atâtea probleme. Dar nu sunt suparat pe tine. Sunt suparat pe mine. Față de tine, am un sentiment de tradare, dezamagire. Sti cum iti spuneam cu cat ai asteptari mai mari de la cineva cu atat dezamagirea va fi mai mare. Cat de dezamagit crezi că am fost eu? Da, atat de mult. Defapt chiar mai mult.

Sti de ce imi era cel mai tare frica, ca într-o buna zi o sa pierd si nimicul asta care il aveam, nu am vrut sa pierd aceste discutii, am refuzat sa pierd privirea ta, din ochii mei. Nu am vrut sa te pierd. Si ma intreb acum cum sa te pierd, cand nu te-am avut niciodata. Of! Incerc sa imi iau ramas bun de la tine si nu pot. Vreau sa ajung la un "adio" mai putin dureros pentru mine, dar tot ceea ce fac, este sa imi fie dor de tine, asa in gandul meu... Nu m-a interesat de unde vii si a cui esti, atata timp cat, de fiecare data cand eram langa tine ma simteam bine.Tu cum te-ai simtit? Si m-am intrebat de ce langa tine.. poate faptul ca erai atat de diferita, pentru ca tu aveai darul de a ma aduce cu picioarele pe pamant din al 9-lea cer si a ma ridica atunci cand eram la pamant. Doar din cuvinte. Doar cu un zambet. Fara nici un efort din partea ta, existenta ta ma linistea. Devenisei micul meu secret ce ma facea sa zambesc de fiecare data, un capriciu, care in final mi-a facut rau...

Nu pot sa nu ma intreb mereu si mereu de ce ai facut asta? Unde ti-am gresit? Ca am facut ceva de ai ajuns sa imi faci rau. Iar de este asa vreau sa imi cer iertare pentru toate cate am facut si pentru toate care le-am zis. Pentru faptul ca m-am expus in fata ta. Scuza-ma. Scuza-ma, te rog. Iarta-ma! Iarta-mi dorinta de a fi langa ceea ce cred ca este persoana extraordinară. Si orice ai zice nu poti schimba asta. Iarta-mi dorinta de a sta in preajma ta, ma simteam bine. Iarta-mi neputinta de a trece mai departe. Iarta-mi defapt tot si toate cate am facut, si binele si raul. Si cuvintele rostite si cele nerostite. Si cate as mai avea de spus.

Stii? E momentul sa iti spun. Sa stii ca si eu te iert fara macar ca tu sa imi ceri asta si fara ca tu sa vrei asta. Te iert. Iti iert ochii ca m-am pierdut in ei si ca ai permis asta, ca m-au privit lung si mult. Iti iert nepasarea, indiferenta, neincrederea. Iti iert toate minciunile pe care mi le-ai spus, desi nevinovate. Cea mai frumoasa minciuna, a fost raspunsul la intrebarea "Ce ai cere daca ai sti ca raspunsul va fi DA?" Ti-o iert si pe asta. Defapt eu te-am iertat deja.. Ramane sa o faci si tu. Daca ai puterea. Sper sa te intereseze. Desi ma indoiesc. Mereu ti-am cerut un lucru: ce ai vrea? Ai ales tot timpul sa nu ceri nimic.Doar mazarea...De ce? A fost mai simplu sa rănești, nu? Restul nu mai conteaza.

Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alaturi de tine. Iti promit! Dar atat, in fata mea vei fi ca un strain, cum ai fost si la inceput, inainte sa te cunosc, inainte sa ma privești in ochi, inainte de vineri. Iar vineri, altă vineri. Asa o sa ma mint ca esti si acum o straina cunoscuta. Atat de bine te cunosc. Iti cunosc gandurile, replicile, gesturile, zambetele, dorintele… tot. Sti si tu ca asa este, nu? Zi din prima. Doua lucruri nu le inteleg, nu le stiu si nu le cunosc: primul de ce ai facut asta, iar al doilea daca ai făcut-o intenționat. Acum imi repet obsesiv, o fata ca ea nu ar fi avut niciodata de a face cu unul ca mine... Poate așa îmi va fi mai ușor să uit ceea ce nu voi uita niciodată.

Timpul o sa treaca si o sa ma uiti. Vor ramane atatea intrebari fara raspuns si totusi mai am inca puterea sa iti spun din toata inima multumesc. Sti cred ca ti-am spus asta de nenumărate ori, că îți mulțumesc, deși nu va fi niciodată suficient pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine. Și îți mai zic inca odată că nu te voi uita niciodată. La fel insa nu voi uita niciodată vinerea in care mi-ai făcut rău. Si totusi voi pastra in inima doar ceea ce a fost frumos. Ceea ce ai insemnat. Si imi va fi dor o viata. Foarte mult. Enorm.