#juathahablr

[justhahablr]

Cel mai mult îmi place noaptea,

când doar câinii, ceasul și ritmul inimii se mai aud,

să îmi privesc coapsele goale de sub pătură

cum zac sub lumina lunii

care cade lin prin fereastră,

până pe patul meu.

E un respiro al meu, singuratic,

pe care aș vrea să-l fotografiez ca să pot

păstra liniștea asta

pe care aș fi vrut s-o împart..

[justhahablr]

Mirosul de după baie și pielea curată

Ori șuvițele răsuflate,

Mă fac să mă simt mai eu.

Și am obsesia asta ca

Un bebeluș proaspăt îmbăiat,

Cu tine învelindu-mă

Și privindu-mă cu admirație dormind

Ca un pictor care-și

Vede tabloul uscându-se.

Iar la final, presărindu-mi încet

Săruturi mici și timide

Pe mâna mea cu cicatrici

De sus în jos, pâna la degetele

Pe care vrei să le strângi

Tare, tare și încă o dată.

[justhahablr]

Recunosc că-mi e mereu dor de gustul toamnei,

Chiar dacă iubesc vara. Sau poate că

O iubesc doar pentru ceea ce-mi aduce,

Nu pentru ceea ce e.

Şi la final de august, îi simt umbra lui septembrie,

Iar la 6 dimineaţa, ascult cuminte, prin geamul întredeschis,

Picăturile de ploaie, cum se ating uşor de acoperiş.

Şi las aerul rece şi umed să mă binecuvânteze.

[justhahablr]

1:37 am şi eu mă zvârcolesc în pat

Precum frunzele toamna, pe asflat

Când merg la şcoală şi bate vântul atât de tare

Încât nici nu văd bine pe unde păşesc căci

Mă izbeşte în obraji.

Şi mă uit la steaua aia semi-portocalie, joasă

Şi ciudată la fel cum mă uit la un coş de pe frunte.

E un neg ciudat de luminos al cerului

Şi nici măcar nu ştiu sigur dacă e o stea.

Pare că se înalţă uneori.

Eu îi întorc spatele şi-mi prind părul ud sub tricou

Din greşeală. Iar mai apoi

Mă întorc iar, doar ca s-o privesc mai bine.

Cu pieptul greu, de parcă plămânii au tunică de plumb

Şi-mi strânge aerul între celule, arzând.

Iar mai apoi, presându-mi şi stomacul.

Mi-ar plăcea să fie aici, cu mine, țiperie de om

Cu care să mă holbez prin golurile perdelei

La steaua aia semi-portocalie la 01:44 am.

[justhahablr]

Haide, ştii că nu-mi place să spun cu voce tare că

Mi-e frică de stele şi că nu mă pot opri din

A mă holba la ele. Sunt aşa multe încât

Mă întreb câți şi-au pierdut dragostea vieții lor

Doar pentru că a fugit sus, să mai agăţe o stea de bolta cerească.

Şi mă întreb dacă se va întâmpla vreodată la fel cu mine,

Să fug din braţele cuiva doar ca să ajung acolo sus,

Unde mi-e cel mai frică.

Să mă iubeşti de aici, dacă fug sus, da?

[justhahablr]

Plouă.

Iar eu de luni de zile nu am mai avut cuvinte pentru ce simt,

Am fost ca într-un abis al deşertăciunilor.

Plouă.

Iar eu am beculeţe aprinse în cameră,

Care strălucesc cu îndrăzneală şi

Mă fac să mă simt vegheată.

Plouă.

Iar tălpile goale aşteaptă să îmi sărute pătura caldă.

Pleoapele sunt îmbibate în oboseală, somn şi vise.

Mâinile plâng cuvinte dar cer pauză.

Plouă.

După mult timp, în sfârşit:

Plouă.

Şi e bine. Mi-a lipsit.

[justhahablr]

Mă simt atât de obosită..de parcă toamna doar mi-a aşternut pe gene ceva plumb iar în sânge mi-a vârât o durere inexplicabilă. E frig. Frig e de când a plecat, de când au plecat toţi. Trec muţeşte pe lângă parcul mic, şi mă uit doar cu coada ochiului la el, de teamă că nişte fantome ale trecutului mă vor bântui iar. Ignor aproape, deci, tot. Şi las doar soarele să mă sărute cu nesaţ, palid şi obosit fiind şi el.

[justhahablr]

Mă ascund iar şi iar pe sub pături, printre perne, pierzându-mă în amintiri şi-n vise urâte..pierzându-mă la infinit.