Stiti,a fost o perioada cind vroiam sa plec undeva cit mai departe de casa. Era un haos,parintii se certau,nu doream sa ma intorc acasa dupa scoala,eram convinsa ca daca as pleca ar fi cel mai bine. M-am decis sa plec la invatat,dupa cum am spus-cit mai departe si ma bucura acest fapt,credeam ca singuratatea ma va ajuta,imi va fi mai pe plac…pina intr-un moment.Imi era dor,imi era dor de imbratisarile mamei,sfaturile tatalui chiar si de certurile si bataiele cu fratele. Cind imi era greu unica alinarea era telefonu,doar cu ajutorul lui puteam sa-i aud vocea mamei care-mi dadea sperante. Inainte de primele examene ca sa ma simt mai bine am sunat-o dimineata doar sa-i aud glasul,doar sa-mi daie sperante iar frica sa dispara. Vreau sa spun ca prima data am inteles ce este cu adevarat dor de casa. Imi lipsesc serile cu prietenii,zimbetele si aventurile alaturi de ei. Imbratisarile calde ale mamei si saruturile dulci ale lui tati inainte de culcare. Da,am intilnit si aici noi persoane,noi aventuri dar dorul de casa ma macina mereu. Fiti alaturi de parinti atita timp cit aveti ocazia neprivind la tot ce se intimpla in jur…