#păcat

[fatafaravise]

Vreau să-mi fii tu păcatul meu!

[ohthingsblog]

'tu al meu dulce păcat, dacă te-as putea descrie în cel mai simplu mod, te-as numi "păcatul suprem" deoarece, după plecarea ta am trăit în flăcări, cele mai usturătoare flăcări...cele ale dorului"

[eusiclaudia]

Buna straine.

Mă gândeam să-ți scriu. Mă gândeam să-ți spun cât de mult îmi lipsești. De fapt mă gândeam la tine…  Poate că sunt doar curioas să ştiu ce mai faci, cu ce îți pierzi timpul acum că nu te mai gandesti la mine. Poate că ceea ce simt nu e doar curiozitate, poate că doar mi-e dor să aud ce gândeşti.  Oare chiar ai uitat de mine? Ai uitat de felul în care ne priveam? Ai uitat fiorii ce ne cuprindeau întreg trupul atunci când stăteam unul lângă altul? Oare tu te întrebi vreodată dacă eu mă mai gândesc la tine? Pentru că dacă o faci, nebunule, să ştii că ești prezent în mintea mea în permanență. Să ştii că eu nu am uitat de noi şi să mai ştii că dacă aş putea să întorc timpul înapoi aş face-o. Nu ca să rezolv ceva, dar aş face-o ca să şterg momentul în care te-am întâlnit. Pentru că da, aiuritico, sunt atât de egoist încât mi-aş dori să ştiu că nu te mai am din cauză că nu te-am avut niciodată. Doare să accept faptul că te-am avut şi te-am pierdut. 

Acum scriu persoanei pe care credeam ca o cunosc, celei pe care o iubeam si o iubesc. Mi-ai lasat o aprenta in viata, m-ai invatat sa iubesc, sa fiu pozitiv, sa vad partea buna a oamenilor, sa alint, sa zambesc dar mi-ai dat si o mare lectie de viata dupa ce ai terminat tot. Pana atunci nu am stiut cum e sa fi trist, sa plangi, sa suferi, sa ascunzi zambete...

Poate nu am fost pe masura asteptarilor tale, nu te-am iubit cum ti-ai dorit cum ai vrut, nu am fost persoana de care aveai tu nevoie, poate el a fost mereu mai bun, poate lui i-a pasat mai mult decat mie, (desi nu cred asta)... nu stiu si nu inteleg ce am fost cu adevarat in ochii tai!? Poate am fost doar o aventura, poate aveai nevoie de ea, nu stiu inca. Inca nu stiu si nu am inteles cu adevarat motivul pentru care ai renuntat la mine. Totusi imi pun mii si mii de intrebari in minte si tare as vrea ca tu sa imi raspunzi la ele. De ce? De ce nu m-ai cautat? De ce nu ai sunat? De ce am ajuns asa? De ce nu sa putut sa fie bine? De ce trebuie sa primesc o lectie de la retatia cu tine? Am crezut ca am primito. De ce nu ne mai iubim? De ce nu mai dormim? De ce nu ne auzim? De ce nu ne vedem? De ce e mai mare orgoliul? De ce am gresit? De ce nu ai incredere in mine? De ce distrug totul cu pesimismul meu? De ce trebuie sa fie asa? De ce sa plang? De ce nu rad? De ce sa fiu trist? De ce nu pot sa fiu fericit? De ce?…Oare ti e bine? Oare te gandesti la mine? Oare ma visezi? Oare ti-e dor? Oare ti-a pasat de mine? Si pot continua insa stiu ca nu imi vei raspunde la nici una din ele... pentru ca asa esti tu.

Nu înțeleg cum după tot ceea ce a fost între noi ai ales ca totul să se termine, promisiunile pe care mi le-ai facut au dispărut toate, nu ca ar fi primele pe care nu le ai respectat... Cum ai putut ca cu o zi inainte sa ma saruti si ziua urmatoare sa nu imi mai vorbesti. Cum? Cum poti sa ii spui cuiva te iubesc si dupa sa nu te mai uiti la el. Cum? Cum poti sa zambesti cu toti si cu mine cel care era indragostit de zambetul tau sa nu o faci. Cum? Tu nu ai suflet? Incerc sa imi dau seama daca ti-am gresit cu ceva, orice.. 

Acum stau si ma intreb când s-a terminat iubirea ta?...şi mai important, de ce a trebuit să se termine? Sfârşitul unei relaţii pare sfârşitul vieţii pentru unii oameni, pentru alţii poate nimic. Am tot incercat sa imi gasesc comfortul. Sa imi gasesc locul. Sa imi gasesc mintea. Sa imi gasesc cuvintele si sentimentele. Le-am pierdut pe toate undeva. Le-am pierdut pe toate pe drum, incercand poate sa ajung iar la tine... desi stiu ca nu tu nu m-ai vrut pe mine, niciodata nu ai vrut, sau daca ai vrut a fost pentru un moment, scurt, mai scurt ca o sec. "Deja" doare. Ma doare.. pentru ca eu mereu mi-am dorit o persoana.. care sa ma inteleaga.. sa imi fie alaturi mereu.. sa ma sprijine in tot ceea ce fac.. nu sa imi reproseze fiecare greseala.. sa nu imi vaneze cuvintele, sa fie asa cum ai fost tu in povesti... 

Nu stiu daca sa te invinovatesc pentru ceva, nu stiu daca sa spun ceva de rau despre tine. Mereu cu optimismul meu orgolios te voi povesti frumos toata viata.. nu te voi vorbii de rau, doar de bine.. desi m-ai dus la inaltime si m-ai impins sa cad in gol. 

Totusi inca sper ca ma voi trezi intr-o dimineata cu un mesaj de buna dimineata de la tine. Spun ca nu ti-as raspunde, dar ma mint as fi in stare sa iti raspund, sa te intalnesc, sa te iert, orice de dragul ochilor tai, de dragul tau.

Nu voi uita niciodata desi tu, poate, ai facut-o. Nu te judec. Stiu ca nu m-ai iubit si nu o vei face vreodata si nu iti port pica. Din contra, tin la fel de mult la tine ca si pana acum. As vrea sa nu ma mai sa ma gandesc la tine si la tot ce a fost dar o voi face. Nici la momentul asta dupa atatea luni nu stiu daca tie ti-a parut rau pentru noi. Banuiesc ca nu... sper ca vei vedea asta si sper, din nou, ca iti vei da seama ca este vorba despre tine.

Dar nu uita, viața nu iartă!