Se plimbă singur....
se plimbă pe aceleaşi străzi pusti… aceleaşi străzi întunecate… caută să întâlnească amintirea ei. Nu face decât să colinde. După fiecare colţ, aruncă o privire în urmă sperând că ea apare. Îşi doreşte să işi audă numele strigat de acea voce caldă care cândva îi alina sufletul. Ajuns pe strada ei, strada pe care au parcurs-o de atâtea ori în timp ce o conducea spre casa, îi apare în cale. Dar nu vorbeşte. Nu face un gest. Stă neclintită în faţa lui. Se aproprie să o strângă în braţele lui, aşa cum obişnuia să facă în fiecare seară. Dar NU. Ea se îndepărtează, începe să fugă iar el cu greu reuşeşte să nu îi piardă urma. La un momentdat o prinde de braţ. Îşi dă seama că se aflau pe strada pe care i-a furat primul sărut. O cuprinde în braţele lui şi o sărută. Dar ea e rece. Nici măcar un gest. Deodată îşi aude numele strigat. E vocea ei. Îl îndeamnă să se trezească. Deschide ochii… e dimineaţă iar.