Mă oblig
Mă oblig să ucid un prunc din mine; Copila de ieri mă privește cu ochii grei, răutăcioși. Și mă-nghiontește, căci am privit în gol prea mult. Mă prefac că n-am lacrimi, dar ea mi le transformă în vise Cu aripi răsfrânte. Păianjeni, particule de praf, aer nisipos.. Așa-i trecutul meu? Căci îl văd aievea.. Și-n culori vii, Să nu mă plictisesc de-atâta gri. M-a prins de mână. Copila, pe care o vedeam cu colțul ochiului, M-a prins, în sfârșit, de mână! Dar ce să-i spun? Că mi-am pătat sufletul de orgolii, De frici și uri, De vânătăi? Cât s-o mint? Mi-am pus mâna la ochi, să nu-mi vadă impuritatea umană, Să nu se mânjească, mi-e rușine.. Să nu-mi scotocească prin organe după vreun fluture, o emoție, Căci va rămâne dezamăgită, Gonită, Rănită, De golul din mine.
