versific @versific - Tumblr Blog

#180. particulă de supernove

o viaţă sau o secundă fluturi sau fulgi de nea, soarele ne fecundă, suntem copii de stea.

o frecvenţă ce se repetă redusă la suma stării, viaţa-i o spirală perfectă, născuţi ca Venus din spuma mării.

#179. spune-mi

că mă iubeşti ca Mihai astri cereşti. ca pe Soare şi pe Lună, ca pe-o viaţă împreună. că mă iubeşti în apartament de Bucureşti. înţelegi madam? liliac, parfum, rochii ciclam.

#178. lunatic

regina nopţii trece fără să bagi de seamă, calmează-l pe Cronos nu-l mai hrăni cu teamă. întunericul ţi-e oglindă singurătatea-i mamă, îţi cântă la ceas de noapte nu doar piese, ci-ntreaga gamă.

#177. mie

mi-e dor de tine şi de asta viaţa mea e tristă, mi-e dor de tine nu credeam c-aşa fetiţă mai există. mi-e dor de tine cu fiecare secundă ce trece, mi-e dor de tine, gura ta peste-a mea să se aplece. mi-e dor de tine, având o mare durere interioară mi-e dor de tine şi încep să cred că te-am iubit şi-n viaţa anterioară. mi-e dor de tine şi-mi fac în cap tot felul de planuri, mi-e dor de tine cum îi e nisipului de valuri. mi-e dor de tine nefiind doar o chestie trecătoare, mi-e dor de tine dorind să te iubesc şi-n viaţa următoare!

#176. Egocentric / Final

flutur batista iubirii noastre-n gară şi ţi-o las în buzunar drept amintire n-am vrut să te doară, vei fi mai fericită fără mine; c-am fost în viaţa ta doar un simplu călător o pată, poate o fantomă, ce ţi-am spus în versul anterior nu e teoremă, e pură axiomă. nu mai vreau, nu voi mai scrie nimic vreodată plec cu un singur gând: că m-au înţeles cei de pe lumea cealaltă; că-n viaţa asta nu vreau nici bani la loto nici în dragoste noroc, luaţi voi ce vreţi, iubirea-mi e-n lichidare de stoc!

#175. scribens mortuus est

în ziua-n-care te-am făcut să mă iubeşti, un singur lucru mi-aş fi dorit să îl opreşti- un timp al nostru să ni-l potriveşti, cu limbile să-l derulăm ca în poveşti şi să-l îngheţi în colţul gurii mele reci, cu un canin surâsu-mi să-l striveşti până când tu prin gând n-o să-mi mai treci, până când marea va seca pe veci.

în ziua-n-care te-am făcut să-mi spui pe nume ”iubito” - a fost cel mai frumos pseudonume, iar noi doi am venit pe lume, ţinundu-ne de mână şi de glume, pictaţi într-un tablou de mic renume.

în ziua-n care ne-am ciocnit destinul prin gară ne-am lăsat suspinul, prin gară am lăsat un soare ce îmi zâmbea cu dinţi mânjiţi de sânge ale unei biete căprioare; un soare-oranj ce îmi părea ca portocalii din Sicilia; şi-un cer curat, fără perdea căci norii începuse a-i pierdea. din ziua-n-care am făcut un pact, am început să ne iubim constant în mediu' virtual, fără contact, căci doar platonic e al nostru amor şi-îţi scriu neîncetat ca şi Platon- mă aflu-ntr-un continuu maraton şi cu peniţa-n mână am să mor. R.

#174. alchimia vieţii

ne naştem din ţărână dar suntem şaptezeci la sută apă, aşa că sărută-mă cu foc foamea şi setea să îţi treacă. acum iubirea se simte-n aer o percep prin cele şapte chakre, corpu-i cel mai scump giuvaer că-i făcut din patru elemente sacre.

#173. naufragiaţi în pustiu

hai să ne mutăm pe un pământ necunoscut închide ochii şi pune degetul pe hartă, hai să ne mutăm în viitor sau în trecut uitând de toţi ce vor să ne despartă. să fim pe-o insulă aproape pustie doar noi şi-o mână de băştinaşi, să fim ca într-o carte citită-n copilărie înconjuraţi de oameni mici, schilozi şi cam golaşi. să nu ne pese de homo sapiens şi civilizaţie căci zău ne-am plictisit de voi, să nu fim prinşi decât în meditaţie căci suntem naufragiaţi, dar nu vrem înapoi!

#172. 365

când timpul nu mai e timp; când dragostea nu se mai face ca-n vremea holerei; când îmi verific rujul pe ecranul telefonului; când mi-e frică să mă privesc în oglindă şi fac baie în semiîntuneric; când şerpii m-au supt de viaţă iar diavolu-şi schimbă dinţii de lapte, crescându-i colţii de argint cu care mi-a străpuns destinul; când mă curtează Necuratul şi-mi fac cruce cu limba-n cerul gurii;

când dragostea atârnă greu, atât de greu c-am strâns un sac de pietre-n suflet şi-l port în spate ca povară. aşa cum şi Iisus încununat cu spini Şi-a dus cu demnitate crucea-n spate, aşa şi eu îmi port coroana mea de spini şi n-am să plâng cu lacrimi de venin- am să suspin a mea cerneală pe dalbul florilor de crini.

când nu-mi las niciodată gândurile să plece fără mine, luându-le peste tot, până la chioşcul de ziar sau pâine;

când m-ai zidit am stat cuminte, căci n-am avut prea multă minte şi am crezut că tu iubit îmi eşti aşa cum şi Manole-i fu iubitei Ana, dar n-ai făcut decât să mă goneşti şi rămasei desculţă-n suflet, doar eu cu mine şi Roxana.

când insistai în faţa uşii să-ţi fiu preş, sperând ca într-o zi o să mă laşi în casă şi peste ani am să-ţi devin nevastă, tu îţi şterseşi de al meu suflet cei mai frumoşi pantofi de piele-ntoarsă.

când tu plecat-ai după Perseide şi m-ai uitat în intersecţie, m-ai sufocat, crezând că-mi dai o lecţie şi-acum respir doar cu un singure plămân.

când nu mai ştim că în iubire se intră câte doi, şi prea adesea intrăm singuri, şi prea adesea câte trei...

când m-am golit de haine şi de gânduri şi pântecul mi-e-nfometat de fluturi; când n-au ştiut cum să mă ţină crezând că nu-s aşa frăgilă, ei m-au scăpat din a lor mână şi-un colţ de suflet mi-au ciobit, dar eu cu super glue mi l-am lipit.

când ne-ai pus punct, şi mie-mi tot dădea cu virgule, şi puncte de suspensie... când pentru suflet mi-am cumpărat un fier de călcat căci nu mi plăcea deloc să umblu cu el şifonat;

Când saramura-mi stă pe gene şi trupul nu mai e-n putere înseamnă c-ai lipsit atâtea zile cât poate pentr-un an întreg, 3 zile, 6 nopţi şi 5 luni pline; 365 de zile fără tine şi Doamne, câte-or să mai fie... ce bine că v-am luat cu mine, pe-un blog, pe-o foaie de hârtie. R.

#171. suflet călător în căutare de gazdă

fulgii-s kamikaze se aruncă peste oraş, mi-am uitat corpul acasă, nu pot să fac un îngeraş. oh tu, străino... aşează-te-n zăpadă, şi lasă-ţi te rog, urma ta schiloadă. acum par mai mic şi mai frumos dar forma nu-mi e corectă, căci sunt un suflet de băiat cu corpul de nimfetă.

#170. ne-am cumpărat de ziua ta o stea

când am plecat din lumea ta, am vrut să-ţi dăruiesc o stea să ne uităm pierduţi la ea, până ce ochii ne-or durea.

când am plecat din a ta lume, mi-am scris în piele al tău nume, şi l-am ascuns atât de bine că-l vezi doar tu când eşti cu mine.

din lumea ta când am plecat, îndrăgostit de mine te-am lăsat, până când ceasul ne-a sunat îndrăgostiţi de noi ne-am sărutat.

din a ta lume când plecai, părea că mă desprind de rai sau din Răpirea din serai când tu de gene mă trăgeai şi apoi pe pleope îmi scriai: ”nu vreau să pleci. te rog, mai stai!”

#169. Lolita, go home! You're drunk! (II)

cu inima beată de iubire se întoarce pe al ei tărâm, iar eu fac ce fac şi tot singur rămân. dar nu sunt trist, zâmbesc din amurg în dimineaţă, că i-am scris multe până acum şi-am cunoscut-o şi-n astă viaţă. desprea ea ce să vă spun? are mânuţe reci şi inima călduţă, ceva cum rar mai întâlneşti, cu siluetă de nimfetă şi minte de vrăbiuţă. închei aici mica povaţă şi pun pe tarabă două inimi cam mahmure, căci până data viitoare vom avea contracţii ventriculare premature.

#168. la 24h distanţă de tine

de acolo de unde vine el zăpada creşte în copaci şi rădăcinile îmi cresc în suflet. acolo sufletele se dezmorţesc, la 0 grade Celsius prind aripi iar la -20, aleargă desculţe prin tine. acolo timpul nu e timp iar soarele nu e soare, ci doar o stridie de argint din care mâncăm amândoi doar când e lună plină şi lupii urlă la noi şi noi la ei până la ultimul cuvânt, până la ultima silabă, până la ultima şoaptă, până la ultimul murmur, până la despărţire, până la punct. stop. mai lasă-mi un răgaz căci vreau să îţi iubesc cel de pe urmă glas. e doar un fel de-a spune: adio. Bun rămas. R.

#167. copil născut din slove

te-au nins pe gene îngerii, iubite şi ţi-au încununat oraşul cu sidef, văzduhu-şi ţese pânza pe-un gherghef tu stai cu genele-ţi smerite şi oftezi nu mai ofta! nu te mişca! şi lasă-mă să îţi sărut micuţa pleopă ce-a căzut de nu va vrea pecetea mea, pe buze ţi-o voi ştampila. vom sta aşa, înmărmuriţi într-o singură gură până când moartea ne va cuprinde într-o sărutare nebună, şi ne vom iubi şi dincolo de ea cum s-au iubit cândva o fată cu un băiat reprezentat de-o stea. 2gh.

#166. nepoezie

ochii tăi sunt doi homosexuali, căci se sorb din priviri în fiecare secundă. nu se mai satură să se privească unul pe celălalt! dacă ar avea mâini mai lungi, probabil s-ar atinge lasciv sau s-ar îmbrăţişa în iubire.

#165. Parlez-vous Français ?

limbile noastre nu-s pe ceasuri. nu ştiu de ere mezozoice şi veacuri, nu cunosc calendare sau cine ştie ce clepsidre goale şi n-au văzut nicicând ecrane digitale. limbile noastre n-au fost puse-n cui şi nici nu fac tic-tac la mâna orişicui. limbile noastre nu s-au cunoscut vreodată şi n-au făcut schimb de salivă caldă, n-au explorat molari şi maxilare şi nu ştiu a citi vreo subtitrare. limbile noastre nu s-au citit pe buze, le-am preschimbat subtil în muze. limbile noastre se-ncolăcesc draconic-în cuvinte, călcând pe manuscrisele preasfinte, iubindu-se în cripte şi morminte. limbile noastre nu ne-au deflorat gurile şi nici nu şi-au gustat papilele, n-au fost scăldate în salivă şi nici n-au cunoscut vreo tentativă. limbile noastre- organe musculoase, vorbesc aceeaşi limbă, cu-accente mlădioase. limbile noastre- pui de draci, se înţeleg şi-atunci când taci. ce draci frumoși şi cultivaţi... Vorbesc franceză, vă rog să îi scuzaţi! nu se-nţeleg în altă limbă, prin minţi şi suflete se plimbă, nu sunt traduse în dicţionare, şi-s numai dulci şi ude, sărate şi amare. R.

#164. şi dincolo de moarte

atunci când voi muri, sper să mori şi tu de dorul meu la câteva minute distanţă sau viceversa, nu ordinea contează. şi să fim îngropaţi împreună, în acelaşi sicriu. oricum, stau la perete, să ştii de pe acuma!

Trending Blogs

Recently Viewed Blogs

versific