“Simt o durere în tot corpul, dar nu cum credeam că voi simți. Realizez că obrazul îmi este atins și mângâiat cu finețe, nu puteam deschide ochii prea bine, pot însă observa întunericul nopții și acei ochii cenuși, sclipitori în noapte ca stelele. Uimirea acelei splendori mă face să mormăi ceva neînțeles nici măcar de către mine, dar, aud un râs fin și gingaș din partea fetei ce îmi ținea capul pe genunchi. Se aude o voce suavă pe care nu o voi uita câte zile oi m-ai avea:
- Shhh. Dormi. Spunând acestea, degetul ei trece de pe fruntea mea în linie spre vârful nasului în mod repetitiv, ca o mângâiere în timp ce îmi simt ochii obosiți cum se închid din nou.
Imaginea acelor ochii cenuși dispărând din fața mea.
Visez acel moment din nou, cât de nesăbuit am putut fi! Ar fi trebuit doar să îl țintesc și să nu devin participantul unei întreceri cu un alt alergător priceput. Stând să mă gândesc și să cântăresc situația ajung la concluzia că ceea ce am făcut este este lucrul care trebuia făcut, cel mai probabil Brus a ajuns în sat și a anunțat toți bărbații să ajute la căutarea mea căci el știe că eu nu sunt atât de ușor de doborât, nici chiar de o fiară cum a fost aceea.
Dintr-un anumit motiv o imagine îmi face inima să bată puternic și zgomotos. Un om cărunt cu părul ciufulit înșirat pe lângă fața trasă, întins într-un pat vechi, luminat doar de o lampă ruginită mă fac să îmi deschid ochii și să mă ridic în șezut.
- Tată! Mă uit tulburat la locul în care sunt căutându-l parcă din priviri. Revenindu-mi în simțuri îmi ating obrajii înflăcărați și umezi încercând să scap de această slăbiciune. Dacă camaradul meu ar di fost acum, aici, sigur m-ar fi luat în râs pentru faptul că plâng în somn. Încep să râd când îmi imaginez figura acestuia și râsul lui zgomotos ca sunetul unui purceluș. Straniu sunet.
Mă întind înapoi preț de câteva privind cerul albastru, senin, înconjurat de rama verde a frunzelor și hotărăsc că nu pot sta să aștept ca ajutorul să apară, va trebui să îmi găsesc drumul spre casă.”
Poți citi mai mult aici: http://amellia.ro/micul-fragment-de-poveste/
Ai încercat să cauți răspunsul? Să te asculți pe tine, să vezi ce te deranjează, să vezi și să decizi cum și de ce te-ai schimbat (dacă e cazul), să încerci să găsești o soluție pentru tot ce se întâmplă, pentru aceste gânduri nelalocul lor? Orice ai face nu ceda pradă acestor lucruri, depresii, supărări. În aceste circumstanțe simți nevoia să te redescoperi, să vezi cine ești tu și ce poți face. Poate asta este una din procesele maturizării? Probabil.
“O relație ar trebui să scoată la suprafață ceea ce este mai bun din tine, să ai posibilitatea să descoperi o altă latură a ta pe care nu ai mai avut ocazia să o cunoști, să poți vedea lumea prin alți ochi ca și până acum.”
“Oamenii sunt diferiți, nu toți asimilează în același ritm și timp informația primită”
“Este o șansă mult mai mare ca cineva din jurul tău să aibă nevoie de un prim ajutor decât să te ia la rost din cauză că nu ști despre legătura ionică.“
Invidia e un sentiment uman pe care fiecare om îl trăiește la un moment dat, deși, poate nu va recunoaște acest lucru, negând cu certitudine că acel lucru se întâmplă. Este un sentiment egoist trezit vizual de ceva de care nu avem parte.
Nimeni nu ar trebui să te facă să îți schimbi opinia, părerea ar trebui să fie a ta și doar a ta. Dacă ajungi într-o situație delicată doar tu vei ști ce ai cu adevărat de spus, ce ai cu adevărat de făcut.
romaincrisis
2087
izzy806
amandla
dailybridgerton