El.
Niciodată, dar niciodată nu am vrut să îl dezamăgesc, sau să l fac să sufere. Am vrut să-i demonstrez că de fapt prietenii lui nu i sunt prieteni. Am incercat să i deschid ochii. Am incercat să-i arăt ce prieteni are.
Dar am încercat degeaba, am rămas singură, în timp ce el e cu prietenii lui, nepăsându-i că pe mine mă doare, și că eu nu mi-am revenit nici acum.
Când și-a ales prietenii, la mine nu s-a gândit. Nu s-a gândit la faptul că pe el l-am iubit mai mult decât mă iubeam pe mine.
El habar n-are că eu am păstrat tricouri care au parfumul lui pe ele. El habar n-are că eu nu pot să mai vorbesc cu niciun băiat. El habar n-are că eu adorm plângând în fiecare seară. El habar n-are că eu pe el îl visez în fiecare seară. EL HABAR N-ARE CĂ EU VOI MURI CU FOCUL LUI. El și-a ales prietenii.. fără să se gândească la durerea pe care a lăsat-o când a plecat, și la modul în care m-a rănit.
El m-a făcut să simt tot ceea ce n-au putut face restul oamenilor în tot timpul ăsta.
El nu știe că pentru durerea pe care mi-a provocat-o nu există leac. El nu știe că o să dispar din viața lui de tot, în cel mai scurt timp posibil.
Cum am mai spus, eu voi muri cu focul lui. Eu voi muri cu mirosul lui in suflet și cu ochii lui negrii și pătrunzători în inimă. Eu voi muri cu lacrimi pe față, datorită lui.
