Cărțile preferate pentru prima jumătate a anului 2020
❀ Nici nu știu sincer când au trecut primele 6 luni ale anului 2020 și când am reușit deja să citesc până la momentul actual 31 de cărți din cele 40 pe care mi le-am propus la începutul acestui an tumultos.
Bineînțeles că din cele 31 citite, am ales câteva cărți care mi-au plăcut la nebunie, ele fiind cele 13 opere ..cu moț.. despre care vă voi vorbi în acest articol.
❀ Prima carte cu care voi sparge gheața este Anne de la Green Gables de Lucy Maid Montgomery. O carte de copii foarte frumoasă, pe care din păcate nu am avut ocazia de a o citi până acum. Pentru iubitorii de Netflix, există deja seria inspirată pe site-ul lor. Recunosc că inițial am citit-o destul de încet din cauza textului destul de mic și înghesuit. Însă avansând în poveste, textul nu a mai reprezentat un impediment. Anne este o fetiță care a crescut într-un centru de plasament. Din cauza părului său ce aduce cu focul și a faptului că este fată, aceasta nu a fost dorită de nimeni. Însă viața face ca ea, să ajungă într-o familie care inițial a crezut că va adopta un băiat pentru a-i ajuta la gospodărie. Lucrurile se schimbă atunci când aceștia o primesc acasă pe Anne, dintr-o neînțelegere a doamnei ce le promisese un băiat. Anne este o fată pe care am plăcut-o imediat, deoarece este sensibilă, isteață și foarte expresivă. Astfel dacă vă doriți o carte frumoasă, lejeră, puteți arunca un ochi. Este un clasic superb și cred eu, nu veți regreta dacă îi veți da o șansă.
❀ O altă carte de care m-am îndrăgostit iremediabil, este Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman. Încă de la prima pagină Backman a reușit să-mi amintească de legătura specială pe care am avut-o cu bunica mea. De multe ori povestea mea se asemăna izbitor cu cea conturată de Backman. Lumea fantastică și ludică este împletită într-un mod emoționant cu lumea reală în care cele 2 eroine își trăiesc viața. Îmi doresc mult să pot avea o întreagă colecție formată din volumele lui Fredrik Backman, deoarece modul său de scriere este unul cu totul deosebit. De asemenea, cărțile lui le găsiți la Editura YoungArt.
Din seria cărților romance, avem:
✿ Călătoarea de Diana Gabaldon o aveam în colecția mea încă din vara lui 2018, însă nu m-am încumetat să o citesc din cauza volumui și al numărului de pagini. Dar, anul acesta, mi-am făcut curaj și mă bucur că am citit-o. Acțiunea se bazează pe întoarcerea în timp a personajului feminin Claire, printr-o greșeală. Deși era căsătorită, ajunge să-l cunoască pe James, cu care ajunge să aibă o chimie extraordinară. Mi-a plăcut enorm acest cuplu sudat și unit, în fața obscacolelor de la aceea vreme, James ajutând-o pe Claire să se adapteze unei noi vieți. Cartea este disponibilă pe site-ul Nemira.
✿ Flăcări și gheață scrisă de Johanna Lindsey, este o poveste din seria Iubiri de poveste. O nobilă ce este promisă de tatăl ei unui viking, ajunge prin moartea părintelui său sclavă vikingilor. Povestea evoluează și în ciuda orgoliilor personajelor noastre Brenna și Garrick, aceștia se îndrăstostesc. A fost o carte potrivită pentru a mă scoate din Reading Slump.
✿ O poveste adolescentină de dragoste, ce se petrece într-un anticariat? Atunci Cuvinte în albastru intens este exact ce trebuie. Doi prieteni din copilărie, se reîntâlnesc pe neașteptat. Însă, povestea este un pic complicată pentru că, deși Rachel îl place pe Henry de ani de zile, acesta nu este conștient de asta. Chiar dacă ea a lăsat o scrisoare într-una din cărțile din anticariat, aceasta nu primește vreun răspuns. În plus , în momentul întoarcerii ei acasă, Henry este îndrăgostit de o altă fată. Cum va evolua povestea lor vă las pe voi să descoperiți. Volumul se află, bineînțeles pe site-ul Storiabooks.
✿ Surpriza anului pentru mine a fost Etajul o mie. Țin minte că mi-am achiziționat-o in toamna anului 2018, deoarece am văzut-o des în sfera Bookstagramului. Din necunoscute motive, am tot evitat să o citesc. Mereu o dădeam de o parte. Atât primul volum al seriei, cât și al doilea volum Vertigo, le-am citit în luna Aprilie, fiecare carte fiind devorată în maxim 2 zile. Cartea este un soi de telenovelă încâlcită, unii asemănând subiectul romanului cu Gossip Girl. Relații de tot felul, adevăruri ieșite la lumină, volumele debutând cu moartea unei persoane cheie din carte. Personajele noastre Avery, Leda, Atlas trăiesc într-un turn futurist, având astfel o viață de lux. Dar chiar și așa, nu duc o viață tocmai liniștită.
✿ Pentru cei ce au iubit seria Cristinei Nemerovschi Ultima vrăjitoare din Transilvania, sigur vor iubi și primul volum Ceața, al seriei Cronicile fetei lup. Povestea o are în centru pe nepoata vrăjitoarei Aneke (din seria precedentă), Nori, o adolescentă ce vine în Transilvania la mătușa ei pentru a găsi răspunsuri în legătură cu condiția sa de vârcolac. Paginile aerisite și scrisul lejer, m-au ajutat să termin volumul în câteva ore. Site-ul HergBenet găzduiește această operă aici.
Am lăsat la urmă unele din cele mai palpitante thrillere:
☞ În Crede-mă când mint, o avem pe Claire, o englezoaică, studentă la actorie în New York, fără viză de rezident, care acceptă o slujbă interesantă: să lucreze pentru o firmă de avocați care se ocupă de divorțuri și să agațe soți infideli prin barurile hotelurilor. Însă aceasta este pusă în fața unui presupus criminal , Patrick Fogler. Cartea aceasta m-a băgat în ceață de foarte multe ori, neștiind Claire de ce parte se mai află și neavând nici măcar o idee, care ar putea fi finalul. Complexă și palpitantă, sunt termenii ce descriu perfect această publicație.Volumul este disponibil pe Litera.
☞Un serial ce va apărea pe Netflx și pentru care sunt entuziasmată este Suflete pereche, adaptarea volumului cu același nume, scris de John Marrs. Subiectul romanului levitează în jurul temei sufletelor pereche. Cum dai de sufletul tău pereche? Printr-un test ADN, trimis pe un site-ul companiei Potrivește-ţi ADN-ul. “ Cinci oameni au primit vestea că au fost „Potriviţi". Fiecare urmează să-și cunoască adevărata dragoste, dar nu tuturor le este garantată fericirea. Pentru că până și sufletele pereche pot avea secrete înfiorătoare.” Relații distruse, dar și legături neașteptate sunt rezultatul acestor compatibilități. Cartea este publicată aici.
☞ Continuarea primului volum scris de Rachel Caine (Refugiul de la Stillhouse Lake) și anume Coșmarul de la Killman Creek, m-a ținut cu sufletul la gură până în ultima clipă. Romanul continuă viața riscantă a lui Gwen și a copiilor ei, urmăriți de umbra fostului soț. În primul volum aceasta a fost nevoită să se mute foarte des și să-și schimbe identitatea. Fiind singură în fața sorții, Gwen totuși are o putere extraordinară de a continua să lupte. Volumul este publicat pe site-ul celor de HergBenet.
☞ O altă publicație, marca Herg Benet, Sunt cu ochii pe tine, o aduce pe Ella Longfield într-o poveste complicată și anevoioasă. Aceasta este martoră într-un tren a unor evenimente ciudate care implică doi adolescenți ce au ieșit din închisoare. Aceasta ignoră evenimentele, însă află mai târziu de povestea unei tinere Anna ce a dispărut.” Cineva îi trimite scrisori de amenințare, care o fac să se teamă pentru propria viață. Apoi, o întâmplare dezvăluie faptul că familia și prietenii Annei ar putea avea ceva de ascuns. Prietena ei cea mai bună, Sarah, nu a spus tot adevărul în legătură cu ce s-a întâmplat în acea seară – iar părinții, de asemenea, au la rândul lor secrete. Cineva știe unde se află Anna – și nu vor să spună. Dar sunt cu ochii pe Ella. “ Nici măcar o secundă nu am putut preconiza sau ghici finalul. O carte despre sentimentele de vinovăție pe care le putem avea dacă nu ne implicăm într-o situație ce ne apare în cale, dar și despre nedreptatea cu care putem fi tratați. Dacă ați citit-o, sunt curioasă ce păreri aveți. :)
☞ Cei din urmă vor fi cei dintîi spune un proverb românesc. De aceea, ce a fost cel mai bun l-am lăsat la urmă. Mulți probabil veți știi despre ce vreau să vă vorbesc. Este o carte extrem de populară pe Bookstagram-ul românesc. Volumul cu pricina este Verity( apărută la editura Epica).” Lowen este o scriitoare debutantă, cu mari dificultăți financiare. De aceea, cand Jeremy, soțul celebrei autoare Verity Crawford, îi propune să completeze seria de romane pe care soția lui, grav vătămată într-un accident, nu mai este capabilă s-o ducă la bun sfarsit, Lowen nu poate sa refuze oferta.” Astfel, ajungând la reședința Crawford, Lowen găsește un manuscris. O autobiografie macabră despre adevărul din spatele evenimentelor care le-au distrus familia. Lowen decide să tacă, astfel încât Jeremy să continue să creadă că Verity este nevinovată.Dar odată ce aceștia se îndrăgostesc, ea incepe să se întrebe dacă nu ar fi bine să spună adevărul. Verity a fost o carte ce am terminat-o in maxim două zile, stilul autoarei fiind unul simplu, ușor, dar marcant și trebuie să recunoaștem că autoarea Collen Hoover s-a depășit pe ea însăși, romanul fiind total diferit ca și subiect față de celelalte opere cu care ne-a obișnuit.
Ei, uită-ne ajunși la finalul articolului. Sper că v-a fost de folos, că v-a plăcut. Vă mulțumesc că ați ajuns până aici. Ne vedem data aviatoare. ❤