Leul albastru

gând la gând

[leulalbastru]

Consumat

Împreun-am ridicat pilonul ce ținea marea cu sarea unde eu am fost creionul dar tu ai fost ascuțitoarea.

Tu ai fost focul iar eu oxigenul. Eu ți-am fost șină iar tu ai fost trenul.

Și prea departe am visat zi de zi, seară de seară, marea noastră s-a-nvolburat și apoi a dat afară.

Tu ai fost becul iar eu electricitate. Eu dădeam în față dar tu ai dat în spate.

„Ultima picătură”, așa mi-ai spus, în marea noastră cu dichis, cu un val tu m-ai răpus lăsându-mă singur în abis.

Tu ai fost setea iar eu lichid de poame. Eu am fost hrană dar tu ai fost foame.

În tot acest timp, cât am luptat să te țin la suprafață pur și simplu am uitat să înot, să îi fac față.

Tu ai fost frigul iar eu am fost căldură. Eu ți-am arătat iubire dar tu mi-ai arătat ură.

Acum, pe un țărm am eșuat, ți-am devenit opusul. De marea ta eu m-am uscat și respir privind apusul.

[leulalbastru]

Eu am fost creionul, tu ascuțitoarea...

Poveștile la modă din 6 cuvinte

[artsnquotes]

Sunt patru necesități umane de bază: mâncare, somn, sex și răzbunare.

Banksy

[leulalbastru]

Luminează-mă!

M-am lovit destul de tare cu degetele de la picioare plimbându-mă fierbinte prin întunericul din minte.

Căutam ceva să-ți zic dar n-am reușit să găsesc nimic! Era gol, eram pierdut din clipa-n care te-am văzut.

Frumusețea ta m-a zăpăcit și complet am amuțit, fiindu-mi frică să recit orice cuvând, vreun pas greșit.

Astfel, mintea mi s-a-ntunecat dar eu tot am continuat să încerc să mă adun, un cuvânt, măcar, să-ți spun.

Erau acolo destule cuvinte, dar nu le vedeam pe cele potrivite. De aceea m-am împiedicat, nevăzând pe unde calc.

Sunt în beznă și acum și aștept s-apari în drum cu-o lanternă sau ceva bezna a mi-o-ndepărta.

[leulalbastru]

Despre frică, fobie și alte sentimente

La cafea...

Icsulescu: Nu îmi e frică de nimic!

Celălalt: Nici de Dumnezeu?

Icsulescu: Nici!

Celălalt: Nici de moarte?

Icsulescu: Nici! Ba chiar aș fi curios să cunosc și acea senzație.

Celălalt: Ce vorbești?! Doar nu vrei să te sinucizi, acuma...

Icsulescu: Nu! Dar asta doar pentru că vreau să cunosc o grămadă de alte senzații până când îmi va veni timpul să cunosc și moartea.

Celălalt: Deci nu îți e frică nici de moarte, nici de nimic.

Icsulescu: Precis! Asta mă ajută să îmi trăiesc viața la maxim, oricât ar dura ea. Mă bucur de ea. Sunt conștient că poți muri din multe motive și...

Celălalt: Dar moartea altcuiva?

Icsulescu: Pardon? Nu am auzit ce ai spus, că m-ai întrerupt.

Celălalt: Moartea cuiva apropiat. De ea nu ți-e frică?

Icsulescu: Aici e altceva, că...

Celălalt: Mă, răspunde! Ai zis că nu îți e frică de nimic.

Icsulescu: ...

[leulalbastru]

Diferit

Inspir inspirație şi ascult imperfecţiuni pe care să le ard în interior şi să le transform în ambiție, în această nouă eră a prohibiției autoindusă ca o formă de îndoctrinare. Dar oare, undeva-n această societate pe moarte, se va mai trezi vreun suflet amăgit, plictisit şi obosit de atâta consum de energie?! Atât încât noi am făcut deja alergie de la atâta monotonie. Noi, ăştia puțini, considerăm, cu doar câteva excepții, că nu am putea să existăm şi să gândim contrar unor idei dacă acestea nu ar exista deodată cu noi, la fel cum cenzura nu ar putea exista fără a avea ceva a cenzura.

Cuiva cândva i-a venit să-mi spună că trebuie să gândesc înafara cutiei. Automat a reuşit să mă facă să cred că există o cutie din care ar trebui eu să evadez şi m-a lasat să mor în lupta cu o cutie imaginară în care am devenit chiar claustrofob, pentru că acea cutie ți-o faci singur şi eu am reuşit să o fac mică de tot, desigur. Dar acum ştiu sigur că oricine îmi va mai spune aşa ceva îl voi lua şi îl voi încuia în “cutia” mea şi iminent îl voi întreba ironic dacă îi place ce mi-a făcut.

Nici cutia aceea nu poate exista decât dacă te vei gândi la ea. Noi, ăştia puțini, ştim că restul sunt limitați de limitele inventate de ei. Noi, ăştia puțini, vom încerca să le arătăm cât mai multor persoane că doar atunci când se vor opri din alergat vor supraviețui.

Doar atunci când nu te va mai interesa destinația vei reuşi să te bucuri de drumul către ea.

[leulalbastru]

Echilibru prin învinovățire

Mă cert uneori pentru gândurile mele, mă cert pe mine pentru gândurile rele şi le ascund adânc de orişicine să nu mă certe şi ei pe mine.

Nu mi-e jenă cu ceea ce gândesc dar nici nu vreau să îi rănesc pe cei care niciodată nu vor putea să înțeleagă şi perspectiva mea.

Mă cert pentru visele desfrânate şi care includ persoane cumpătate, mă cert că sunt invidios mereu pe cei care au ceva ce nu am eu.

Astfel, reuşesc uşor să mă abțin ca părerea ascunsă-n cap să mi-o țin şi apoi să nu mă plâng infim că nu am putut să mă exprim.

Mă cert dacă vreodată îmi doresc de o persoană să mă folosesc. Mă cert, că ştiu că n-aş putea să mă folosesc de altcineva.

Tot certându-mă ajung să vreau ca tot ce am eu lor să îl dau, că aşa am fost eu conceput şi mă cert dacă nu i-am satisfăcut.

[leulalbastru]

Trafic din viitorul apropiat

Ora doisprezece

toamna

pe o alee puțin frecventată de pietoni

Centrul Vechi, Brașov

[un necunoscut cu o mapă în mână îl abordează pe dealer]

Necunoscut: Bună ziua! Aveți puțin timp?

Dealer: Oricât vrei tu.

Necunoscut: [începe a vorbi agitat] Ce bine! Aș dori să vorbim despre religie. Dumneavoastră credeți în Dumnez...

Dealer: Stai! Hopa! Ușurel!

Necunoscut: [pe un ton mult mai slab] Mă iertați! E un subiect greu?

Dealer: Nu, vai! Putem discuta despre orice. Dar plătește mai întâi și apoi ai dreptul la produs.

Necunoscut: Sunt nedumerit. Ce produs?

Dealer: Timpul. Ești nedumerit, da, că nu am zis prețul. Trei euro ora.

Necunoscut: Trei euro? Cum adică, trei euro? Trei euro că să îți pot zice ce am de zis, sau cum?

Dealer: [pe un ton ironic] Da, mă, bine. Și tu crezi că e scump?! Du-te la ăla de pe colț cu Republicii! De parcă dacă la el e mai ieftin poate e și mai bun.

Necunoscut: Stai, domn'e! Cum adică timp?

Dealer: [îl ignoră pe necunoscut]

Necunoscut: Mă auziți?

Dealer: [se uită insistent la necunoscut]

Necunoscut: Bine, domn'e, bine! Ia! [începe a căuta în portofel] Uite! Un euro și jumătate, că doar nu te țin o oră.

Dealer: Te ascult!

Necunoscut: Sunt curios. Tu vinzi timp, carevasăzică!

Dealer: [cu un aer superior și cu brațele la piept] Te-ai prins. Ține-te bine!

Necunoscut: [făcându-și cruce] Vai, Maica Lui Dumnezeu! Asta este cea mai mare ciudățenie pe care am auzit-o. Păi și de ce vinzi... timp?

Dealer: Uită-te în jur! Mergi, spre exemplu, la Modarom, mergi în Parcul Eroilor și spune-mi dacă mai vezi pe cineva care să se plimbe încet sau care să stea pe bancă, să zăbovească. Toți fug! Sau toți muncesc, sau au treabă. Și tu muncești acuma! Nimeni nu stă! Și dacă vezi unul că stă, stă ca să îl aștepte pe altul, nu de dragul de a sta, nu pentru a admira peisajul. Și nici peisaj cum era nu mai este. E clar, nimeni nu mai are timp de nimic! Nici timp de nimic, nici pentru nimic.

Necunoscut: Să înțeleg că, sub acest pretext, dumneata ești om mare, că dai din timpul tău altuia?

Dealer: Da, chiar așa!

Necunoscut: Păi bun... Și de ce trei euro pe oră? E cam absurd.

Dealer: E timpul meu, eu îi dau prețul. Și timpul meu e prețios.

Necunoscut: Dar stai, domnule, că timp e destul și este gratuit.

Dealer: Asta spuneți toți, până când rămâneți fără.

Necunoscut: [uitându-se în gol] Ai și tu dreptate... [spre dealer] Trei euro?!

Dealer: Miră-te, calule, la ovăz.

Necunoscut: Stai că le încurci și matale acuma. [nu primește o reacție și continuă] Mă rog. Vă las în pace imediat, dar mai am o nedumerire. [zâmbind ironic] Mă iertați acuma, dar cine e, pardon, prost să plătească atâta doar ca să îl asculți și să îi răspunzi la o întrebare?

Dealer: Toți curioșii care vor să afle ce fac și de ce.

[leulalbastru]

Tscheva

A durat ceva, ceva timp de când... Aș fi scris ceva dar n-am simțit. Adică, pardon, am tot simțit dar același lucru, același ceva. Mi-l tot dăruia iubita mea acel ceva și tot așa am tot simțit același... Ceva. Scriam ceva dar n-aveam când, scriam ceva dacă m-apuca. Dar nu m-a apucat și nu m-au înzestrat forțele divine cu acel ceva... Ceva! Atât de mult a durat de când nu am mai scris ceva, atât încât nu mai știu decât ceva din ce știam și cum scriam. Așa că scriu ceva... Așa că scriu Tscheva. Aș fi scris eu altceva dar îi găsesc eu ceva să scriu la ea.

[leulalbastru]

Muza mea

Imagine: Juan Osborne Sánchez - Femeia în cuvinte

În gândurile mele rele stă ascunsă, învelită, cu al ei corp de zeiță muza mea cea adormită.

A stat ea și a fumat înainte de culcare o țigară și a obosit... Muza mea cea fumătoare.

A uitat încet de mine când și-a pus la odihnit spiritul frumos de zână. Muza mea a obosit...

Ea nu vrea să se trezească pentru mine, un simplist, greu trădat de propria-mi muză, limitat de-un vis mai trist.

Dar tot dragă îmi rămâne muza mea, oricum e ea. Că mi-e muză și-mi inspiră! Ea rostește soarta mea.

Pe un pat făcut din vorbe muza mea acuma zace. De aceea nu pot scrie, ca să doarmă ea în pace.

Prin săruturi mi-a transmis pe galaxia-mi de pe spate fiori puternici, cutremurători, printre stele spiralate.

Lasă, dormi tu liniștită până când îmi simți chemarea și visează-mă că-ți dau fiori atunci când îți voi săruta spinarea.

[leulalbastru]

Genul poetului romantic de azi

Aberez cu metafóre să te îndulcesc un pic inventate chiar de mine când eram un romantique.

și-ncep cu literă mică 'poi, încep să folosesc englezisme, franțuzisme, ich liebe să te-aburesc.

renunț la rimă și la ritm că mă obosesc și vreau să fac cât mai multe pauze. ...

ca să pară mai dramatic să pară că sufăr... de aceea devin filosof și nici nu mai știu ce este sau ce a fost sau ce va fi un vers măcar relativ structurat.

apoi chiar mă transform în romanticul „adevărat”: stau și descriu. propoziții scurte. vânt în ploaie. înțelegi ce zic? -- introduc dialog.

devin rebel în propria mea lume și mai țin în mine o speranță de ars poetica. dar o distrug odată cu limba care pe pretind că o vorbesc corect. mă dau că-s „hopeless romantic” până când te vei dezbrăca din milă pentru un suflet artistic rănit. descopăr astfel această metodă de a ajunge în tine și de a-ți descrie interiorul ca o oază de apă și miere în deșertul sufletului meu. ne despărțim subit și îți zic „nu ești tu, sunt eu de vină” când știm amândoi că a fost de fapt doar sex. și sex (nu dragoste) rămâne și alte motive băgate în poezia mea de amar precum țigara, sărutul... și mă întorc la procedeu.

[leulalbastru]

Pedestru

Ce atâta animal rațional, irațional... Eventual, un aberant mic, neghiob. Chiar derutant! Stăpânit de sentimente și reacții concludente

este omul.

După față, după spate, după bețele din „roate”, după orice trăsătură îi găsești o-nfundătură. De aceea-i inferior, că se crede superior,

idiotul...

Da-i idei pe un perete și din foame și din sete o să facă din nimic un nimic „și mai” nimic. Omul încă n-a-nțeles că-i pedestru, nu univers.

[leulalbastru]

Trivial

Cel mai mult sunt fascinat de umbrele tale curbate și urmăresc hipnotizat spectacol de lascivitate.

Te așezi pe spate-ușor, arc perfect de abdomen, neted, pur atrăgător și-ntr-un fel puțin obscen.

Tu, femeia, ai ceva de care nu te vei scăpa vreodată: Tu ai harul de-ai lăsa pe toți cu gura căscată.

Gură-cască, însetat, cât mai lent te și dezbraci... Numai tu îl faci bărbat, tot tu știi să-l satisfaci.

Și apoi creezi magie când, râvnit, te dăruiești cu pasiune, energie și cu taine sufletești.

Cine nu a înțeles ce este de fapt vulgarul e cu zelul în exces și-și va îneca amarul.

[leulalbastru]

Blocat

Mă trezeam frustrat, mă simțeam abandonat și voiam să mă bat cu al meu cap pătrat de-un perete destul de lat încât să-mi facă plat moralul meu excitat și mereu agitat… Recunosc, am căutat refugiul disperat Și mam înrolat în câte-un viciu acceptat. Să cânt am încercat și prostesc m-am apucat că în corzi am cântat, dar m-am dezacordat… Un creion am desenat c-un creion cu vârf tăiat, dar desenul mi-a furat chiar gândul ilustrat. Să dansez? Am dansat și nu m-a mirat că brusc m-am lăsat și toți pașii i-am uitat. Totuși, de sculptat chiar nu m-am apucat, dar știu c-am modelat un ciob mat. Pe toate le-am încercat și credeam că m-am adaptat dar ceea ce am lucrat și pentru ce am luptat la sfârșit m-a-ngenunchiat și în cap m-a împușcat. De-aia noaptea, în pat, cu ochii stau fixat pe tavanul pătat și încerc frustrat să lucrez nepresat cu un ultim glonț armat... De aceea scriu ritmat și cât mai des rimat. Mi-e teamă că s-ar fi stricat tot ce-aveam adunat și de aceea mă trezesc frustrat și mă simt abandonat și aș vrea să mă bat cu al meu cap pătrat de-un perete destul de lat încât să-mi facă plat moralul meu excitat și mereu agitat…

[leulalbastru]

Parafrazare

Hămesește egotismul, hrănește altruismul!

[leulalbastru]

Femeia perfectă

Mă încumet să te scriu, să te ridic în slăvi, dacă se poate, să cred că pot să te descriu și să-ți pun rostul pe roate. Prea mult ei – nu partea mea – au născocit feluri de imagini, dar una singură-i reflexia ta, oglindită azi în ale mele pagini. Pentru că tu ești idealul iar eu doar un pion. Tu, începutul și finalul; eu, matriță sau șablon. Dar nu contează cine-aș fi, cine sunt sau ce am fost, contează felul de-a vorbi sau nimic n-ar mai avea un rost. De ce un astfel ultimatum? Pentru că eu te descriu… Nu m-aștept să fie antum, și nici postum, din sicriu. Tu, perfectă cu adevărat pentru că ești o femeie! Femininul tău, de fapt, a perfectului singură cheie! Pur și simplu, existând, ești perfectă-n orice formă și mereu te port în gând cu iubirea-mi uniformă. Mulți te critică sever și-ți dau indici pentru frumos, dar tu poți, cu șarm și fler, să faci până și un înger invidios! „De ce?”, mă-ntrebi și te privești dezamăgită. Că ești frumoasă, îndeosebi, chiar și-n chip obișnuită! Ești frumoasă, cine ești prin simplul tău fel de a fi… Ești frumoasă când zâmbești prin felul tău de a zâmbi! Toate vin din înăuntrul tău, feminin, perfectul grav, definit prin femininul său: „senzualitate” și „suav”!

[leulalbastru]

Notă #2: Vai

Ce expresie... Aș spune veche, dar asta ar fi prea puțin spus. Eu nu am acest tic, dar nici tic nu îi pot spune. Mai mult o reacție de uimire sau de oroare, un sunet scos de corzile vocale ale unui om când își suflă aerul din plămâni -- dar puțin de tot și scurt -- nu înainte de a-și mușca ușor buza inferioară. Și nu îi spun tic, că lumea ar crede că e ceva de rău. Dar nici de bine nu e. Atunci de ce e? Vai de mine și de mine! Vai, mă vait, dar nu de bine. „Vai” în sus și „vai” în jos, „Vai, te rog!” Vai, ce frumos! Vai și-amar de „vaiul” meu, vai că-ntruna „Vai!” mereu. Vai și vai dar ce mai lecție: „vai” e doar o interjecție! E doar o interjecție, pe bune!