În ultima zi din an, când majoritatea dintre noi privim în urmă și încercăm să facem o retrospectivă a anului care tocmai se încheie, ne amintim ce ne-a bucurat, ce ne-a supărat, ce realizări am avut, ce eșecuri...
Pentru mine, anul 2017 a fost un an foarte încărcat și plin de realizări și sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit frumos, pentru tot ce am realizat, dar mai ales pentru tot ceea ce am învățat, fiindcă a fost un an în care am învățat foarte multe, atât din experiențele altora, cât și din ale mele.
Am învățat cât de fragilă este viața, cât de ușor poate pleca un om și câtă durere, teamă și singurătate poate lăsa în urma lui.
Am învățat că niciodată nu suntem pregătiți să fim părăsiți definitiv de cei dragi, dar nici să-i părăsim... și cât de important este să facem lucrurile la timp, să spunem ceea ce simțim la timp, să nu rămână în urma noastră lucruri nerezolvate și incertitudini.
Văzând cum au pierit oameni tineri am înțeles că fiecare clipă de viață trebuie trăită cu bucurie și recunoștință, că nici o plăcere nu trebuie amânată, că trebuie să trăim senini și împăcați cu noi înșine, așa cum ne îndeamnă și rugăciunea seninătății:
"Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care pot să le schimb şi înţelepciunea de a şti să le deosebesc. Şi astfel, să trăiesc prezentul fiecărei zile, bucurându-mă de prezentul fiecărei clipe, acceptând greutăţile ca pe o cale care mă conduce spre pace. [...]"
Am mai învățat că n-aș fi cu nimic mai bună decât un om care greșește, dacă nu l-aș ajuta să evolueze, dar și că unii oameni nu pot fi schimbați, că ești dator să încerci să-i ajuți să se schimbe, dar că totodată trebuie să știi când să renunți să lupți cu neputințele și încăpățânarea lor.
Am învățat că doar eu pot alege obiectiv oamenii care să facă parte din viața mea și în nici un caz prietenii mei.
Am învățat să caut motivația din fiecare greșală în loc să mă grăbesc să judec și să abandonez omul care a greșit. Nu toate greșelile ascund intenții rele, iar unele greșeli ascund multă suferință, dureri și temeri care derutează omul.
Am învățat să accept și lipsa recunoștinței celorlalți și să mă mulțumească doar gândul că am făcut un bine și că am dăruit.
Am învățat că atunci când cineva îmi face un rău, nu eu sunt victima, ci acela care m-a rănit. Un om puternic nu poate fi victima unui om slab, iar cei care fac rău sunt oameni foarte slabi și mărunți.
Am învățat că iubirea nu obligă și nu îndatorează și că gelozia este doar o dovadă de egoism și neiubire. Scopul iubirii este, mai întâi de toate, fericirea și binele celuilalt.
Am învățat să plec fără uși trântite și fără vorbe grele, conștientă că reproșurile nu-mi alină durerile și că nu schimbă nimic. Dar am învățat să plec imediat ce nu mă mai regăsesc într-un loc sau lângă cineva care-mi aduce mai multă nefericire decât fericire.
Am învățat să spun nu și să nu mă mai simt vinovată atunci când nu-i pot mulțumi pe toți.
Am învățat că atunci când ai încredere în tine și ești pe deplin mulțumit de tine nu mai simți nevoia să dovedești lumii cum ești, cine ești și ce ai. Nevoia de validare dispare și trăiești după bunul plac. Ești tu: senin și mulțumit, conștient că nu ești lucrurile pe care le ai, nici cine spun unii că ești. Și ești fericit așa cum ești: gras, slab, cu riduri, cu freza vraiște, în trening sau în ce te simți comod și nu ai niciun complex de inferioritate. Știi deja că tot ce ai mai valoros și mai frumos se află în inima ta.
Am învățat să mă iubesc mai mult.