Astazi am citit conversatiile noastre vechi.Stiu ca nu ar fi trebuit,de fapt,nici macar nu-mi explic de ce am facut asta.Poate am vrut doar sa fiu trista,iar tu ai fost mereu motivul perfect pentru asta.E incredibil cat de mult se schimba lucrurile.Eram atat de bine,se putea citi atata iubire din modul in care iti faceai griji pentru mine,in felul in care imi spuneai <<imi e dor de tine>> desi trecusera decat 5 minute de cand plecasem.Nu stiu cand s-a rupt totul,m-am trezit dintr-o data fara tine,fara bratele tale care aveau tot timpul capacitatea de a ma linisti,fara puterea pe care mi-o dadeai pentru a infrunta lumea.Nu inteleg ce s-a intamplat,daca a fost trecerea timpului,rutina sau doar faptul ca pur si simplu toate lucrurile se termina.Aveam tot,iar acum nu mi-au mai ramas nici macar cuvintele pentru a-ti spune ca daca vreodata te vei intoarce,te voi astepta.Stiu ca ai cunoscut pe cineva si stii ca si eu am facut acelasi lucru,dar sunt persoane care sunt slabiciuni,iar tu esti slabiciunea mea.Sunt sigura ca as putea sa las tot daca drumurile noastre s-ar intersecta.Amandoi stim ca inca te iubesc,ca poate am intalnim persoana potrivita,dar imi e atat de dor de imperfectiunile tale,stangaciile si glumele tale,felul in care faceai totul prost,zambetul tau nenorocit care era capabil sa vindece toate ranile provocate de cuvintele tale si privirea ta care putea sa-mi vorbeasca,modul in care imi spunea de mii de ori te iubesc doar privindu-ma.Si…poate pentru asta nu sunt fericita acum desi am atatea motive sa fiu.Si nu stii ce trist e ca,desi vreau sa te uit,ma surprind cautandu-ti privirea prin multime,auzind vocea ta,ma surprind cand imi imaginez ca esti tu acel cineva care imi bate la usa si imi spune<< Gata cu prostiile! Stii ca te iubesc! Hai sa continuam ce am inceput,nu ar fi trebuit sa ne oprim vreodata.>>.Dar nu esti tu nici la usa,nici in viata mea.Cat as vrea sa am curajul sa iti spun ca inca iti scriu si cu fiecare litera as vrea sa iti dai seama cat de mult imi lipsesti,ca desi nu vreau sa recunosc inca traiesc cu speranta ca intr-o zi,in orice moment iti voi intalni zambetul si ca tu vei simti ca desi a trecut timpul,nu ne-a afectat cu nimic.Sa-ti dai seama ca desi ti-am zis de atatea ori ca te-am uitat,inima mea crede fix opusul.Nu stii de cate ori m-am invinovatit pentru seara aia in care mi-ai zis sa ma intorc si ar fi trebuit sa alerg in bratele tale.Poate am vrut ca orgoliul meu sa castige,poate in momentul ala am crezut ca sunt capabila sa te uit.Dar nu!Acum sunt eu cea care nu are curajul sa-ti spuna ca de cand te-am pierdut sunt capabila sa ma gasesc doar in pozele noastre vechi,in amintirile noastre,in iubirea aia care spuneai ca va dura pentru totdeauna.Nu stiu daca inca iti amintesti de mine,daca atunci cand asculti melodiile noastre,ti se mai zareste un zambet pe fata,daca iti mai amintesti de dupa-amiza aia in care ti-am spus ca nu voi inceta niciodata sa te iubesc.Nu stiu daca inca mai cauti prin lucrurile tale resturile unei iubiri care s-a terminat chiar in momentul in care ar fi trebuit sa ramanem impreuna pentru totdeauna.Si poate asta a fost gresala!M-am speriat vazand ca sentimentele mele nu ma mai ascultau,ca nu mai puteam controla ce simteam,ca erai tu cel care imi dirija pasii,Poate ca imi era frica de fiecare data cand ma gandeam ca te-as putea pierde si poate de asta te-am si pierdut.Ne-am pierdut.Poate te-am iubit prea mult si nu am stiut sa infruntam ideea ca ce a inceput ca un joc era de fapt o realitat.Era realitatea a doua persoane care au promis sa nu se indragosteasca,dar pana la urma iubirea a trecut dincolo de ei si nu au stiut cum sa reactioneze.Nu stiu!Sper doar ca intr-o zi,cand o sa am destul curaj cand ne vom intalni,sa iti pot spune ca nu am incetat nicio clipa sa te iubesc.Niciodata!Si ca sunt iubiri care vor fi mereu prezente chiar daca trec cateva luni,cativa ani sau o viata.
