Hey kid, you made it!
Acum 3-4 ani, pe când mergeam la terapie, am fost sfătuit să cumpăr un cadou lui Andrei cel mic, cel care nu îndrăznea să viseze la nimic, pentru că, în sufletul lui, credea că o să rămână în aceeași sărăcie în care a crescut — cel care învățase că nu își poate permite o vacanță, o mașină, un drum mai bun în viață. Andrei cel mic era mulțumit cu punga de jeleuri și sucul Tedi pe care îl primea atunci când era ziua de salariu a lu' tata.
Am cumpărat acest ursuleț nu pentru Andrei cel de acum, ci pentru Andrei cel mic, ca să se întoarcă în timp și să îi povestească toate aventurile și locurile minunate pe care le vede. Îl țin în mașină și îl iau cu mine peste tot, pentru a-i arăta lui Andrei cel mic că are dreptul să viseze, că dacă muncește suficient de mult și are încredere în el, poate să își permită și o vacanță, și o mașină, și o familie.
Anul acesta Andrei cel mic a văzut marea, și am putut să îi spun cu mândrie: Ai reușit, puștiule, felicitări! Poți fi fericit! Ți-ai depășit condiția.
