cântec străbun
mai ții minte cântecul străbun, din peștera de inimi, ce răsuna nebun, în oase zubucium, în viață ca un tun, lovind lovind lovind, acel prea vechi, pur, drum? îl mai aud încă în mine, mă mângâie sub piele, este oval și plin de brațe, le înconjoară și pe ele, emoții, lupte, vise, le ia și le frământă, le-absoarbe, le mănâncă, și mă lasă să trăiesc, cu gândul la tine. oare tu îl mai auzi, cum plânge după tine? sau ai surzit crăiasă, afundată în marea ta de prieteni?



















