New Post has been published on http://bacaupress.ro/archives/860
Bănuit de furt calificat, reţinut de poliţişti
În urma investigaţiilor specifice desfăşurate de poliţiştii de la Secţia 2 Poliţe Bacău, la data de 16 aprilie a.c., un tânăr de 21 de ani, din Buhuşi, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.
Acesta, în noaptea de 13/14 aprilie a.c. ar fi pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Bacău de unde ar fi sustras mai multe pachete de ţigări şi băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu în valoare de 1000 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, iar tânărul în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere legală.
Trei tineri reţinuţi de poliţişti pentru tâlhărie calificată, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi tăinuire
Poliţiştii au identificat şi reţinut trei tineri care, în seara zilei de 08 aprilie a.c., ar fi agresat un bărbat de 39 de ani, din comuna Ungureni, pe drumul sătesc, luându-i totodată un portofel cu suma de 1800 de lei pe care îl avea asupra sa.
La data de 16 aprilie a.c, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Ungureni au depistat şi identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, din localitate, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lovire sau alte violenţe,tulburarea ordinii şi liniştii publice şi tăinuire.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate s-a stabilit că tinerii ar fi agresat un bărbat de 39 de ani, în timp ce se deplasa cu căruţa pe drumul sătesc din Viforeni. Profitând de starea de rău a victimei, aceştia i-ar fi sustras din buzunarul pantalonilor, un portofel în care ar fi avut suma de 1800 de lei.
Tinerii au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi unităţii de Parchet.
Bărbat cercetat de poliţişti după ce a condus băut şi a acroşat un autovehicul parcat
La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din Bacău, care, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cornişa Bistriţei a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, provocând daune materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectueaza cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Sancţionat de poliţişti pentru transport de persoane fără licenţă
La data de 16 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 51 de ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Doctor Alexandru Şafran din localitate.
Din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză transporta persoane în regim taxi, pe ruta Oneşti- Bacău, fără a deţine documente legale de transport public de persoane.
Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional şi i-au fost reţinute plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare pentru o perioadă de şase luni.