The first book on creativity that truly changed my mindset and was going to change my professional life was Creative Confidence, written by Ideo’s masterminds, Tom and David Kelly. There is a lot of buzz these days around their book and about Ideo in general, now that “design thinking” is truly becoming a trend in business, even in Romania.
I am warmly recommending it as a starting point if you want to stop complaining about not being born a creative mind. The spoiler is that we are all creative by nature and it’s in our hands to start practicing and developing our creative potential. Of course, I’ve been preaching this line for a while now to all of our clients.
Obviously, I’ve had my share of awkward looks. Still, not many of us can accept the proven fact that we - as a species - are creative by nature. Thus, when I found out that people way smarter than me had been studying our inherent creative capacity for more than 50 years, I started to be even more and more interested of those studies and processes.
That’s how I discovered Synectics and their methodology for dynamic group problem solving. Today, I consider the late George M. Prince’s book - The Practice of Creativity - one of the most important reads on creativity at large. It is practical, innovative and extremely well written. I’m noting it here as a recommendation, as well.
“Meaningful employment and education is the most effective path to sustainable growth and, ultimately, to improving the environment in which businesses operate. For business leaders, these challenges represent intriguing opportunities to do something more profound than simply maximizing shareholder return. They provide opportunity to impact the lives of the more than 7 billion shareholders inhabiting and invested in the planet” -Nicholas Ind
Vreau să cred că blogul de față - și activitatea mea profesională, în general - reprezintă, cu destulă pricepere, măcar o fărâmă din minunata lume nouă a brandingului serviciilor. Vreau să cred că însemnările mele - dar și lucrurile pe care le spun și fac în fiecare zi pentru clienții noștri - reușesc să (re)deschidă un drum pe plan local (fie el îngust și încă nepopulat) pentru o disciplină ce va defini (dacă nu definește deja) lumea în care trăim, societatea contemporană.
Brandingul (în general) reprezintă un ghid practic pentru auto-cunoaștere, diferențiere, exprimare publică - privit din unghiul subiectiv al aparținătorului - și o hartă, o ramă, un cod de înțelegere a lumii - privit din unghiul exterior, al receptorului de brand.
Fiecare organizație, în fiecare moment al vieții sale publice, se pune fie în poziția emițătorului - a transmițătorului de semnificații (a creatorului de brand), fie în cea a receptorului - a cititorului de semnificații (a decodificatorului de brand). Și cu toții ajungem să credem în aceste semnificații. Deoarece, noi toți avem nevoie să tranzacționăm emoție, încredere și, în definitiv, speranță - într-un sine mai împlinit, într-o organizație mai sănătoasă, într-o lume mai bună.
Brandingul de servicii pare să inspire corporațiile în propriul lor drum spre ispășire. Companiile contemporane - mânate fie de leadershipul vizionar, fie de conștiința trezită în publicurile vitale pentru ele - devin tot mai conștiente de rolul lor în societate.
Nicholas Ind (2016) oferă exemplul cât se poate de elocvent al Unilever - corporație deținătoare a peste 400 de branduri de consum și responsabilă penru peste 170.000 de angajați. Compania a demarat și implementat “Project Everyone”, ale cărui obiective sunt atingerea sustenabilității totale pentru producția, distribuția și consumul mărfurilor Unilever și îmbunătățirea calității vieților celor peste două miliarde de consumatori ai produselor companiei.
Astăzi, cu ajutorul investițiilor majore în sisteme de reciclare și eficientizare, nu mai puțin de trei sferturi din ariile de producție ale corporației sunt 100% nepoluante. Ținând cont de scara la care a fost atins acest procent, ne aflăm în fața unui pas uriaș făcut înspre sustenabilitate în producția industrială - cel mai mare factor de poluare al planetei în zilele noastre. Astfel, Unilever se transformă - dintr-un cinic gigant financiar, într-o sursă de inspirație pentru noi toți.
Iată, așadar, că cele mai mari investiții se fac, astăzi, în intangibil - în valoarea de brand a serviciilor noastre. Cu cât vom porni pe acest drum mai pregătiți, cu atât vom avea, cred eu, mai multe șanse să dezvoltăm branduri puternice, dătătoare de speranță.
Okay, so I’m writing again about a book that I’m reading right now. I can easily recommend this one though, since I’m a big fan of the author. I read Keith Sawyer’s largest piece - Explaining Creativity: The Science of Human Innovation - at least a couple of years ago. Also, Andreea is a big fan of Zig Zag, his latest book that I know of.
Moreover, if you are reading this blog or if you know me at all, you must’ve read or heard me using the expression “group genius” by now. Damn, you might already be sick of hearing it coming from me. I’m pretty immersed in the concept and I’m actually driving my professional life with this underlined mindset.
I don’t believe in lone geniuses. I know for a fact that genius [or innovation] emerges from constant clashes between people and their ideas - not from individual processes of thinking, as most of us were taught in school. And today I do have science - and scholars - to back me up. Keith Sawyer just happens to be the most important one.
Group Genius: The Creative Power of Collaboration shows us how to be more creative in collaborative group settings, how to change our organizations for the better, and how to tap into our own reserves of creativity. It’s an inspiring book - as all his writings are, actually. And it’s really practical - as a handbook for practicing collaborative creativity.
De curând, purtam o discuție despre viitorul digital al unei mari companii din domeniul financiar-bancar. În planurile ambițioase ale organizației se strecurase și proiectul transformării spațiilor de lucru, dar și a celor de interacțiune cu publicul, în ideea construirii unei întregi experiențe digitale - atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
Arhitectul desemnat - un tip vocal, dar foarte inteligent și capabil - explica, prin gesturi ample și pe un ton înalt, faptul că el știe care sunt nevoile oamenilor, iar propunerile lui aveau să revitalizeze întreaga experiență a clienților, dar și a angajaților, cu organizația. Eu, care să zicem că ader la o altă școală de gândire, îl îndemnam să iasă pe teren.
Să urmărească procesele de lucru. Să vorbească cu oamenii. Să le cunoască angoasele - atât pe cele ale clienților, cât și pe cele ale angajaților. Căutam să-i explic - pe un ton cât mai politicos - că cea mai mare greșeală a unui designer, în opinia mea, este aceea de a crede că știe care sunt nevoile publicului său. Sigur că nu am reușit să-l conving de fel, ba dimpotrivă.
Profesionistul a conchis că angajații sunt “îmbătrâniți și tembeli”, că nu au nimic de-a face cu era digitală, drept care, nu am fi putut obține insight-uri valoroase din intacțiunea cu ei, ci doar rezistență și bătăi de cap. Mi-a dat chiar exemplul, negativ, al bunicii lui. Conform principiilor sale, rolul arhitectului/designerului ar fi fost să-i deștepte cu forța pe cei mai puțin educați.
Nu m-a mirat deloc luarea aceasta de poziție, nici nu mi-am continuat pledoaria pentru design colaborativ mai mult decât ar fi fost cazul. Știu că mulți colegi de breaslă, mulți profesioniști din industriile creative au încă orgoliul artistului iluminist, a cărui atingere aproape divină ar trebui să lumineze mințile, sufletele și viețile celor din jur. Eu, unul, l-am pierdut demult.
Experiența emprică, probată de experți ai studiului creativității ca proces - de la Csikszentmihalyi la Sawyer - îmi confirmă importanța crucială a colaborării în demersurile creative. Totuși, perspectiva asta incluzivă, detașată de prejudecăți, a geniului colectiv, este încă mai greu îngurgitată de către absolvenți emeriți ai Academiilor de Arte și Design.
Pentru că, din păcate, școala încă ne educă cu agresivitate egoul. Artistul este vândut lumii ca geniu neînțeles, ca individ neîncardat de societate. Încă fetișizăm cu gândul că suntem prea buni pentru lumea asta și sfârșim, majoritatea dintre noi, prin a fi desconsiderați. Parcă cerșim adversitatea semenilor, apoi ne mirăm în fața eșecurilor.
Proiectul de reorganizare a experienței digitale în compania despre care vorbeam a fost amânat, iar concluzia top managementului a fost că și dacă va fi să reluăm vreodată ambițiosul demers, va fi angajat un alt arhitect pentru a-l desăvârși. Artistul inteligent și vocal, poziționat deaspura plebei, a sfârșit, încă o dată, printr-o nereușită de răsunet.
Evident, nu din vina lui, ci a pulimii care nu-i poate cuprinde ideile geniale.
Do you think positioning is still a valid tool for brand strategy, nowadays?
I’ve been asked this question. Well, I obviously do still believe in positioning as a valid tool for brand strategies – it’s just that the actual meaning of the word is changing with the evolution of the markets. Nowadays, the battle for our minds takes place right here, right now, in our sight.
This new, hyper dynamic, social media driven environment is evidently shortening the gap between products (or services) and their target audiences. On the bright side, all these new digital mediums are making almost every interaction between economical agents possible.
On the down side [or not quite so], the economical interactions between people are becoming almost unbearably frequent. The time and adequacy of responding become crucial for the success of a brand. Thus, the people who sustain all these new interactions are now vital to it.
Consequentially, as we become more and more interested in profound human interactions, the branding consultants’ approach should be shifting to branding people, not products. It is obviously more important to feel as belonging, rather than to just be satisfied by one product.
Even though, where I come from, local companies [especially those with product driven business models] still fetishize with the archaic USP model, the narrative of positioning in the branding literature of the day has been radically shifting, in the past decade, to culture-driven strategies.
The global economy is somehow paradoxically isolating groups and peers, rather than culturally bringing everybody closer to each other. As we become more connected de facto, we feel the urge to separate ourselves [and our tribes] from the crowded new social reality.
Thus, positioning strategies [and our relation with the competitive forces] have to adapt to these new realities. We know today that only by mixing economics and innovation within the relevant culture [with and for the right people], we can drive performance and build strong brands.
We are now developing strategic branding models that bring our audiences socially and/or culturally closer to us. We are engaging people in feeling as belonging to one particular group – successful brands create, challenge, and/or sustain tribes and culture(s).
“If you can't describe what you are doing as a process, you don't know what you're doing.” -W. Edwards Deming
Astăzi, despre structură.
Recunosc că sunt din fire un tip mai degrabă dezordonat. Pe biroul meu găsești zi de zi un amestec de cărți, reviste, albume, agende, post-it-uri, noi tehnologii (laptop, telefon, Kindle, ce-o mai apărea), sticle cu apă, cești de cafea, pixuri fără pastă, creioane boante și servețele. Într-un singur cuvânt: haos.
Cu atât mai mult, și în capul meu este cam la fel. În fiecare zi ordonez - atât în minte, cât și pe birou, pe computer, pe agendă, peste tot - gânduri și informații stocate alandala, ca-ntr-o supă dadaistă. Disciplina este o provocare pentru mine în fiecare moment al vieții, fie că sunt la birou sau acasă, în trafic sau pe terenul de sport.
Apoi, majoritatea oamenilor cu care am colaborat știu că sunt obsedat de termene. Că nu prea întârzii, deși activez într-o industrie care ratează dedlainuri cu o frivolitate dezarmantă. Într-o expresie: că mă țin de cuvânt. Sigur că de multe ori și eu mă-ntreb cum reușesc. Mai ales pentru că nu lucrez singur, ci coordonez echipe.
Iar echipele cu care am lucrat de-a lungul vremii au fost, de regulă, formate din creativi școliți în Academia de Arte - locul unde rigoarea, disciplina, structura nu sunt nici măcar deziderate. Ba dimpotrivă. Totuși, nu scriu însemnarea asta pentru a discredita vreo instituție, ci pentru a-i lăuda unul dintre reprezentanți. Poate părea paradoxal, dar eu la Arte am învățat ce-i structura.
Pentru că am avut norocul să fac Conceperea și implementarea colecțiilor de modă cu doamna Dr. Ioana Avram, încă din primul meu an de învățământ universitar (eșuat). Deși, când am citit pentru prima oară denumirea cursului în orar, recunosc că am privit viitoarea primă lecție despre structură cu condescendența tipică mie la acea vârstă.
Imediat după - sau chiar în timpul primului curs cu doamna Avram - mi-am regretat prejudecățile. Sigur că restul programelor Academiei de Arte nu prea se ridicau la standardele înalte presupuse unei astfel de instituții de învățământ superior (deci comparația poate părea subțire), dar nimic din ce-am învățat la vremea aceea nu m-a format mai mult decât cursul ăsta.
Pentru că în urma parcurgerii lui am învățat, exersat și înțeles niște chestiuni fundamentale, pe care le aplic de-atunci în absolut fiecare demers profesional. Planificarea, cercetarea, diseminarea, machetarea, execuția, feedback-ul și evaluarea - în definitiv, structura - reprezintă coloana vertebrală a oricărui proces creativ, independent de aplicațiile sale.
Astăzi, colegii mei m-au poreclit framework. Tot ceea ce facem, fiecare demers creativ prin care trecem, pornește de la un model. De la o structură. Textul ăsta a avut o structură. Toate acțiunile mele și ale echipei mele pot fi deconstruite într-un proces. Deoarece, pentru a genera performanță și inovație autentică, creativitatea are nevoie de structură.
Îi mulțumesc așadar public doamnei Ioana Avram, de la care am învățat ce-i disciplina.
În primul rând, La mulți ani! tuturor. Să avem un an nou exact așa cum ni-l dorim. Eu, unul, vreau iar un an mai bun. Atât pentru mine, cât și pentru organizație, pentru comunitate, pentru lume, în general. Mă distrez deja de câțiva anișori cu 5-10 obiective personale și profesionale, pe care le verific și reformulez la fiecare sfârșit de an calendaristic.
Personal, anul trecut mi-am propus să-mi iau mai în serios educația formală. Am reușit să încep un drum, dar pe care-l voi desăvârși abia în 2018. Drept care, pentru anul ăsta îmi propun să fac iar sport, la care am renunțat odată cu restul, ca să-mi eliberez timp pentru muncă. Sau așa mă mint fără jenă de cam prea multă vreme. Defapt, totul ține de voință și disciplină. Știm, știm.
Pentru organizație, ne-am propus anul trecut destule, multe realizate, altele încă neduse până la capăt și câteva nici măcar începute. Am zâmbit, însă, după ultimele rapoarte financiare și dicutând cu colegii mei predicțiile pentru anul ce vine: deși am mințit în IQads că avem o cifră de afaceri relativ constantă, am reușit să o dublăm în 2015. Pentru 2016, ne propunem același lucru.
La nivelul comunității, a fost un an extrem de încărcat. Primul an al noului Președinte la Cotroceni, anul unor puternice transformări în aparatul politic; anul în care, foarte important, au mai căzut niște personaje considerate infailibile, în frunte cu Primarul Capitalei. În fine, ultima parte a anului a fost marcată (de) Colectiv. Ori sunt eu prea optimist, ori se întrevede lumina.
Totuși, în 2015, lumea a fost puternic zdruncinată de violență și de represalii ale unor conflicte despre care nu știm mai nimic. Trecem încă prin criza refugiaților, cu implicații diferite în fiecare comunitate în parte. Am simțit teroarea la doi pași, prin supra-mediatizarea unor violențe precum cele din Paris sau Istanbul. Îmi vine greu să mă hazardez în a prezice orice pentru 2016.
The year is about to fly by and I simply forgot to write my book of the month post. All good, we still hang on to December for a few more hours.
I’m gonna brutally skip the introductions, since I’m late both with my New Year’s Eve plans and with my (oh so new) blogging duties: Read How To Kill A Unicorn now! It got me so excited at the time that I’ve read it, that I wrote an email to the author, Mark Payne. He never wrote me back, but I’m good. No hard feelings, bro, I’ve learned too much from you to keep grudges!
Based on behind-the-scenes stories from Fahrenheit 212′s (the greatest innovation consultancy company that I know) first decade on the market, it serves us a glimpse of what shaping breakthrough innovations for the world's greatest companies is all about. Moreover, it develops a model for us to implement innovation strategies on our own - The Money and The Magic.
Once more, if you are into innovation and design thinking at large, this one is perfect to start the year with. Spoiler alert: Unicorns are not real.
