La intrarea din curtea spitalului este un bar-restaurant, Tismana. Cand zic bar-restaurant, zic fix genul ala cu mici, bere si scaune de plastic verzi. Si cand zic la intrarea in spital, zic fix la intrarea in curte, nu peste drum, nu la 10 m in dreapta, fix acolo langa agentul de la BGS care ridica bariera pentru cadrele medicale.
E plin mereu la Tismana. Plin de burtosi care beau bere. E un before and after mega dubios sau o promotie cinica: cumpara 2 beri si poti castiga un ficat gratis (ma rog, asta cu gratis e o minciuna publicitara).
Cum intri in curte, pe dreapta, e o pizzerie, care nu arata in niciun caz ca ar face blaturi din faina integrala sau ca ar pune rosi bio si pui fara hormoni. Iar ultima data cand am verificat, majoritatea pacientilor de la Fundeni sunt pe un regim foarte strict. Asta daca mai sunt in stare sa manance.
Ce banc prost.
Cand am ajuns la mama in salon, am aflat ca azi nu a putut manca. Nu are niciun pic de pofta de mancare, noroc cu o doamna care s-a externat si i-a lasat o punga intreaga de mere. Macar a mancat mere, se consola mama. Mama e o femeie slabuta, firava, i-ai da tot frigiderul din casa doar sa o vezi ca mai pune un gram pe ea.
Ironic, in patul de langa ea sta o femeie mult mai grasa, balonata, careia i s-a interzis sa manance o perioada, pentru ca nu reuseste sa mearga la toaleta. Ieri cand au adus-o in salon, se vaita intr-una din cauza burtii si a colonului. Si totusi voia sa manance... Si pentru ca nu se poate abtine, de azi are o noua abordare: isi piseaza ciorbele in blender (I kid you not). Are o intreaga colectie de sticle pe balconul salonului cu ciorbe de fel si chip pisate. Nu as vrea sa stiu cum e o ciorba de perisoare pisata.
Se zice ca exista o dependenta de mancare la fel de puternica ca dependenta de droguri. Cred insa ca romanii mananca pentru a-si hrani depresiile. Suntem in topul celor mai nefericite tari din Europa. Ma intreb daca tot de aceea suntem si in topul tarilor cu cele mai multe boli digestive in stadiu terminal.
Poate ar fi cazul sa intram toti la cura...