Astăzi, 26 februarie 2015, se împlinesc 213 ani de la naşterea poetului, dramaturgului şi romancierului francez – Victor Hugo. Creaţia sa literar – artistică a impresionat o Europă întreagă prin tittanismul imaginaţiei şi prin romantismul inconfundabil. A devenit cunoscut, în special, prin intermediul operelor: „Mizerabilii” şi „Notre-Dame de Paris”. Victor Hugo a rămas în istorie şi ca om politic, foarte vehement în atitudinile sale, din cauza cărora a petrecut 19 ani în exil, după ce l-a învinuit pe Napoleon al III-lea de trădare. Un asemenea comportament din partea autorităţilor a făcut ca scriitorul să devină o fire foarte controversată. Pe lângă romantismul său, prinde aripi şi spiritul pamfletar. Pamfletele sale au fost interzise în Franţa, dar asta nu a împiedicat răspândirea lor în ţările vecine. Astfel, Victor Hugo este exemplul cel mai potrivit, care ilustrează faptul că avântul creator nu poate fi stăvilit de niciun om politic, de niciun regim politic, de nicio altă formaţiune sau organizaţie, dacă acesta este înalt apreciat de majoritatea cititorilor. Verbul trăieşte prin lectori.
Victor Hugo – un titan al imaginaţiei creatoare Astăzi, 26 februarie 2015, se împlinesc 213 ani de la naşterea poetului, dramaturgului şi romancierului francez – Victor Hugo.