#obisnuinta

[31august-the-beginn-of-the-end]

Într-un final,averea mea este doar o felie de viață,cu care m-am acomodat.

-Totul despre tot

[blogul-nocturn]

Cuvintele şi obişnuința nu definesc sentimentele

@blogul-nocturn

[hope26e]

Nu mai vreau sperante false! Nu mai vreau dezamagiri! Nu mai vreau fericire falsa! M am obisnuit cu tristetea asta...

[cristinnaramonna]

[itsourwarzone-babe]

Mergeam unul lângă altul, ritmic, pe cararea presărată cu frunze și luminată doar de razele lunii. Ere frig, aproape îmi înghețaseră mâinile în buzunare, iar ochii îmi lăcrimau, formând lacrimi care căutau să se reverse pe obrajii mei înbujorați, vineții, dar reușeam să le opresc de fiecare dată la timp. Nu voiam ca el să știe că plâng, că sunt atât de slabă, că acea veste m-a afectat atât de mult, iar ființa îmi era sfâșiată de durere. Nu, el trebuia să creadă că sunt indiferentă, puternică și că ochii îmi erau roșii din cauza aerului rece de afară. Dar adevărul era că nu îmi păsa dacă mă vedea sau nu așa, eram prea debusolată, prea distrasă, prea puțin înteresată de toate aceste lucruri care mă înconjurau acum. Sunete, vietăți, el. Acum păreau așa de neimportante, căci singurul lucru care îmi merita atenția era eul meu, gândurile mele care analizau si reanalizau toate amintirile, toate cuvintele mai reci sau mai dure, încercând să înțeleagă a cui era vina, cine a greșit, cine a încetat să mai iubească… cu toate că era deja știut, de înțeles, de necrezut poate. Fără să îmi dau seama, am simțit prezența mâinii lui pe mine, căutându-mi palma, prin buzunarul strâmt. Într-un final, trăgând-o afară din ascunză toare, împletindu-și degetele lungi și subțiri cu ale mele, un lucru ce normal mi s-ar fi părut atât de firesc odată, atât de binevenit. Însă acum îmi cauza incomoditate, o stare ciudată de încordare, căci știam că asta nu mai putea fi o simplă împreunare, un gest tandru și intim. Acum, probabil, era doar o încurajare, căci Dumnezeule, mâna lui o strângea atât de tare pe a mea, având impresia că ar putea să mi-o rupă în orice secundă. Dar nu asta mă deranja, ci răceala mâinii lui care părea un cub imens de gheață, împrăștiind în loc de căldură, frig și fiori, neliniștindu-mă. Brusc, strânsoarea părea să slăbească iar pașii noștri să încetinească. Am tras aer adânc în piept, recunoscând rușinată că aveam atâta nevoie de o țigară în acest moment, pentru a-mi calma bătăile atroce ale inimii, pentru a-mi înneca gândurile în acel fum amar, măcar pentru o secundă.

-Ști, nu am vrut să fie așa. Îl aud spunând, neîndrăznând să-mi întorc privirea înspre el. Pur și simplu s-a întâmplat, pur și simplu nu mai mă simțeam complet lângă tine.

Încerc să îmi eliberez mâna din strânsoarea lui, totuși lejeră, dar fără efort. Era hotărât să mă forțeze să ascult tot ce are de zis, călcându-mi mândria, călcându-mi sufletul în picioare.

-Lasă-mă să plec. Pentru Dumnezeu, doar lasă totul așa și dă-mi voie să plec! Totul sunând a șoaptă decât a strigăt de disperare. Căci da, eram disperată. Mă simțeam captivă, ca o pasăre în colivie în timp ce ochii lui mari și căprui se uitau anent la mine. Intimidant chiar.

-Vreau doar să înțelegi.

-Dar înțeleg. Te-am pierdut.

-Nu a fost vina ta, Alice.. a niciunuia chiar. Pur și simplu, s-a întâmplat. Nu alegem pe cine să iubim, cum nu alegem nici cât să țină iubirea. E ceva.. spontan, calculat, limitat. Poate fi ceva pentru toată viața, sau pentru o singură zi. Ști?

Imediat după asta, i-am simțit brațele în jurul meu. Mă simțeam atât de obosită, de stoarsă de puteri, de rănită. Tot ce voiam era să mă car naibii de aici, să ies din îmbrățișarea asta care acum îmi provoca doar rău, cândva fiind tot ce aveam nevoie să primesc pentru a fi mai bine. Dar știam ca nu mă va lasă să plec, până nu aruncă și ultimul cuțit în țintă.

-Iarta-mă, iubito. Tu ești probabil singura persoană din lumea asta care nu merită așa ceva.

M-a strâns mai tare în brațe, cu putere, cu compasiune. Era o îmbrățișare de rămas-bun. Într-un final mi-a dat drumul, mi-a dat părul de pe față și m-a sărutat scurt. Nu înțelegeam ce tot face, asta doar înrăutățea situația, iar el o știa. Poate… poate avea dreptate, poate se terminase de mult iar el a fost primul care a avut puterea să o recunoască. Sau poate nu am fost destul de bună pentru el, destul de sexy, destul de feminină.

-Ai să fi bine? Mă întreabă, privindu-ma precaut, cu milă.

I-am zâmbit forțat, luându-l încet de mână, privind expresia de uimire de pe chipul său. Probabil credea că am să-l implor să rămână, promițând că totul va fi altfel, că o vom lua de la început, că acea iubire nu se sfârsișe încă. Se înșela atât de rău luar-al naiba! L-am strâns mai puternic de mână, constatând cât de străină părea mâna lui de mâna mea acum, aproape comparându-le cu doi poli asemănători, care se resping reciproc.

-Uite, tot ce vreau este ca ea să te facă fericit și împlinit, așa cum eu n-am reușit să o fac, pentru că se pare că nu am fost în stare de asta.

I-am dat drumul , lăsându-i mâna să cadă în gol, încremenită, controlându-mi dorința de a o lua la fugă înapoi spre casă, pășind calm și hotărât pe cărarea plină de frunze , lăsându-l în urmă cu propriile gânduri. Eram mândră de mine, nu am vărsat nici o lacrimă, nu mi-a tremurat nici un os din tot corpul. Ce era mai rău trecuse, acum speram să vină ce e mai bun. Căci într-un final, oricât de mult ar durea, nu poți ține cu forța lângă tine pe cineva care nu te mai iubește. Trebuie doar să accepti, să te obisnuiești cu absența lui, cu faptul că mereu vei avea un gol în suflet, unde cândva se afla persoana pe care o iubești.

[nopti-in-intuneric]

nimic fascinant sau extraordinar nu se va întâmpla. nu o să suni dintr-o dată. n-o să apari în miezul nopții la ușa mea. n-o să-mi spui că ești în fața blocului. n-o să vii în spatele meu să mă iei prin surprindere. nimic. nimic pur. ah. am văzut prea multe filme. am citit prea multe cărți, nu-i așa? doar cei privilegiați au parte de lucrurile astea. eu? eu-s un nimeni.

[alis-dreams-blog]

“Există lucruri cu care trebuie să te obişnuieşti înainte să le prinzi gustul: cafeaua, ţigara, broccoli, singurătatea.Acum mă străduiesc să mă familiarizez cu aceasta din urmă, fiindcă e noua mea tovarăşă.”. Elixirul dragostei- Eric-Emmanuel Schmitt

http://alexandrasbookshelves.blogspot.ro/

https://www.facebook.com/alexandrasbookshelves?fref=ts

[denydrogzz]