America dezgolită de la brâu în jos-Raluca Feher
Cartea se termină în felul următor: “Dacă o să cumpărați acest prim volum, vine și al doilea. Și poate și al treilea, despre Ecuador și Cuba, Guatemala și Belize. Cereți, și vi se va da”. Bun. Am un plan. Pentru că anxietatea mă împiedică să cer ceva pe față (a se citi facebook) am să acționez prin învăluire, respectiv mă voi învălui cu o mantie neagră și, învăluită de întunecimea nopții, am să scriu cu spray de graffiti, pe poduri, pe sub poduri, pe garaje, pe garduri……Daaaaaaaaaaaa, Raluca, mai vrem (zic așa la plural, să nu creadă că-s o singură nebună).
Cartea este o carte de călătorii scrisă de o Calistrat Hogașă modernă mega-amuzantă. Așa să vă imaginați că eu apuc să citesc doar când doarme bebelușul tzâtzofag care doarme mâncând și mănâncă dormind (tzâtze). Ei bine cartea asta a creat un cerc vicios. Mă făcea să rad, bebelușa scuturată de hohotele mele deschidea un ochi curioso-speriat-mustrător iar eu trebuia să pun cartea jos, încet, încet, să nu o vadă să se trezească și să nu mai pot citi mai departe. Cam ca atunci când te întâlnești cu ursul și încetezi orice activitate, nu miști, nu respiri, nu gândești, doar doar își vede de treaba lui și te lasă în pace. Nu am mai citit niciodată o astfel de carte în care fiecare pasaj să fie amuzant.
Să vă mai zic ceva, eu sunt o muiere chitroasă. Dacă suntem pe stradă și din mașina din față zboară ambalaje la gura mea se îngrămădesc blesteme care reunesc primul stâlp, mașina vinovatului și, uneori, familia lui până la a 7-a generație. Dacă unu parchează mașina aiurea zici că mi-a parcat-o mie pe picior, așa tare mă indignez și mintea mi-e invadată de “mori, mori, mori tzăran prost”. Șiiii cum pe buletinul meu scrie “Berceni până la 19 ani”, până la metrou nu-mi ridic privirea din asfalt, să nu cumva să mă trezesc întrebată “ce te uiți” de un vecin de neibărhud. Nu de alta dar nu aș avea un răspuns. Acum, de ce vă spun toate astea. Pentru că aș vrea să fac terapie cognitiv comportamentală cu Raluca Feher, nu-mi pasă că nu se ocupă cu d-astea. În cartea asta totul e amuzant, oamenii nu sunt răi sau buni sau țărani, pur și simplu sunt diferiți. Comportamentele lor și situațiile nu sunt niciodată de condamnat, tragice sau fără cale de întors. Sunt firești și amuzante.
Mi-ar plăcea să o cunosc pe Raluca Feher deși ar trebui să-mi asum riscul că m-ar pomeni caricatural prin ceva scriitură. Nu, nu sunt arogantă, sunt sigură că ar scrie despre mine așa cum a scris despre o tonă de lucruri și oameni pe care eu sigur nu i-aș fi observat. Aș vrea să o întreb ceva…chiar așa de lejeră e viața cum o face să pară sau urâciunea o cenzurează și dă drumul doar la viziunea cosmetizată a ei.
P.S. Întotdeauna m-am revoltat la gândul că unii oameni sunt plătiți să călătorească, să mănânce să încerce lucruri noi. Acum mă revolt la gândul că Raluca Feher călătorește pe banii ei, e autreigiăs, ar trebui finanțată de un working at mecenat. Știți regula, vreți cartea, scrieți-mi pe fb.