Andre Agassi, Open. O autobiografie:
1. Un lucru am învăţat în douăzeci şi nouă de ani de jucat tenis: viaţa îţi va arunca în cale totul în afară de chiuveta de la bucătărie, iar apoi îţi va arunca şi chiuveta de la bucătărie. E treaba ta să eviţi obstacolele. Dacă le laşi să te oprească sau să te distragă, nu-ţi faci treaba, iar eşecul îţi va cauza regrete care te paralizează mai mult decât o durere de spate.
2. Cred că nu e întâmplător că tenisul foloseşte limbajul vieţii. Avantaj, serviciu, greşeală, pauză, iubire, principalele elemente ale tenisului sunt cele ale vieţii de fiecare zi, pentru că fiecare meci e o viaţă în miniatură. Chiar şi structura tenisului, felul în care părţile intră una într-alta ca păpuşile ruseşti, redă structura zilelor noastre. Punctele devin ghemuri, ghemurile devin seturi, seturile devin turnee şi sunt atât de legate între ele, încât orice punct poate deveni cel de cotitură. Mă trimite cu gândul la felul în care secundele se transformă în minute, minutele se transformă în ore şi fiecare oră poate fi cea mai frumoasă din viaţa noastră. Sau cea mai întunecată. E alegerea noastră.
3. Indiferent ce se întâmplă, ţine capul sus. Şi, pentru numele lui Dumnezeu, bucură-te, sau măcar încearcă să te bucuri de anumite momente, chiar şi de durere, chiar şi de înfrângere, dacă asta e să fie.
4. Urăsc tenisul, îl urăsc din toată inima şi, cu toate acestea, continui să-l joc, lovesc mingea mai departe, toată dimineaţa şi toată după-amiaza, pentru că nu am de ales. Indiferent cât de mult aş vrea să mă opresc, nu o fac. Mă implor în continuare pe mine însumi să mă opresc şi joc mai departe, iar această prăpastie, această contradicţie între ce vreau să fac şi ce fac de fapt pare esenţa vieţii mele.
5. Fluturaşii sunt amuzanţi. În unele zile, te fac să alergi la toaletă. În alte zile, te excită. În alte zile, te fac să râzi şi să-ţi doreşti lupta. Să decizi ce fel de fluturaşi ai (monarhi sau molii) este primul lucru de făcut când mergi spre arenă. A-ţi descoperi fluturaşii, a descifra ce spun despre starea minţii şi trupului tău, este primul pas spre a-i face să lucreze pentru tine. Una dintre miile de lecţii pe care le-am învăţat de la Gil.
6. Sunt flatat de imitatori, jenat, complet derutat. Nu-mi pot închipui că toţi oamenii aceştia îşi doresc să fie Andre Agassi, de vreme ce eu nu vreau să fiu Andre Agassi.
7. Din când în când încerc să explic acest lucru în câte un interviu, dar niciodată nu iese cum trebuie. Încerc să fiu amuzant şi nu reuşesc sau jignesc pe cineva. Încerc să fiu profund şi îmi dau seama că ce spun nu are nicio noimă. Deci mă opresc, mă întorc la răspunsuri potrivite şi la platitudini, le spun ziariştilor ce par că vor să audă. E cel mai bun lucru pe care îl pot face. Dacă eu nu pot să-mi înţeleg motivele şi demonii, cum aş putea spera să le explic jurnaliştilor la o dată fixă.
8. Oamenii, mă gândesc, nu înţeleg durerea de a pierde într-o finală. Te antrenezi şi călătoreşti şi te străduieşti să fii pregătit. Câştigi timp de o săptămână, patru meciuri la rând. (Sau, la un Mare Şlem, două săptămâni, şase meciuri.) Apoi pierzi ultimul meci şi numele tău nu e pe trofeu, nu e în cărţile de recorduri. Ai pierdut doar o singură dată, dar eşti un pierzător.
9. Victoria nu schimbă nimic. Acum că am câştigat un turneu de Mare Şlem, ştiu ceva ce au voie să ştie doar foarte puţini oameni. O victorie nu este atât de plăcută pe cât de neplăcută e o înfrângere şi sentimentul de bine nu durează la fel de mult ca supărarea. Nici pe departe.
10. Când urmăreşti perfecţiunea, când transformi perfecţiunea în scopul suprem, nu ştii ce faci? Alergi după ceva ce nu există. Îi întristezi pe toţi cei din jurul tău. Perfecţiunea? Sunt cam cinci zile pe an când te trezeşti şi eşti perfect, când nu te poate bate nimeni, dar nu acele cinci zile pe an fac un jucător de tenis. Sau un om, apropo. Sunt celelalte zile. Totul e în capul tău, omule.
tangentwithtanner
dailybridgerton
dededos
areudirty
baratheonpilled
ellievsbear
discoholicmusic
yousharknotpass
origamiaround
kaledo-art