#ambiguitate

[sangerand-policrom]

Da, eu și sfârșitul. Ne-am logodit într-o zi de primăvară, când soarele încă avea dinți de lapte și cerul întruchipa un finit rotund și flexibil conturat în castaniu cu reflexii căzute în obscur. E fascinabil cum lumea oamenilor se reduce la ceea ce cuprinde a lor ochi. Dar nu, lumea nu-i retezată și cioplită de ochi seci, lumea, cerul, cât e perceptibil, și cât nu e, nu se măsoară în ani, nu decade în vieți muritoare. E de o eleganță consecventă și o mândrie macabră ceea ce depășește înțelesul omenesc. La ce te-ai aștepta din partea a ceea ce nu pătrunzi?

- AnDRe

[georgy61]

Păcate

Fericirea devine păcat atunci când răsare în sufletul meu. Nu o pot accepta în forma sa pură, devine un hibrid în momentul în care ia contact cu existența mea.

Eu sunt păcatul în trup și spirit. Eu sunt păcatul care se poate bucura de oameni. Eu sunt păcatul care poate cădea în genunchi în fața unei icoane după decenii, totul fără regrete. Fără stigmate pe trupul răstignit în pseudo-credințe.

Nu…

View On WordPress

[cristianlisandru]

(Ne)Starea de Luni - "Muntele"

(Ne)Starea de Luni – “Muntele”

Subzist învăluit în gânduri, altele şi altele, ca o avalanşă, dincolo de umerii mei se află un munte necunoscut, la poalele sale s-a ridicat o cabană, fumul şerpuieşte către depărtări neştiute, înăuntru miroase a lemn, a cafea, a iubire sub un pled înflorat, sunt şi acolo, şi aici, în oraşul acesta, în cartierul acesta, în blocul acesta în faţa căruia un muncitor şi-a aprins o ţigară şi pufăie…

View On WordPress