ciclic
tot mai des aceași grădina, tot mai mult împânzită de natură acum în lipsă de lumină precum o formă de moarte în care stai la doi metri sub pământ așteptând viermii să miște în tine ceva. dar până atunci ce? întuneric? e prea mult întuneric de un timp încoace, te-ai obișnuit să îți auzi ecoul iar iluzia realității se sparge și curge. ești înapoi în pântecul mamei și începi să respiri. doare? să uiți tot ce ai fost în timp ce plămânii tăi se umflă pentru prima dată? în timp ce simți atingerea unei alte persoane? și plângi pentru că o milisecunda ai conștientizat că de aici încolo, doar mori.














