Propriu

Epic. Liric. Dramă. Propriu.

[labohemedelanuit]

C💕

[labohemedelanuit]

[labohemedelanuit]

Nu știu...

Nu stiu dacă sosirea ta își va găsi o plecare, caci nu stiu dacă viața mea efemera trebuie sa se lege tainic de cea căreia tu ii ești protagonist.

Nu stiu nici dacă mâine, ori poimâine, vreun gând trecător îți va sterge din cuprinsul minții buzele mele.

Stiu însă altceva. Altceva ce mi-a permis sa explorez un teritoriu cu totul și cu totul neștiut, in care eu, nu mai sunt doar un personaj episodic ce tânjește patetic fericire; ci ea îmi este sentiment organic, producându-se fără vreun pic de efort, in momentul in care soarele se rotește in jurul tau și tu decizi sa îmi fii speranța.

Și mai stiu ca tu știi, ca viata mea a fost incoloră, pana ai luat pensula cu ajutorul căreia mi-ai pictat rosul obrajilor.

Am impresia ca vei crede ca ma străduiesc prea mult sa găsesc niște cuvinte pompoase, ca sa pot scrie un mic paragraf, din nou usor clișeic, dar “banalul” unui cuvânt nu îmi pare ca reda cu exactitate supradoza de tine.

Vreau sa trăiesc azi, sa te iubesc azi, sa te respir azi, sa te privesc azi, iar la sfârșitul zilei, când eu deja nu stiu dacă mâine vei mai fi aici, sa îmi dai speranța.

Azi ești. Mâine promite-mi ca vei încerca sa mai fii.

[labohemedelanuit]

Rămâi in urma și lasă-ma sa cred ca însuși cerul îți e frate geamăn. De aceea, când am sa-mi ridic capul către dansul, am sa-ți regăsesc privirea.

Fura-mi pământul și da-mi-l înapoi doar atunci când va prinde culoarea parului tau.

Plânge-mi zapada și atinge-o cu degetele-ți firave, sa îți văd pielea oglindindu-se-n dansa.

Jinduiește măreția muntelui și astfel voi păstra amintirea corpului tau vânjos.

Săruta florile sa îți păstreze parfumul buzelor înflăcărate de cazna...

Și cuprinde-ma cu brațele, sa îți pot prada inima.

[labohemedelanuit]

Ma simt in siguranța când te țin de mâna, când îți privesc chipul, ori când îți miros părul.

Ma pierd in zâmbetul tau, in felul in care pielea ta creeaza adancituri atat in inima mea, cât și in obrazul tau.

Ma fascinează naturalețea ta și sunetul rasului tau.

Ma ispitește mirosul tau, gura ta.

Ma îndrăgostesc de tine intru-totul și simt ca n-am trăit pana sa te întâlnesc. E ceva ce ne leagă, de parca ne-am cunoaște din alte vieți mult prea îndepărtate, și de parca in fiecare am fost doi.

Dacă sufletul exista și nu e doar fantasmagoric, atunci pe al meu l-am lăsat cândva la tine.

Nu îți cer decât sa îmi oferi fericire. Sa îmi înșeli nemulțumirile și sa îmi hrănești orgoliile, sa imi demonstrezi contrariile și sa îmi demontezi fricile.

Sa ai răbdare sa ma destăinui tie cu fiecare povara purtată de inima mea, și tu la rându-ți sa te dezbraci de enigme.

Sa trăim. Sa iubim. Sa suferim. Dar sa nu ne pierdem.

Promiti?

De fapt, nu. Arată-mi.

[labohemedelanuit]

Din jurnal. Cuvinte importante.

Am trăit in permanenta cu o FRICA de necunoscut, care îmi macina inima din zi in zi. M-am ascuns de nou, și am încercat sa rămân la gradul de comoditate. Copilul ce eram altădată a fost absorbit de forța malefică a timpului, ce a împins către suprafața Adultul.

Cum am sa ma descurc așa?

De ce mi-e frica de IUBIRE, de OAMENI, de SUFERINTA, de FERICIRE?

De ce ma simt atat de GOALĂ sufletește?

FRICA de OAMENI ma lasă GOALĂ, îmi atrage SUFERINTA și nu mi da sansa sa traiesc o IUBIRE, ce as vrea sa-mi aducă FERICIRE.

[labohemedelanuit]

Amenințare.

Tarziu e azi, tarziu e mâine

Ieri vreau sa te întreb: ce a fost?...

Caci ai plecat și ai luat cu tine

Sufletul meu sec și-anost.

Poate-ai crezut pentru o secunda

Ca nu-mi dau seama, și am sa iert

Știi ca am inima de gheata

Iar locul tau este incert.

Sarcastic te comporți acum,

Dar, fii prudent cu cin-te joci!

Eu sunt regina, tu doar nebun,

Nu cred c-ai vrea sa ma provoci.

Un cuget mai am sa-ți exprim,

Acum când pieptul meu e gol,

Ai sa te-ntorci, eu îți promit,

Si-am sa te-nvat sarcasm major.

[labohemedelanuit]

04:31

Știi, atunci când nu dorm, îmi permit sa visez. Ar fi prostesc din partea ta sa ma intrebi ce anume...și oricum nu as vrea sa afli.

Clișeul, generalizare forțată, caracteristica descrierii unor conținuturi ce promovează integral ceea ce ii leagă pe muritori. Sinonim: iubirea.

Antonim: tu.

Acum desigur te intrebi cine ești “tu”?

Ești o plăsmuire a imaginației mele, pe care mi-am conturat-o cu brevitate in urma dezamăgirilor create de încercarea zadarnica de “cliseu”.

Și sa știi ca atunci când am sa te găsesc in realitatea imediata, mai întâi am sa te admir, (caci dacă am fost răbdătoare ani, doar nu ma nimiceste o secunda in plus), apoi am sa te acaparez cu gândul, ca la sfârșit sa te pot numi purtătorul propriului meu clișeu.

Haide, grăbește-te, ne-așteaptă viața.

[labohemedelanuit]

Naivă.

Am rămas naiva, prinsă in plasele vreunui gând plăsmuit, doar ca sa constat ca ma întorc exact in locul pe care doresc sa îl părăsesc.

De ce ma simt oare goală de sentimente? De ce iubirea nu mi înrădăcineaza oasele și nu mi devorează creierul, ori inima...?

Naiva cred in om, iar omul nu crede decât in dansul și doar in dansul.

Câteodată ma întreb de ce nu mi inspir propoziții mai concise, mai clare și de ce nu ma exprim poate cum ar trebui. De ce înțeleg oare lumea altfel, și o privesc dintr-o sfera pe care omul încearcă sa mi o pârjolească ...?

De ce mi par toate scrierile despre dragoste incapabile sa o descrie? Raspunsul: pentru ca este diferită, pentru ca este falsa, pentru ca poate nu exista, fiind înlocuită in schimb cu un afect de scurta durata, menit sa păcălească omul ca are nevoie de acel cineva sa i aducă euforie.

Poate nici nu are un fir logic ceea ce scriu, dar eu nu simt, ci doar îmi amăgesc întregul intr-a crede asta.

Oprește-te o clipa, reflectează îndelung ... tu simți? Iar dacă da, ce?

[labohemedelanuit]

Perfect nebuni, cu noaptea muză,

Călăuză a sufletului trubadur,

Iubirea a dispărut sedusă,

Și firavă, s-a prefăcut intr-un contur.

Durerea mi-a mai rămas stăpână,

Mi-ngână un cântec mișelesc...

Noi doi am fost doar o nălucă,

Căci n-am putut să-ți spun cât te iubesc.

De-oi lăcrima, ori scrie lexeme fără rost,

Te rog să-mi ierți tu îndrăzneala,

Poeta nu-s, și nici n-am fost,

Ci scriu doar să-mi hrănesc disperarea.